Nopti pierdute

Capitolul 6

Este deja Duminică. Sunt la volanul maşinii, în drum spre serviciu. Ca de obicei, gândurile nu îmi dau pace. Minunata mea prietenă a avut grijă să îmi dea temă de gândire. Mi-a împuiat aproape o jumătate de noapte capul cu motive pentru care să îi acord o şansă bărbatului de la cafenea. Chiar ea mi-a spus că sunt paranoică şi că diferenţa de vârstă dintre noi nu contează atât de mult şi că poate chiar e serios în privinţa mea. Iar eu mă gândesc foarte serios la asta.

Ajung în zona cafenelei cu o jumătate de oră înainte de a-mi începe tura. Parchez maşina în apropierea cafenelei şi oscilez între dorinţa de a coborî naibii din maşină ca să mă duc să îmi iau o cafea şi de a-l vedea pe bărbatul care a flirtat cu mine atât de uşor şi a vedea dacă totul a fost din cauza băuturii şi între dorinţa de a rămâne blocată în maşină şi să calc acceleraţia ca să mă duc la muncă.

În mintea mea este un haos total!

Sigur a flirtat cu mine din cauza băuturii! Aşa fac bărbaţii când iau mai mult la bord decât pot duce! Şi totuşi, a mai făcut-o înainte sub formă de glumă! La naiba! Poate nici nu îşi mai aducea aminte de mine la evenimentul acela. Şi dacă totuşi şi-a adus aminte de mine şi nu i-a fost influenţată mintea?

Şi totuşi, dacă doar îşi bate joc de mine şi reprezint doar o distracţie pentru el?

Dumnezeule! Sunt mai tânără ca el cu cel puţin zece ani! Sigur are nevoie de o femeie mult mai matură ca mine. Până la urmă şi la coadă am doar douăzeci şi doi de ani, iar el cel puţin treizeci şi doi!

Până la urmă cedez şi cobor din maşină, trântind portiera maşinii în urma mea şi o blochez din mica telecomandă. Parcurg mica distanţă dintre maşina mea şi cafenea printre fulgii nemiloşi de zăpadă, iar eu simt cum tot frigul îmi pătrunde până în suflet. În momentul în care ajung în pragul uşii cafenelei mă opresc şi trag aer în piept. Sunt emoţionată ca naiba, iar inima mea sare câteva bătăi.

Oare îşi mai aduce aminte că flirtat cu mine la eveniment?

De cum intru în cafenea sunetul clopoţelului de la intrare face un zgomot infernal şi sunt înconjurată de căldura micii cafenele. Nu apuc să fac prea mulţi paşi, căci îl observ imediat.

Să fiu a naibii!

Rămân blocată în mijlocul încăperii în timp ce îl privesc cum ţine o femeie în braţe. Nu pot să îmi dau seama cât de tânără este, având capul ascuns la pieptul lui mare în timp ce mâna lui o ţine strâns de talie, iar cu cealaltă îi mângâie părul ca mai apoi să o retragă şi să o sărute în mijlocul creştetului. Femeia se ridică pe vârfurile picioarelor ca mai apoi să îşi ridice capul spre el, iar eu simt că nu mai pot să mai privesc nici măcar un moment spre cei doi.

Mă întorc rapid spre ieşire şi trântesc uşa în urma mea. Vreau doar să fug naibii de aici şi să nu îl mai văd în viaţa mea!

Cine naiba se crede? A flirtat cu mine în halul ăla, ca mai apoi să se întoarcă la iubita lui care cel mai probabil nici nu ştie cu ce fel de om stă. Îmi este milă de ea, dar şi mai milă îmi este de mine că i-am căzut în mreje. Şi totuşi în momentul în care încep să fug cu lacrimi în ochi spre maşină sunt prinsă de încheietura mâinii şi întoarsă spre un corp familiar. Rămân blocată în faţa bărbatului care mă priveşte total nedumerit, iar eu nu înţeleg nimic.

Ce naiba se întâmplă?

Doar nu şi-a lăsat iubita baltă ca să alerge după mine. Sau chiar asta e ceea ce a făcut? Ce fel de om poate să fie şi cum naiba poate femeia aia să stea cu el?

Simt cum palma dreaptă mă furnică şi nici nu realizez când mă smucesc din strânsoarea mâinii sale şi îl pocnesc fără nici cea mai mică reţinere.

— Să mă laşi dracului în pace şi vezi-ţi de iubita ta, nemernicule care eşti!

Ochii săi albaştri sunt mai tulburi ca nici o dată şi mă priveşte stupefiat fără să poată fi capabil să rostească un singur cuvânt.

O iau la fugă la propriu spre maşina mea până în momentul în care simt cum căldura vehicului mă înconjoară. Bag cheia în contact, însă nu am curaj să accelerez. Plâng în hohote şi nici măcar nu mi-am dat seama până acum de asta. Simt cum totul în jurul meu se destramă şi cum sufletul meu se rupe în bucăţi mici, în timp ce simt o durere imensă în capul pieptului.

"La dracu, Ana! Nimeni nu o să te iubească aşa cum te iubesc eu! O să fii blestemată pe viaţă. Eşti atât de defectă şi ai atât de multe pe cap încât nici un bărbat normal nu o să poată să te accepte vreo dată!"

Sunt cuvintele fostului meu logodnic. Astea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat după ce ne-am despărţit. Şi totuşi, nu am fost eu vinovată pentru despărţirea noastră.

La dracu! El m-a înşelat pe mine, nu eu pe el! Eu mi-aş fi dat şi viaţa pentru el, iar el ce mama dracului a făcut? S-a speriat în momentul în care eu a trebuit să mă mut în chirie crezând că o să-l târăsc după mine şi o să-l ţin sub papuc. S-a dus dracului în braţele alteia, făcându-mi inima bucăţi. Şi tot el a fost cel care a implorat iertare după aceea. Şi el a considerat că eu sunt mult prea defectă pentru el şi prea slabă ca să pot să îl iert.