Nopti pierdute

Capitolul 10

Abia ce termin de făcut schimbul de casă cu colega mea. Trebuie să mă grăbesc cât mai mult ca să ajung acasă pe cât se poate de repede. La ora 19 trebuie să mă întâlnesc cu Ivan în acelaşi mall în care ne-am întâlnit prima oară. Mergem la un film, despre care nu mi-a dat nici cea mai mică informaţie. Ies din magazin ca o furtună şi ajung într-un suflet la maşină. Nici măcar nu mă obosesc să îmi dau paltonul jos. Apăs pedala de aceleratie până la refuz. Nici muzica nu am pornit-o.

Este un trafic infernal şi telefonul meu face o gălăgie infernală. Răspund pe cât se poate de repede şi las telefonul pe difuzor, aşezat pe picioarele mele.

— Bună, Alexandra. Nu pot să stau foarte mult la discuţii în momentul ăsta. Sunt în trafic şi într-o mare întârziere! Spun eu exasperată.

— Dar unde te grăbeşti în halul ăsta? Ai cumva întâlnire? Mă întreabă ea chicotind.

— La naiba, chiar am! Cu Ivan! Te sun eu mai târziu, sau mâine. Nu ştiu la ce oră o să ajung acasă.

Fir-ar să fie! Am făcut o oră până acasă. Este ora 17, iar eu trebuie să plec într-o oră de acasă. Fac un duş rapid, ca mai apoi să trag o perche de blugi pe mine şi una din nelipsitele mele cămăşi pe dedesubtul căruia pun un tricou şi mă machiez pe fugă. Doar fond de ten, pudră, tuş şi rimel. Mă parfumez, ca mai apoi să îmi iau cizmele în picioare şi iau paltonul în grabă pe mine.

De data asta aleg să nu iau maşina, având în vedere că şi Ivan vine cu masina şi avem prima noastră întâlnire oficială. Mă decid să iau metroul până la Titan, ca de acolo să iau maşina 101, care mă lasă chiar vizavi de mall. Ajung chiar la ora 19 în fata cinemtografului, unde îl găsesc imediat pe Ivan. Abia în momentul în care ajung îmi spune că o să vizionăm un film de groază, apărut de curând, iar eu urăsc filmele de groază. Mă baga în sperieţi de-a dreptul.

Fir-ar să fie! Asta o să fie o întâlnire de neuitat pentru el, având în vedere că cel mai probabil în momentul în care o să mă sperii prea tare o să ajung sub scaun de frică.

Filmul a trecut puţin de jumate, iar eu sunt al naibii de speriată, în timp ce Ivan priveşte fascinate filmul, iar din când în când se mai amuză pe seama mea. Următoarele zeci de minute sunt la fel de speriată şi abia aştept ca filmul ăsta să se termine o dată.

Şi uite că s-a terminat. Ne îndreptăm spre parcarea subterană. Eu sunt în spatele brunetului care merge mult prea repede pentru mine, iar eu mă chinui să ţin pasul cu el şi abia aştept să ajungem mai repede la maşină. Îmi este frig! O dată urcaţi în maşină, simt instant mirosul de vanilie al odorizantului său de vanilie, iar eu încep să strănut în continuare, iar asta mă enervează la culme.

— Ce tot strănuţi în halul ăsta? Mă întreabă el amuzat.

— Sunt alergică la vanilie, nesuferitule care eşti!

— Măcar acum pot să te chinui şi eu puţin cu odorizantul ăsta, pentru toate dăţile în care m-ai refuzat şi pentru palma aia pe care nici măcar nu o meritam. Spune el izbucnind în hohote de râs.

Şi este cel mai minunat sunet pentru urechile mele. Aş putea să îl ascult în continuu cum râde şi tot nu m-aş sătura. Şi totuşi, stau îmbufnată din cauza odorizantului ăluia nenorocit, din cauza căruia strănut în continuu şi nu mă pot opri.

— Uite cum facem. Încearcă să rezişti cel puţin un sfert de oră. O să ne oprim să luăm cina undeva, iar când ajungem la destinaţie o să arunc odorizantul ăsta şi o să las un geam deschis puţin. Este în regulă aşa?

Nu pot să îi răspund, din cauza faptului că sunt zguduită din toate temeliile de alergia mea la vanilie, însă cum prind un moment între strănuturi, abrob printr-un chiţăit.

