Nopti pierdute

Capitolul 15

                        Ana

Mă urc în masina brunetului, însă nu mergem la el acasă. Nu momentan! Întâi de toate trebuie să ne oprim la un supermarket, pentru că Ivan vrea să facă nişte cumpărături.

O dată intraţi în supermarket mă chinui să ţin pasul cu el. Îşi cumpără absolut tot ce are nevoie, însă în momentul în care ajungem la carne observ că este nehotărât. Se învârte de colo – colo, iar pe mine mă ia ameteala doar uitându-mă la el! Oscilează între o lasagna, care trebuie doar băgată la cuptor şi nişte rulouri cu spanac, sau ceva de genul ăsta.

— Dacă vrei pot să îţi fac eu ceva de mâncare. Orice vrei. Mă trezesc vorbind.

Ivan se întoarce cu faţa spre mine şi mă priveşte mai mult decât surprins. În cele din urmă aprobă, ca mai apoi să lase cele două cutii de unde le-a luat. Ne îndreptăm spre raionul de legume, ca mai apoi să ne întoarcem şi să mai ia nişte măsline şi gogoşari în oţet.

— Ştii să faci salată orientală, nu? Mă întreabă el.

Izbucnesc în râs, ca mai apoi să aprob printr-o mişcare a capului.

După ce ieşim din supermarket ne îndreptăm spre maşina sa, iar eu mă urc ca intodeauna pe locul din dreapta lui. Mă chinui să închid portiere maşinii, însă nu se închide calumea. Într-un final decid să încerc să o trag mai tare, însă se trânteşte şi aparent se închide.

— Încearcă să nu mai trânteşti portiera! Îmi ordonă el.

— Dacă nu îţi convine data viitoare să o închizi tu. Îi răspund eu în timp ce îmi arcuiesc o sprânceană şi îl sfidez din priviri.

Pufneşte nemulţumit, ca mai apoi să bage cheia în contact şi accelerează.

— Data viitoare o să te duc acasă! Spune el uşor iritat.

Decid să îmi ţin gura. Aparent nu este în cele mai bune toane, iar eu nu am chef să mă cert cu el.

De cum ajungem acasă mă apuc să îi pregătesc salata, în timp ce mă gândesc ce naiba e în mintea lui şi de ce mama naibii se comportă aşa.

Uneori cel mai greu lucu este să stai lângă o persoană, pentru care parcă nu însemni nimic, însă îmi spun că o să trecem şi peste asta.

După ce mănâncă, se îndreaptă spre frigider şi îşi scoate o doză de bere din el. Apoi se îndreaptă spre pat, dă drumul televizorului pe un post de ştiri şi se apucă să butoneze telefonul.

— Bag câteva bilete online la pariuri. Îmi spune el, parcă simţind că îl privesc.

Binganitul telefonului meu îi distrage atenţia de la paiurile sale, iar eu decid să îmi deschid mesajul şi să nu îl bag în seamă.

"Să nu uiţi de evenimentul de mâine! La 20 să fii în locaţie."

Evident că Ovidiu s-a gândit să îmi readucă aminte, că nu care cumva să uit.

— Cine este Ovidiu? Mă întreabă el pe un ton uşor deranjat.

Nu mă chinui să îi explic. Doar îi întind telefonul ca să poată să citească mesajul şi ca să se calmeze.

Mă trage spre el, ca mai apoi să mă sărute în cel mai posesiv mod, iar eu sunt mai mult fericită de atenţia primită. Îmi bag mâinile în părul său, tragand-ul şi mai aproape de mine. Se opreşte din a mă săruta, doar pentru a coborî cu sărutările pe claviculă şi pe gât. Mâinile lui sunt pe tot corpul meu, în acelaşi timp în care continuă cu săruturile. Se joacă în continuu. Ba îmi sărută gura, ba coboară pe gât sau pe claviculă. Se decide într-un final să se limiteze la gura mea, în timp ce se întoarce cu tot corpul spre mine, ca mai apoi să continue să mă sărute. Una dintre mâini îi coboară pe fundul meu, iar eu simt cum îmi fierbe tot corpul.

La dracu, Ana. Nu este în regulă. Trebuie să te opreşti.

Şi totuşi nu pot să mă opresc. Nici dacă aş vrea nu aş putea să o fac.

Nu mă pot opri din a-l săruta chiar dacă cât de curând o să rămân fără aer. Mâna sa urcă până în momentul în care ajunge la tricoul meu. Icnesc la contactul mâinii sale reci cu corpul meu rece. Continuă să urce până când îmi prinde unul din sâni şi îl masează în cel mai ameţitor mod. Continuăm în stilul ăsta până în momentul în care nevoia de aer îşi spune cuvântul. Se ridică, ca mai apoi să îşi dea tricoul jos, iar eu nu îmi pot lua privirea de pe pieptul său. Simt cum obrajii îmi ard şi respir al naibii de sacadat. Se năpusteşte din nou asupra mea, iar eu parcă uit de orice, oricât de greşit ar fi asta.

Ştiu că probabil pentru el probabil că nu însemn nimic şi că probabil o să am de suportat consecinţele, însă să fiu a naibii dacă în momentul ăsta îmi pasă câtuşi de puţin.

Este unul dintre singurele momente în care îl simt atât de aproape de mine din toate punctele de vedere şi s fiu a naibii dacă nu am de gând să profit de asta la maxim. ŞI toate astea pentru că m-am ataşat de el.

Sper doar să nu mă îndrăgostesc de el.

Mă las pradă lui şi tuturor senzaţiilor pe care mi le oferă şi simt că nici eu nu îi sunt indiferentă.