Nopti pierdute

Capitolul 22

Ana

Am ajuns efectiv la capătul puterilor! Dacă Alexandra are de gând să mă mai târască prin multe magazine, jur că o să o strâng de gât! Să o iau cu mine a fost cea mai proastă idee. Şi pe cât de mult îmi vine să o strâng de gât pe Alexandra, pe Ivan cu siguranţă că îmi vine să îl omor.

Nici până în momentul de faţă nu reuşesc să îmi dau seama de ce m-a anunţat fix cu o săptămână jumătate înainte de nunta surorii lui. 

Sunt plecată de dimineaţă de acasă şi să fiu a naibii! Asta era ziua mea liberă. Este abia ora două, iar eu simt că o iau razna. Am probat rochii cât pentru o viaţă întreagă şi aparent nici una nu mi-a plăcut. Ce mi-a plăcut mie nu i-a plăcut bunei mele prietene sau nu mi-a fost bună. Ori prea lungă, ori nu îmi venea în bust. Tot ce ştiu este că vreau să ajung o dată acasă şi să mă trântesc în pat, însă norocul nu ţine cu mine. Alexandra tocmai ce mă târăşte în alt magazin de rochii.

— Uite, rochia aia e superbă! Trebuie să o probezi! Îmi spune Alexandra în acelaşi timp în care se duce spre vânzătoare şi îi cere cea mai mică mărime.

Nici măcar nu m-am obosit să mă uit la rochia de care vorbea.Rămân în acelaşi loc în care m-a lăsat şatena până când se întoarce, iar în momentul în care o face, vine efectiv cu rochia în braţe. Mă împinge spre cabina de probă, ca mai apoi să îmi trântească rochia în braţe.

— Jur că dacă nici rochia asta nu îmi este bună sau dacă se aşează pe mine aiurea, o să o cumpăr şi o să i-o fac arţăgosului ăluia guler! Nu mai pot, mă dor picioarele ca naiba şi sunt obosită! Şi asta este doar din cauza lui! Mârâi eu nemulţumită.

— Taci şi pune-o pe tine o dată! Până nu o probezi îţi jur că nu ieşi din cabina aia afurisită! Se răţoieşte şi ea.

Oftez înfrântă, ca mai apoi să iau rochia pe mine. Sunt mai mult decât mulţumită! Este perfectă! Îmi vine ca turnată. Este de un mov pal, are un decolteu în formă de inimă, mânecile scurte sunt din dantelă, la fel ca şi partea de jos a rochiei.Ies din cabina de probă şi o las pe Alexandra să mă studieze în cel mai amănunţit mod. Aprobă din cap şi începe să chiţăie de bucurie. Nu mai stau nici măcar un moment pe gânduri şi mă îndrept cu rochia spre casa de marcat.Sunt mai mult decât fericită! În sfărsit pot să mă duc acasă să mă odihnesc!

Evident că norocul nu ţine cu mine şi sunt din nou târâtă în naiba mai ştie câte magazine, care de data asta sunt de pantofi! Mai am puţin şi îmi blestem zilele! Urăsc să merg la cumpărături şi cu atât mai mult să mă plimb ore în şir prin cincisprezece mii de magazine. Mă îndrept spre o pereche de sandale albe, le probez şi apoi le cumpăr. Nici nu mă gândesc să mai pierd timpul prin alte magazine. Mi-a ajuns cât pentru o viaţă întreagă!

Hotărăsc împreună cu bună mea prietenă să ne omprim la un fast food. Îmi este foame şi sunt mult prea obosită ca să îmi mai fac şi manacare acasă. Comandăm, ca mai apoi să ne aşezăm la masă. Apuc să iau o singură înghiţitură din hamburgher, căci telefonul începe să sune. Îmi dau ochii peste cap exasperată şi răspund.

— Ţi-ai găsit rochie? Mă întreabă Ivan.

— Da, mi-am găsit! Şi îţi jur că o să ţi-o fac guler! Am alergat toată ziua după o rochie şi asta nu mai din cauza ta! Mă răţoiesc eu la el.

Ivan începe să râdă zgomotos, iar eu sunt al naibii de supărată pe el. Îl expediez în cel mai rapid mod, ca mai apoi să mă întorc înapoi la mâncarea mea.Alexandra mă priveşte amuzată. Mai are puţin şi râde pe sub mustăţi.

— Scorţosu? Mă întreabă ea, ca mai apoi să izbucnim amândouă în râs.

                                                                                      ****

De cum intru pe uşă sunt asaltată de micul meu pisoi, însă nu mă mai simt în stare de absolut nimic. După ce fac o baie bine meritată mă întind în pat, în speranţa că o să adorm. Şi cum nici o dată socoteală de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, nu reusesc să aţipesc nici măcar o jumătate de oră. Evenimentele din ultima perioadă nu îmi dau pace de nici o culoare. Mă simt obosită din toate punctele de vedere. Sunt epuizată! Toate orele de muncă, plus evenimentele la care am fost m-au epuizat efectiv, unde nu mai pun la socoteala toate păţaniile cu Ivan.Uneori vreau doar să las totul baltă şi am momente în care îmi spun mie însumi că o să îl părăsesc. Ori de câte ori îmi propun să îl părăsesc, nu reuşesc să o fac. Îmi este drag de el, cu toate defectele pe care le are şi sunt conştientă că nici un om nu este perfect.

În viaţă nu putem să iubim un om doar pentru calităţile pe care le are. Trebuie să învăţăm să iubim un om cu defecte şi cu calităţi. Este al naibii de adevărat că Ivan este un om arţăgos, că nu este comunicativ, bea, bagă la pariuri, nu îşi lasă sentimentele să iasă la iveală şi că de cele mai multe ori vorbeşte gura fără el. 

În ciuda tuturor defectelor pe care le are ştiu că este un bărbat bun în adâncul sufletului său. Zâmbetul lui strâmb, nasul mare şi faptul că este al naibii de arţăgos îl fac dulce într-un anume mod. Şi dacă l-a început mi-a fost greu să mă acomodez cu toate lucrurile astea, acum sunt perfect conştientă că aşa este el şi ţin la el. Şi mai ştiu că şi el ţine la mine în felul lui, chiar dacă nu mi-o arată. Mi-am dat seama de asta din felul în care a acţionat în momentul în care m-a surprins cu Vlad. Mi-am mai dat seama de asta şi din felul în care mă priveşte uneori, din felul lui stângaci de a-şi arăta afecţiunea, chiar dacă de cele mai multe ori o face când crede că dorm şi chiar şi din faptul că îmi spune că nu este suficient de bun pentru mine şi că eu sunt prea bună cu el. A avut chiar şi un moment în care mi-a spus să îl părăsesc. 

Nu ştiu peste ce fel de femei a dat el până acum, însă eu nu o să îl părăsesc cum au făcut-o altele. Şi ştiu că asta poate să fie cel mai greşit lucru pe care pot să îl fac, însă ador provocările. Şi nu sunt genul de persoană care să părăsească pe cineva pentru nişte lucruri atât de neînsemnate. Şi mai ştiu că noi ca oameni ar trebuii să luptăm mai mult pentru ceea ce ne dorim, nu să dăm bir cu fugiţii.