Nopti pierdute

Capitolul 18

     Ana

Sunt în casa asta de două zile. Două zile care par a fi o veşnicie. Singurul lucru pentru care am ieşit din casă a fost mâncarea. Atât. În rest am stat în pat plângându-mi de milă şi încercând să înţeleg ce naiba am făcut ca să merit asta. Stau aşezată lângă geam şi privesc cum ninge. Fulgii micuţi se lovesc de geam şi de asfalt şi uşor – uşor a început şi zăpadă să se aşeze pe ciment. Urăsc iarna şi frigul.

Dacă cineva mi-ar da de ales între a muri de frig şi a muri de cald aş alege fără nici cea mai mică ezitare să mor de cald.

Şi cu toate că urăsc iarna şi zăpada, iubesc să stau la geam şi să privesc cum ninge, însă nu să ies din casă.

Abia reuşesc cu chiu cu vai să ies până la cel mai apropiat supermarket. De cum ajung acolo mă învârt în continuu printer rafturi fără ca măcar să ştiu exact ce anume vreau să îmi iau de mâncare.

Mă aşez la rând la casa de marcat şi tresar în momentul în care o mână se aşează pe umărul meu.

Să fiu a naibii! Nu cunosc pe nimeni aici!

Mă întorc spre posesorul mâinii şi sunt mai mult decât confuză în momentul în care observ un tip blond, cu trăsături foarte fine şi cu ochii de culoarea caramelului. Mi se pare cunoscut, însă nu ştiu de unde să îl iau.

— Te-am strigat mai devreme, însă nu m-ai auzit. Se scuză tipul, în timp ce îşi trece o mână prin părul blond, vizibil stânjenit.

Îl cercetez preţ de câteva momente şi tot nu reuşesc să îmi dau seama de unde îl ştiu.

— Sunt tipul din club! De la revelion, cel cu care ai dansat. Vlad. Îmi întinde el mâna.

Şi uite aşa m-a luminat şi îmi aduc aminte perfect de el. Dumnezeule! Ce mică e lumea! Am fugit ca o nebună în seara aceea!

— Ana, îi întind şi eu mâna la rândul meu. Şi ce te aduce pe aici? Îl întreb eu, vizibil curioasă.

— Am venit la nişte prieteni, însă aş fi bucuros dacă ai accepta să ieşi la o cafea cu mine. În seara aceea ai dispărut precum o nălucă şi nu am mai reuşit să te găsesc.

Propunerea lui îmi pare tentantă, însă nu ştiu dacă este cea mai înţeleaptă decizie să ies cu el la o cafea. Şi totuşi, este doar o cafea. O cafea nu a omorât pe nimeni.

Mai am de stat aici cel puţin două zile, aşa că bănuiesc că mai am suficient timp să mă gândesc la decizia pe care o să o iau. Şi în plus, nu mi-ar strica o ieşire.

La dracu, Ana. Este doar un necunoscut!

Şi ce dacă? Si Ivan era cam la fel. Hotărăsc să îi accept propunerea şi ne îndreptăm spre cea mai apropiată cafenea. Vlad îşi ia o cafea neagră, simplă, fără zahăr sau lapte, în timp ce eu optez pentru o ciocolată caldă. Vorbim verzi şi uscate, iar eu mă simt în largul meu lângă bărbatul de lângă mine. Este atât de degajat şi de bine dispus, unde nu mai punctez că este al naibii de haios. Nici măcar nu ştiu cât timp a trecut de când îmi pierd timpul cu el în cafenea. Ştiu doar că până în momentul de faţă am râs cât pentru o viaţă întreagă, iar burta deja începe să mă doară de la atâta râs.

Îi studiez fiecare reacţie şi mimica feţei. Îl are pe acel "Vino încoace" şi este atât de dulce în tot ceea ce îl priveşte. Până şi gropiţele care îi apăr în obraji de fiecare dată când râde sunt adorabile şi mă blestem mintal că nu am putut să mă îndrăgostesc de un bărbat ca el.

