Nopti pierdute

Capitolul 3

Dumnezelule! Mă năuceşte privirea aia! Zâmbetul strâmb pe care mi-l oferă aproape că mă face să pufnesc în râs, însă mă abţin că nu care cumva să îmi facă vreo reclamaţie. Asta ar fi tot ce mi-ar lipsi. Îi torn vin în pahar, iar apoi plec de ca şi cum privirea lui ar putea să mă înnebunească. Continui să îmi văd de treabă. În momentul în care oamenii încep să danseze, profit de faptul că mesele sunt mai libere şi pot să debarasez mult mai uşor, chiar drumul de intoarcerere este mai greu de parcurs din cauza aglomeraţiei. Şi din nou ajung la masa brunetului şi sunt surprinsă să-l găsesc aşezat pe scaun, cu privirea aţintită în telefon. De ce naiba nu dansează şi el cu vreo femeie? O fi venit singur?! Şi chiar dacă a venit neînsoţit, tot ar fi putut să invite pe cineva la dans. Mă duc lângă el, cu gândul de-ai cere să îmi facă loc ca să debarasez farfuria goală din faţa lui.. Îmi dreg vocea, iar el se ridică în picioare, dominându-mă cu înălţimea lui. Mă cercetează din cap până în picoare, până în momentul în care mă priveşte în ochi.

— Vrei să dansezi cu mine? Îmi adresează întrebarea în acelaşi timp în care îmi prinde talia şi mă trage mai aproape de el.

Continuă să mă menţină contactul vizual, în timp ce eu încerc să îl îndepărtez într-un mod cât mai subtil. Piesa lui Ed Sheeran Thinking ouţ loud se aude în toată sala, iar eu devin din ce în ce mai agitată. Cu siguranţă sunt deja îmbujorată, fiindcă îmi simt obrajii în flăcări, iar inima îmi bate ca o nebună, încercând parcă să îmi iasă din piept. Mirosul parfumului sau dulce – înţepător, îmi inundă căile nazale, iar eu devin mai agitată. Îmi dau seama că nu vrea să îmi dea drumul.

— Nu mi-ai răspuns la întrebare, domnişoară şi tare îmi este că până o să primesc un răspuns favorabil o să se termine piesa. Spune totul pe cea mai serioasă voce.

— Îmi pare rău, însă sunt în timpul serviciului. Poate cu altă ocazie.

Continuă să mă ţină captivă în braţele sale care par a fi de fier. Îmi încerc norocul şi îl împing uşor. Nimic! Nici nu s-a clintit!

"Calmează-te! Mai încearcă o dată. A doua oară trebuie să fie cu noroc." Îmi spun în gând.

Mai încerc o dată. De data asta îl împing puţin mai tare şi în sfârşit îmi recapăt libertatea. Senzaţia este cumva linisitoare. Nici nu mai rămân să debarasez masa, de teama că nu care cumva să îşi încerce din nou norocul şi să nu reuşesc să mai scap din strânsoarea lui. Imediat cum ajung în spate, unde debarasăm farfuriile şi restul, mă sprijin cu spatele de perete. Îmi simt picioarele ca de gelatină, am respiraţia foarte accelerate şi inima continuă să mi se zbată ca nebuna în piept. Femeile de la chiuvete îmi aruncă nişte priviri, care îmi dau de înţeles, că starea mea este mai mult decât evidentă şi că sunt mult prea agitată.

Pe uşile glisante, îşi face Alin intrarea, cu braţele pline de farfurii. După ce se descotoreste de mine, se îndreaptă spre mine. Mă cercetează şi el din cap până în picioare.

— Eşti bine, Ana?

Liniştea dintre noi este apăsătoare, iar el devine vizibil îngrijorat din cauza stării mele.

— Dacă îţi este rău ia o pauză. Du-te până afară, fumează o ţigară şi te acopăr eu.

Îi mulţumesc din priviri, ca mai apoi, să mă îndrept spre vestiarul temporar. Îmi iau paltonul pe mine. Nici nu îmi închei nasturii. Vreau doar să ajung mai repede afară, la aer. Imediat cum ajung afară, constat că ninge. Suntem deja în luna Decembrie, iar frigul îmi pătrunde în oase. Îmi strâng paltonul în jurul meu, ca mai apoi să îmi aprind o ţigară. Îmi scot telefonul din buzunar şi observ că am două apeluri nepreluate de la tata şi unul de la Alexandra. Îi dau tatei un mesaj în care îi spun că particip la un eveniment şi că îl sun a doua zi. Nu mă simt în stare să vorbesc cu tata, însă nici cu Alexandra pe care o cunosc de când eram de-o şchioapă şi totuşi îi scriu un mesaj, în care spun şi ei că sunt la serviciu. Răspunde aproape instant şi îmi propune să ne vedem sâmbătă. Accept cu bucurie, stabilind să rămână peste noapte la mine.

Cad pe gânduri. Ce naiba se întâmplă cu mine? De ce reacţionez în felul ăsta în preajma lui? Este doar un bărbat, la naiba! Şi ce mai ochi! Încep să simt lipsa unor oarecarea braţe în jurul meu şi mă simt de ca şi cum încep să o iau razna. Mă gândesc că ar fi bine să nu mai trec pe la cafenea ca să nu mai fiu nevoită să dau ochii cu el şi să îmi iau cafea de acasă în termos. Mă uit la ceas şi constat că am stat suficient la pauză de ţigară şi mă întorc înapoi. Restul serii decurge destul de normal, cu toate că încă mă simt destul de agitată şi asta se datoareaza şi privirilor pe care mi le aruncă bărbatul, când trec pe lângă masa lui, sau când mă opresc să debarasez masa. Şi cu toate astea, nu mai face nici o mişcare, iar eu mă simt în regulă cu asta, într-o oarecare măsură. Măcar nu mă agită mai mult decât sunt deja. Sunt singură că dacă ar mai încerca, starea mea s-ar amplifica şi mai mult, iar eu trebuie să mă concentrez pe ceea ce fac.

Plec la şase dimineaţa de la eveniment. Mă urc în maşină şi conduc ca o nebună până acasă. Ajung în mai puţin de o jumătate de oră. În momentul în care intru în casă, mă simt învăluită de căldură. Thor al meu este somnoros şi nu îmi acordă prea multă atenţie. Mă schimb în hainele de casă, mă demachiez şi mă aşez în pat. Mă aşez pe o parte, iar micul meu ghem de blană se lipeşte de burtă mea şi începe să toarcă până când adoarme. Norocosul! Adoarme instant, în timp ce eu nu pot să dorm, din cauza unor ochi albaştri, care nu îmi dau pace, după o seară atât de obositoare. Cert este că nu ştiu cât timp îmi ia să adorm, însă după ce o fac, încep să visez un bărbat brunet cu ochii albaştri. Când mă trezesc mă simt şi mai obosită din cauza visului avut.

Afurisitul naibii!

Pisoiul meu mă simte de cum deschid ochii şi se apropie de faţa mea, în timp ce îşi lipeşte nasul de al meu. Nu am chef de el. Vreau să mai dorm, însă nemernicul suferă de nebăgare în seamă şi se duce spre picioarele mele şi începe să ţopăie şi să se joace cu degetele de la picioarele mele.

— Ce coada ta faci? Fii cuminte!

Şi asta este tot ce trebuie să îi spun că să fugă să se ascundă sub pat. Este singura dojenire la care reacţionează.