Nopti pierdute

Capitolul 16

                                                                                    Ivan

De patru zile nenorocite stau închis în casă, fără ca măcar să mă duc la muncă. Şi tot de patru zile telefonul meu sună de cel puţin trei ori pe zi. Apeluri la care nu răspund, fiindcă este Ana.

Mă simt vinovat! Al dracului de vinovat!

Indiferent de modul în care mă comport cu ea şi de felul în care îi vorbesc şi de multe ori sunt respingător, ea rămâne lângă mine. Este mult prea bună şi înţelegătoare cu mine şi nu îmi cere nici o dată explicaţii. Doar rămâne lângă mine în tăcere şi atât, nici măcar nu îmi reproşează. Sunt un om gol pe interior, un om fără suflet. Şi totuşi m-am folosit de ea şi nici măcar nu îi sunt recunoscător pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. Şi nici în momentul ăsta nu îi sunt recunoscător pentru că încă nu m-a dat dracului, în ciuda faptului că nu îi răspund de atâtea zile la telefon. Este mult prea bună cu mine şi în acelaşi timp mult prea bună pentru mine, iar eu sunt doar un gunoi.

Orice aş face nu pot să simt absolut nimic pentru ea. Bine, nu chiar nimic... simt doar atracţie fizică pentru ea. Atât. Nimic mai mult.

Stau şi mă gândesc ca prostul ce naiba am făcut ca să îmi iasă o femeie atât de bună în cale, iar eu să nu simt absolut nimic pentru ea. Şi mă mai întreb cum mama naibii poate să stea lângă un om ca mine şi cum poate să fie atât de puternică şi să nu se dea bătută. Nu cred că realizează că dacă nu o să se oprească la un moment dat o să cedez şi o să îi fac rău.

Este atât de naivă şi atât de pură!

Dacă aş fi fost eu în locul ei până acum m-aş fi dat singur dracului. Însă eu nu sunt ea, iar ea nu este ca mine.

Bătăile din uşă mă scot din contemplaţia mea, iar eu las berea pe masă, ca mai apoi să mă îndrept cu paşi mari spre uşă. Nici măcar nu mă uit pe vizor înainte să deschid uşa, iar asta este o mare greşeală.

Ana mă cercetează din cap până în picioare, parcă vrând să se asigure că sunt bine, ca mai apoi să îmi sară în braţe şi închidă uşa cu piciorul. Se desprinde din îmbrăţişare, ca mai apoi să îşi ridice privirea spre mine şi să mă privească în ochi. Ochii săi negri sunt roşii şi are cearcăne adânci.

Să fiu al dracu!

Am rănit-o al dracului de mult. Sigur e nedormită de câteva seri şi a plâns în continuare pentru mine, care sunt un idiot. Nici măcar nu pot să îmi dau seama cum de mai poate să stea în picioare! Este mai mult decât epuizată, iar eu nu am văzut-o nici o dată în halul ăsta. Aşa de dărâmată!

— Eşti bine! Constată ea.

La naiba! Astăzi trebuie să pun capăt sardei ăsteia. Aşa nu se poate!

— Uite Ana, trebuie să vorbim.

Mă priveşte preţ de câteva momente, ca mai apoi să aprobe printr-o mişcare a capului. Ne îndreptăm spre bucătărie, iar ea se aşează pe unul din scaune. Îi pun o scrumieră pe masă, ca mai apoi să mă îndrept spre frigider de unde scot un suc natural de portocale, ca mai apoi să îi pun în pahar. Eu îmi iau berea din cameră şi mă întorc înapoi în bucătărie şi mă aşez faţă în faţă cu ea. Îşi aprinde o ţigară, ca mai apoi să îmi facă semn din mâna dreaptă că pot să încep să vorbesc.

— Singurul lucru pentru care îţi sunt recunoscător este că m-ai scăpat de răceala aia nenorocită. Nu îţi sunt nici de cum recunoscător pentru că mi-ai gătit sau pentru că ai rămas lângă mine în momentele în care meritam cel mai puţin. Nu simt absolut nimic pentru tine, Ana. Doar atracţie fizică. Atât! Trebuie să încheiem relaţia asta aici. Sau dacă doreşti putem să rămânem un fel de prieteni cu beneficia. Fără să ne implicăm. Nu vreau să îţi fac rău, însă nu pot să simt nimic pentru tine, oricât aş încerca.

Are ochii înlăcrimaţi şi tulburi din cauza lacrimilor care i-au împânzit ochii, însă nu spune nimic. Doar se abţine să nu plângă. Nu se mişcă şi nu suspină. Doar mă priveşte, ca mai apoi să ofteze.

— Nu sunt potrivit pentru tine, Ana! Nu îţi pot oferii ceea ce îţi doreşti. Sunt un om sărac pe interior şi sunt cel mai nepotrivit bărbat pentru tine. Dacă eşti de acord cu ceea ce ţi-am spus mai devreme este în regulă, doar să respecţi condiţia impusă. Îi spun eu din nou.

Stinge ţigara în scrumieră, ca mai apoi să se ridice de pe scaun şi se îndreaptă spre hol. Îşi ia paltonul pe ea şi nici măcar nu se oboseşte să se închidă. Mă apropii de ea, însă nu o ating. Sunt suprins în momentul în care mă ia în braţe, iar eu îi înconjor talia cu mâna, ca să o trag mai aproape de mine. Este atât de lipită de mine, încât pot să îi simt fiecare curbură a trupului pe care am posedat-o în cel mai amănunţit mod. Trup de zeiţă! Trup care m-a înnebunit, trup care mi-a satisfăcut nevoia şi în acelaşi timp trup pe care l-aş poseda şi acum. Dar asta nu ar fi corect faţă de ea. Are dreptul să decidă dacă o să mă dea dracului sau nu.

— Am nevoie de timp să mă gândesc, Ivane! Îmi spune ea înainte să iasă pe uşă.

Rămân blocat în hol şi mă gândesc că este cel mai bun lucru pe care am putut să îl fac. Şi totuşi, am un nenorocit de gol în stomac de când a plecat. Un gol afurisit care nu îmi dă pace. Decid să mă îndrept spre bucătărie ca să îmi iau telefonul de acolo. Bag câteva pariuri online, ca mai apoi să le dau mesaj băieţilor.

"Băieţi. Adunarea la mine. Şedinţă."

Simt nevoia să stau să vorbesc cu ei. Chiar dacă cel mai probabil o să râdă de mine, măcar la final ştiu că o să am şi două păreri sincere, fiindcă în momentul de faţă nu mai sunt atât de sigur că am făcut un lucru bun. Şi să fiu al dracu! Confuzia asta mă înnebuneşte de-a dreptul.