Nopti pierdute

Capitolul 25

                                                                        Ana

                                                     Trei luni mai târziu.

Viaţa mea nu s-a schimbat absolut deloc. Sunt în aceeaşi relaţie toxică cu Ivan. Ceva m-a îndemnat să rămân lângă el şi exact asta am făcut.

Şi iată-mă acum la mine în casă, cum îmi fac bagajele, plecând cine ştie unde cu Ivan. Mi-a spus de câteva zile că vrea să plecăm undeva, însă nu am reuşit să îl conving să îmi spună unde vrea să mergem. 

Nici nu îmi termin bine bagajul, în care am pus absolut de toate, de la rochii până la pantaloni scurţi. Telefonul începe să îmi sune şi nu ezit nici un moment înainte să răspund.

— Haide, Ana. Poţi să cobori. Sunt în faţa blocului, îmi spune el, ca mai apoi să îmi închidă telefonul.

Cobor într-un suflet în faţa blocului şi il văd imediat pe Ivan. Este sprijinit de maşină şi îşi ţine mâinile în buzunarele pantalonilor trei sferturi. De cum mă vede mă sărută scurt, ca mai apoi să îmi ia bagajul şi să îl pună în portbagajul maşinii.Mă aşez pe locul din dreapta şoferului şi îl las pe el să conducă, naiba ştie până unde. În momentul în care ieşim din Bucureşti şi văd traseul pe care îl urmează, sunt mai mult ca sigură că mergem la mare. Faptul că merg cu el la mare nu poate decât să mă bucure.

Iubesc marea! Ador să stau cât mai mult în apă, ca mai apoi să mă aşez la soare, iar seara să mă plimb pe mal. Dacă este ceva în lumea asta care să mă revigoreze şi să mă calmeze, ei bine clar e mersul la mare.

Oprim de câteva ori, ca să pot să ies să fumez şi eventual să ne luăm o răcoritoare şi să mergem la o toaletă dintr-o benzinărie.

Drumul până la mare îl parcurgem în cea mai mare linişte. Singura sursă de zgomot provine din maşină. Muzica se aude în continuu şi amândoi rămânem în tăcere, fiecare gândindu-se la ale lui. De cum ajungem în Constanţa, Ivan opreşte la un hotel şi sunt mai mult ca sigură că a închiriat o cameră, însă sunt al naibii de supărată pe el că nu mi-a spus că venim la mare! Nu mai costum de baie nu mi-a dat prin cap să pun în bagaj.

 Îl urmez în cea mai mare linişte spre camera rezervată. El se schimbă, în timp ce eu nu am costum de baie.Abia după ce se schimbă, îmi dă din bagajul său o pungă, iar eu nu înţeleg ce mama naibii ar putea să fie în ea.

— Ţi-am luat un costum de baie. Vreau să îl porţi! Este cadoul tău, Ana. Mai sunt câteva zile până la ziua ta, iar eu nu am ştiut ce cadou aş putea să îţi fac, aşa că te-am adus aici. Ştiu cât de mult iubeşti marea şi ştiu şi că uneori ţi se pare că nu te ascult, însă ascult doar ceea ce vreau să ştiu, îmi spune el, în timp ce îmi face semn să mă duc să mă schimb.

Sunt mai mult decât surprinsă! Puteam să jur că Ivan nu a reţinut că iubesc marea, însă are şi calităţi, nu doar defecte. În momentul în care deschid punga, sunt plăcut surprinsă. În ea se află cel mai frumos costum de baie, albastru, iar eu ador nuanţele de verde şi de albastru. Îl iau pe mine şi sunt şi mai surprinsă de faptul că nătărăul ăsta a reuşit să ia ceva pe măsura mea. 

De cum ajungem pe plajă mă dezbrac şi mă duc să fac o baie bine meritată. Ce mult mi-a lipsit marea! Este cel mai frumos cadou pe care a putut să mi-l facă cineva.

Petrec minute în şir în apă şi nici nu realizez când trece timpul. De cum ies din mare mă îndrept spre Ivan, care stă aşezat pe prosopul lui şi nu mă pot abţine să nu îl stropesc. Sare ca ars, ca mai apoi să înjure în barbă şi nici nu îmi dau seama când mă ia în braţe şi fuge cu mine spre mare. Intră cu mine în braţe, ca mai apoi să îmi dea drumul în apa rece şi ne luăm la întrecere până la geamandură, chiar dacă nu ştiu să înot atât de bine. Ajunge înaintea mea şi se întoarce înapoi spre mal, iar eu îl urmez, însă norocul nu este de partea mea. Marea a devenit al naibii de agitată, iar eu nu mai pot să fac faţa valurilor, care sunt mult prea mari şi am impresia că nu mai pot înainta. Îl strig, însă nu mă aude, este prea departe, iar eu încep să îmi pierd cumpătul.

Nu vreau să îmi găsesc sfârşitul aici!

Spre marele meu noroc, mă aude cineva. Ştiu doar că sunt cuprinsă de două braţe, care înaintează cu mine, iar eu mă agăţ de gâtul celui în cauză, fără să mă gândesc vreun moment. Sunt al naibii de speriată. Nici nu îmi dau seama când sunt pasată în braţele altcuiva şi abia acum realizez că salvatorul meu nu a fost Ivan, ci un alt bărbat. Iese din apa cu mine în braţele lui, iar eu încep să tuşesc agresiv şi am impresia că o să îmi pierd cât de curând conştiinţa. Ivan înjură ca la uşa cortului, în timp ce se învârte pe lângă în continuu, iar pe mine mă ameţeşte şi mai tare.

— La dracu' Ana! Trebuia să îmi spui că nu ştii să innoti atât de bine. Nu te-aş fi lăsat în urmă! Însă efectiv ai făcut pe curajoasă şi puteai să îţi pierzi viaţa. Şi nătărăul ăla care te-a salvat! Tu chiar nu ai realizat că te pipăia?

 Turuie în continuu şi este al naibii de furios.Nu pot să înţeleg cum mama naibii poate el să mă întrebe dacă nu am realizat că bărbatul ăla mă pipăia!

La naiba!

— Eram aproape inconştientă, cap sec ce eşti! Îi spun şi eu la fel de nervoasă.

Tace din gură, iar eu mă întind pe prosop şi încerc să mă calmez. Mi-a ajuns pentru ziua de azi!