Nopti pierdute

Capitolul 5

O mare parte din ziua de sâmbătă mi-o petrec făcând ordine prin casă.

În momentul în care se aude soneria de la uşă nici nu apuc să ajung în faţa ei, că Thor stă aşezat în faţa uşii şi miorlăie de zor. Şi ca de obicei, de cum deschid uşa o ia pe Alexandra cu asaltul lui obişnuit, de dat pe lângă picioare, miorlăituri şi tot tacâmul.

O privesc preţ de câteva momente pe amica mea şi îmi dau seama că e neschimbată. Are acelaşi păr şaten la fel de lung ca întotdeauna, ochii de culoarea caramelului cu mici tente de verde şi evident aceeaşi siluetă din totdeauna. Nici grasă, dar nici slabă.

Ne ştim din clasa a întâia, unde nu mai pun că am stat şi în acelaşi bloc, până să se despartă ai mei şi să vândă casa. Şi totuşi, suntem total opuse. Ea este cea întotdeauna pusă pe şotii, veşnic plină de viaţă, duce totul la extremă, fără să se gândească prea mult la consecinţe. Iar eu sunt total opusul ei. Da, categoric, sunt la fel de pus pe şotii ca şi ea, dar în nici un caz nu aş putea să duc totul până la extremă şi în fond eu sunt cea calmă. Eu faţă de ea prefer de un million de ori să stau închisă în casă într-o seară oarecare, cu o carte în braţe, decât să umblu aiurea printr-un bar.

— Jur, tu sigur ai fost câine într-o viaţă anterioară! Spune în timp ce îl scarpină pe după urechi, iar trădătorul toarce mulţumit.

Izbucnesc în râs la auzul afirmaţiei sale, cu toate că şi eu m-am gândit la asta de mai multe ori, însă nu îmi aduc aminte să o fi spus vreodată cu voce tare.

— Nu mai râde de el şi zi mersi că nu eşti bărbat! Ştii doar ce reacţii are când intră vreun bărbat în casă.

Şi adevărul este că pe cât de prietenos poate fi cu femeile, cu bărbaţii clar are o problemă. Dacă atunci când vede o femeie se bucură precum un căţel loial şi abia aşteaptă să se aşeze jos ca să îşi primească porţia de atenţie... Ei bine, cu bărbaţii lucrurile devin periculoase!

— Da, ştiu. Singurul cu care nu pare să aibă o problemă este tac-tu!

Şi nu pot să o contrazic. Pe tata îl iubeşte nespus de mult, iar bucuria de a-l revedea atinge cote maxime, având în vedere că îl vede la fel de rar ca şi mine. Dar pe tata îl agreează din simplul motiv că îl ştie de când l-am luat şi mai mult ca sigur îl recunoaşte după miros.

Într-un final reuşeşte să îsi dea paltonul şi să se descalţe ca mai apoi să intre în cameră şi să se aşeze turceşte în pat. Imediat apare şi Thor, care îi sare în braţe, cerând încă atenţie.

— Ce vrei să bei? Strongbow sau Cola?

Nu stă prea mult pe gânduri până să îmi spună că vrea Strongbow – Gold Apple.

Mă îndrept spre frigider ca să iau cele două băuturi, din frigider. Apoi mă duc şi eu în pat, făcându-mă cât mai comodă. Băuturile sunt deja desfăcute. Aceeaşi marcă, dar sortimente diferite. Eu faţă de ea mi-am ales un Strongbow – Red Berries.

Vorbim verzi şi uscate ca întotdeauna, până aduce în discuţie Crăciunul şi Revelionul. Nu am de gând să fac nimic diferit, o să mă duc ca în fiecare an de Crăciun la masă cu ai mei, iar de Revelion probabil că o să stau acasă, sau îmi iau motanul şi o să mă duc să îl fac cu ai mei. Clar nu îl las singur în noaptea aia, ca să îl găsesc a doua zi aproape împăiat de frică.

— Haide Ana! Crăciunul înţeleg că vrei să îl faci cu tatăl tău şi cu nevastă-sa, însă şi Revelionul, fii serioasă! Am putea să mergem într-un club, la vreo petrecere oarecare, sau chiar la concert, în Piata Constituţiei!

Oftez. Pe de o parte are dreptate, dar pe de altă parte, clar nu pot să îmi las motanul singur. Şi în fond nu e de ca şi cum sarbatorile astea mai înseamnă ceva pentru mine. Nu am nimic cu ele. Îmi plac, însă nu mai e acelaşi lucru ca atunci când ai mei erau împreună. Atunci încă aveam o casă şi o mamă. Acum mi-a mai rămas doar tata, de care sunt oricum destul de departe.

— Nu, Alexandra! Revelionul probabil că îl voi face acasă şi îmi ştii foarte bine motivele. Dacă vrei poţi să vii să stai cu mine.

Pufneşte nemulţumită ca mai apoi să îmi spună că nu o să o lase aşa. Încăpăţânarea ei atinge cote maxime uneori. Şi totuşi, o apreciez pentru asta.

— Şi, ia spune, de ce nu m-ai sunat de la eveniment? Ce naiba s-a întâmplat? De regulă mă suni când ai pauză, mai ales la evenimente!

Asta e adevărat. De reugula prefer să vorbesc cu ea cât sunt la evenimente, cel puţin când ies în pauză. Mă face să mai uit cumva de toată agitaţia şi aglomeraţia.

Încerc să ocolesc cumva subiectul bărbatului de la cafenea, însă evident că se prinde că încerc să o duc de nas şi sunt nevoită să îi povestesc cu lux de amănunte, însă nu înainte de toate îmi aprind o ţigară. Totul. De la început şi până la sfârşit. De unde îl ştiu, cum arată, cum s-a comportat la eveniment faţă de mine. Observ cât de nemulţumită devine când aude că nu am vrut nici măcar să dansez cu el.

— Doamne, Ana! Asta a fost a doua oară când i-ai dat cu flit, în cel mai subtil mod!

— Şi ce voiai să fac? Eram în timpul serviciului. Nu eşti în toate facultăţile mintale? Ştii doar că nu mă duc la evenimentele alea ca să mă distrez! O iau eu peste picior.

O privesc şi sunt mai mult decât mulţumită când o văd că se dezumflă. Şi uite că nu durează prea mult. Fir-ar să fie! Sigur i-a venit vreo idee idioată!

— Ia stai! De la cafeneaua ais de pe lângă magazinul la care lucrezi îl ştii. Locul unde de altfel l-ai şi respins prima oară. Ce-ar fi ca mâine când te duci la muncă să treci pe acolo ca să îţi iei o cafea şi să nu îi spui nimic? Doar să îl laşi să vezi cum reacţionează.

— Nu. Categoric nu! Nu o să mă duc. Îmi sunt de ajuns toate păţaniile cu el de până acum. Ştii la fel de bine ca şi mine că nu o să se oprească! Şi mai mult ca sigur, pentru el toate astea reprezintă o glumă!