Ajung fără să vreau să îl compar cu Ivan, care este un arţăgos şi jumătate şi nu vorbeşte aproape deloc. Nu este deloc comunicativ, nici haios şi nici dulce, iar eu nu înţeleg ce naiba am putut să văd la el, când puteam să am un om mult mai potrivit pentru mine.

Şi totuşi nu este de ca şi cum pot să dau totul uitării şi să mă arunc în braţele primului necunoscut, chiar dacă acel necunoscut pare să fie cea mai dulce fiinţă. Nimic nu este ceea ce pare.

În momentul de faţă ştiu un singur lucru şi acela este că vreau să îi mai dau lui Ivan o şansă, că vreau să încerc să îi dărâm toate zidurile, că vreau să îi fac viaţa mai frumoasă şi mai bună. Să îl fac să creadă şi să simtă din nou, chiar dacă asta înseamnă să fim prieteni cu beneficii. Cine ştie? Poate or să se schimbe lucrurile!

— Ana? Nu mi-ai spus încă ce cauţi tu aici. Îmi reaminteşte el.

Îi povestesc, însă prefer să îi spun varianta scurtă a poveştii şi motivul pentru care mă aflu aici, singură. În tot timpul în care îi povestesc nu mă slăbeşte nici un moment din priviri şi observ cum se încruntă la fiecare lucru care cel mai probabil nu îi place.

— Ştii, Ana? Oamenii uneori pot fi toxici! AI naibii de toxici! Sunt oameni care se luptă zi de zi cu demonii lor interiori şi alţii cu trecutul lor. Sunt oameni care se luptă zi de zi ca să scape de trecut, alţii nu ştiu cum să iasă, oricât de mult şi-ar da silinţa. Şi mai sunt oameni care nu vor să scape de trecut, care s-au obişnuit acolo, iar noi nu putem să facem nimic ca să îi ajutăm atâta timp cât ei nu îşi doresc asta cu adevărat.

Vlad este un tip şi al naibii de deştept şi de înţelept şi mă întreb cum de el ca bărbat a înţeles atât de multe lucruri atât de repede. Mă gândesc că probabil a fost şi el la un moment într-o situaţie de genul ăsta la un moment dat. Şi dacă a fost pus într-o situaţie de genul ăsta a reuşit să iasă din ea şi pentru asta este un învingător.

Îşi trece mâna prin păr, ca mai apoi să ofteze.

— James Patterson spune că "Cel mai important lucru din lume este să ştii cum să-i aparţii altcuiva." Şi este una dintre cele mai bune lecţii de viaţă din toate punctele de vedere. Sunt copii cu părinţii divorţaţi care nu vor să accepte că unul din părinţi şi-a găsit pe altcineva şi refuză să aparţină celui care le-a devenit părinte prin acte. Şi asta doar pentru că nu este cel natural şi nu apreciază că au fost crescuţi de el, chiar dacă pe cel natural nici măcar nu îl interesează de el. Şi mai sunt oameni care au rămas blocaţi în trecut alături de o persoană pe care au iubit-o enorm şi nu ştiu cum să aparţină altcuiva şi lista poate continua. Din ce mi-ai spus tu mie, bărbatul ăsta nu te merită şi aş vrea să te gândeşti foarte bine la ceea ce ţi-am spus şi să iei cea mai bună decizie.

Îmi scrie numărul său pe un şerveţel ca mai apoi să mi-l întindă şi să îmi spună că pot să îl sun oricând vreau şi când am nevoie să vorbesc cu cineva.

Şi uite cum în momentul de faţă nu ştiu ce naiba să fac. Dacă până acum eram sigură de cee ace vreau să fac, ei bine Vlad a reuşit să mă pună pe gânduri prin tot ceea ce mi-a spus. Mă întreb dacă merită să risc să mă distrug pe mine, pentru a-l repara pe Ivan.

***

Ce spuneţi? Vlad sau Ivan? Ce credeţi că o să facă Ana?