În momentul în care parchează maşina în faţa restaurantului, ies afară din maşină instant şi mă bucur de aerul proaspăt, fără nici un fel de miros de vanilie. Minunat! Stăm cel puţin o oră în restaurant, ca mai apoi să ne îndreptăm din nou spre maşină. Mă aşez pe locul din dreapta şoferului, iar el bagă cheia în contact, însă nu porneşte maşina.

— Cum lucrezi mâine?

— După amiază, îi răspund aproape instant. De ce?

Stă câteva momente pe gânduri ca mai apoi să vorbească din nou.

— Dacă vrei poţi să vii la mine în seara asta şi de dimineaţă te duc eu acasă ca să poţi să te pregăteşti să vii la muncă. Restul îl ştii, o să te aştept la cafenea ca de fiecare dată!

Mă gândesc câteva momente la propunerea sa. Aş putea să merg la el în seara asta. Thor oricum are tot ce îi trebuie până mâine dimineaţă, unde nu mai pun că mă întâlnesc cu Ivan de cel puţin trei săptămâni, chiar dacă momentan nu este nimic între noi. Nu văd ce ar putea să fie atât de rău dacă o să petrec o noapte cu el, aşa că accept.

Imediat cum ajungem în garsoniera lui, nu pot să nu observ că este mult mai mare decât a mea şi că pentru un bărbat singur este al naibii de curat în toată casa. La asta chiar nu mă aşteptam. De regulă bărbaţii sunt nişte împrăştiaţi, de la hainele aruncate prin toată casa, până la vasele nespălate, însă ăsta nu este cazul lui. Se îndreaptă spre şifonier, de unde scoate un tricou pe care mi-l aruncă în braţe şi îmi indică cu degetul baia. Imediat de cum mă schimb, mă privesc atât că pot de mult şi realizez că tricoul său îmi ajunge puţin sub genunchi, iar eu sunt destul de mulţumită de asta. Măcar îmi este sufficient de mare cât să îmi acopere sânii şi fundul. În momentul în care mă întorc înapoi în cameră, Ivan este deja schimbat într-o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou negru. Este cocoţat în mijlocul patului şi îmi face semn spre el, iar eu mă îndrept spre el fără nici cea mai mică reţinere. Mă aşez cu genunchii sub mine în faţa lui şi nici unul dintre noi nu îndrăzneşte să spună un singur cuvânt. Singurul zgomot provine de la laptopul său care rulează una din piesele moldoveanului de la Carla's dreams, iar mie nu îmi place deloc modul său de a cânta. Continuăm să ne privim, până în momentul în care îmi prinde bărbia cu două degete ca să îmi ridice capul spre el. Îmi studiază faţa îndeaproape, fiecare trăsătură în parte, până în secunda în care privirea îi coboară spre buzele mele, ca mai apoi să îi zdorbeasca buzele de ale mele fără nici cel mai mic avertisment. Îi răspund fără să stau prea mult pe gânduri şi îi simt nu mai decât gustul de mentă care îmi place al naibii de mult şi în acelaşi timp căile mele nazale sunt inundate de mirosul său specific dulce – înţepător, care îmi place al naibii de mult. În momentul în care ne desprindem din sărut, mă întind lângă el în pat, cu faţa spre el. Ivan mă ia în braţe, ca după aceea să îşi scufunde nasul în scobitura gâtului meu, iar asta este al naibii de incomod pentru mine, însă nu protestez.

— Îţi ador parufmul ăsta, chiar dacă este mult prea dulce pentru mine şi îl simt chiar dacă nu eşti în braţele mele.

Apoi îmi dă drumul din braţele sale, ca mai apoi să mă întorc cu spatele la el.

— Scuze, nu pot să dorm cu tine în braţe. Nu supor căldură deloc. Nu pot să dorm din cauza ei. Se aude din nou vocea lui.

Mă trezesc din cauza unui lucru care a făcut un contact destul de dur cu corpul meu şi sunt puţin speriată. Deschid ochii şi îmi ia puţin timp până ochii mi se obişnuiesc cu întunericul. Asta nu este garsoniera mea. Unde naiba sunt? Deja m-am panicat puţin. Şi totuşi, încă simt o greutate peste talia mea, iar în momentul în care îmi cobor privirea spre mijlocul corpulului meu observ o mână care mă ţine şi atunci îmi aduc aminte că sunt la Ivan în casă, în acelaşi timp în care începe să sforăie uşor, iar eu mă calmez. Sunt în siguranţă!