Nopti pierdute

Capitolul 20

                                    Ivan

Îi privesc pe rând, în timp ce aştept un răspuns care cel mai probabil nu o să vină.

Cum mama naibii a putut să mă refuze, spunându-mi că are treabă după serviciu? Ei bine, dacă asta era treaba pe care o avea ce-ar fi să îl aranjez puţin pe blondul de lângă ea?

Sigur ştia nenorocitul de mine şi totuşi, îşi permite să se întâlnească cu ea, fără nici cea mai mică problemă. Şi dacă stau să mă gândesc mai bine şi ea e la fel de vinovată că el.

— Ştii care-i treaba, prietene? I-ai făcut suficient de mult rău Anei, iar acum ai şi pretenţia să îţi primeşti răspunsurile. Da! Asta era treaba pe care o avea! Mulţumit? Se răsteşte bărbatul blond.

Rămân pironit locului. Vreau să vorbesc, însă îmi simt buzele de ca şi cum ar lipite una de alta. În momentul în care mă hotărăsc să vorbesc cei doi părăsesc locaţia. Îi privesc şi nu pot să nu să observ cum se ţin de degetul mic. Deja îmi pare rău că nu l-am aranjat când am avut ocazia!

Să fiu al dracu! Fierb de nervi!

Plec şi eu din pizzerie, fără ca măcar să îmi anunţ prietenii că i-am lăsat singuri acolo. Se descurcă nătărăii ăia doi cumva! Bine, nu de faptul că nu s-ar descurca îmi fac grijii, ci din cauza faptului că am plecat fără un cuvânt o să mă înjure bine! Şi sigur există şi posibilitatea să-mi iau două peste ceafă.

Mă urc în maşină şi apăs pe pedală de acceleraţie până la refuz, unde nu mai pun că trag de volan ca un nebun! Îmi las maşina parcată în faţa blocului, ca mai apoi să plec din nou.

De cum ajung într-un bar de prin centru, beau până nu mai ştiu de capul meu. Beau de nervi, de supărare. Din cauza a tot. Nici măcar nu sunt atent la femeile din jur, sau la orice altceva mă înconjoară.

Am băut enorm de mlt în speranţa că o să pot să mă detaşez măcar pentru câteva ore de ultimele întâmplări. Doar mi-am înrăutăţit situaţia. Gândesc mai mult decât în mod normal şi vreau să o văd pe Ana.

Ajung la ea în mai puţin de zece minute, cu un taxi. O sun însă nu răspunde, o sun iar şi iar până se hotărăşte să îmi răspundă şi să îmi deschidă uşa de la intrarea în bloc. Când ajung în faţa uşii ei nu sunt deloc surprins să o găsesc pe palier, rezemată de uşă.

— Ce? Mă aştepţi aici de frica blondului? O întreb eu în bătaie de joc.

Mă priveşte confuză, iar apoi scutură din cap.

— Ivane, ce naiba e în capul tău? Nici măcar nu te-ai întrebat cine e! Mă dojeneşte ea.

Mă apropii ameninţător de mult de ea, ca în momentul în care ajung faţă în faţă cu ea să o priveasc câteva clipe. E frumoasă! Îmi rezem ambele mâini de peretele de lângă uşă, nelăsându-i Anei nici cea mai mică cale de scăpare.

— Cine e, Ana? Luminează-mă! Îi spun eu din nou.

O văd cum trage aer adânc în piept, ca apoi să strâmbe uşor din nas. Probabil că mirosul băuturii o deranjează, însă nu îmi pasă câtuşi de puţin de asta în momentull de faţă.

— Ai băut, Ivane! Cât ai băut? Şi ce naiba e în capul tău de bei mereu?

Ce îmi place cum a schimbat subiectul! Sigur are ceva mai mult cu blondul ăla! Ştiam eu! Trebuia să îl aranjez când am avut ocazia.

— Nu schimba subiectul şi răspunde-mi dracului la întrebare! Deja încep să îmi pierd răbdarea, Ana!

— E doar un prieten, idiotule! Pur şi simplu! Pentru întâi martie aveam de gând să dorm! A venit să mă ia de acasă, iar eu nu am putut să îl las să aştepte ca un prost în faţa blocului.

O iau în braţe uşurat, chiar dacă am o oarecare îndoială. În momentul în care ne dezlipim din îmbrăţişare, mă aplec spre ea şi o sărut fără nici cel mai mic avertisment. Apoi îşi face iar loc pentru câteva minute în braţele mele. O las să stea aşa o perioadă. Nici nu ştiu cât timp trece în stilul ăsta. Poate zece minute, poate mai mult sau chiar mai puţin.

— Eu ar trebuii să plec. Nu am de gând să dorm la preşul tău, dar nici să mă risc să intru la tine în casă, pentru o noapte întreagă. Nu mă înţelege greşit, dar după ce am intrat ultima oară la tine în casa, am impresia că dacă mai am şi tupeul să intru în casă ca să dorm, pisoiul ăla sigur o să mă facă franjuri! Îi spun eu uşor amuzat.

Ana începe să râdă silenţios, ca mai apoi să intre în garsonieră şi să închidă uşa în urma ei.

O iau şi eu spre casă şi ajung destul de repede cu un taxi.

Intru pe uşă şi nici nu mă obosesc prea tare să mă schimb în alte haine. Doar mă descalţ şi mă trântesc în pat. Şi uite aşa nici nu ştiu când adorm.