Nopti pierdute

Capitolul 21

                                                                            Ana

Relaţia cu Ivan este una al naibii de ciudată. Încerc să îi înţeleg comportamentul care este al naibii de derutant, însă este în zadar. Acum este calm şi se poartă de ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi de ca şi cum toată lumea lui depinde de mine, iar în următoarea oră revină la vechiul lui comportament. Rece, nepăsător şi arogant. Uneori vorbeşte gura fără el şi nici măcar nu se oboseşte să se gândească înainte să vorbească şi pare că nu îi pasă dacă mă răneşte sau nu prin ceea ce spune.

Abia ne-am împăcat de câteva zile şi sunt mai confuză ca nici o dată. Abia ce şi-a satisfăcut plăcerile trupeşti. Singurul lucru care nu se schimbă în relaţia asta e sexul. Este intodeauna al naibii de implicat şi îmi arată de fiecare dată cât de mult mă doreşte şi mă posedă în orice mod vrea. Mă sărută întotdeauna şi mă ţine în braţe în timp ce îmi dezmiardă tot trupul. Şi asta ţine doar cât mă posedă. După aceea revine la vechiul Ivan, pentru care parcă nu însemn nimic, exact ca acum.

Mă întorc cu spatele la el şi adorm în cel mai scurt timp.Nici măcar nu ştiu cât este ceasul. Ştiu doar că m-am trezit din cauza unor braţe, care îmi înconjoară trupul. De data asta nu mă mai sperii. Ştiu că este Ivan. Aş vrea să mă întorc cu faţa la el, să-l iau în braţe şi să-l sărut, însă nu o fac, fiindcă ştiu că cel mai probabil o să mă dea la o parte. Rămân aşa şi îl las să mă ţină în continuare în braţe, iar eu mă bucur de puţină afecţiune pe care mi-o oferă, chiar dacă el nu are nici cea mai vagă idee că a reuşit să mă trezească.

Oftează, iar tot aerul cald pe care îl expiră se loveşte de ceafă mea, iar asta îmi face pielea de găină.

— Îmi pare rău, Ana! Ştiu că probabil îţi este foarte greu să rămâi cu mine. Şi mai ştiu şi că nu te merit câtuşi de puţin, îmi şopteşte el.

Îl las în continuare să creadă că dorm. Dacă ar şti că sunt trează s-ar retrage în continuare. Întotdeauna îşi manifestă afecţiunea când dorm sau în momente intime, iar eu nu vreau să stric asta.

Mă simt de ca şi cum sunt dependentă de puţină afecţiune pe care mi-o oferă, iar asta mă omoară puţin câte puţin.Ştiu că nu însemn nimic pentru el şi că orice aş face pentru el este în zadar. Nu apreciază nici o dată nimic şi uneori mă întreb dacă omul ăsta are sentimente. Uneori am impresia că este ca un gheţar!

 Nu pot să înţeleg ce l-a făcut să fie în halul ăsta şi nici de ce bea atât de mult. Singurul lucru pe care îl ştiu este că oricât de mult bea nu este agresiv. Doar vorbeşte gura fără el. Mult şi prost!

Îmi doresc atât de mult să fie mai deschis, să aibă încredere în mine şi să mă lase să îi alin suferinţa. Este mai încăpăţânat ca un catâr. Preferă să îşi păstreze masca de om invincibil şi nepăsător, iar asta mă scoate din sărite uneori.

Trebuie să am răbdare cu el, exact cum o mamă are răbdare cu copilul ei, fiindcă ştiu că Ivan este ca un copil în adâncul sufletului său. Exact ca un copil mic, care este speriat şi are nevoie de înţelegere şi de răbdare, iar eu am de gând să rămân lângă el, indiferent de cât de greu o să fie. Şi sunt mai mult ca sigură că dacă o să am suficientă răbdare o să fie totul bine şi cu puţină muncă o să reuşesc să îl schimb pe Ivan în bine.

Unii oameni sunt făcuţi să fie împreună, iar alţii sunt în situaţia în care suntem noi. Pe de altă parte sunt oameni care se iubesc şi nu pot fi împreună. Şi mai sunt şi oamenii care sunt împreună, doar pentru a nu fi singuri şi asta doar pentru că le este frică de singurătate. Eu stau lângă Ivan pentru că ţin la el şi pentru că ştiu că în adâncul sufletului său este un barbat bun, căruia îi este frică să îşi lase sentimentele să iasă la iveală, doar din cauză că îi este frică să nu fie rănit.

Eu nu o să îl rănesc. Vreau doar să îi fiu alături atât cât pot, cu riscul că pot să fiu eu ranita. Nu îmi pasă câtuşi de puţin de riscul la care mă supun rămânând în relaţia asta. Singurul lucru de care îmi este frică este ca relaţia asta să nu devină toxică.