Orice Poveste Frumoasă are un Sfârșit trist

25

- Atât de mult am stat aici? spune Dylan și se uita la ceasul de la telefon.

- Da. Și Marco așteaptă sa mergeți la el și sa îi spuneți la ce v-ați referit azi dimineață prin "minune" și "nenorocire". spune Alexia și mimeaza ghilimelele în aer.

- Bine. Acum venim.

- Bine. Acum venim. spun eu și mergem la ceilalți.

Ajungem în sufragerie și Marco vine la noi. Îl iau de manuta și mergem cu Dylan spre camera lui. Intram toți și Marco se așează pe pat. Eu ma uit scurt la Dylan și acesta aproba ușor din cap.

- Bun. Faza cu "minune" și "nenorocire" e ceva sensibil pentru noi. spune Dylan și mimează ghilimele în aer.

- Cu 2 săptămâni înainte sa te găsim, eu eram însărcinată. Am fost amândoi la un picnic la cascadă și după un timp am fost atacați. Eu, nu știu cum, m-am transformat și asta a accelerat dezvoltarea copiilor. Am luptat cu atacatorii și unul ma înjunghiat. Am ajuns la spital și când credeam ca totul e bine, cei doi au vrut sa vina pe lume. Am născut și fratele meu mi-a dat vestea ca copii mei sunt morți. Am fost în depresie și abia acum o săptămână mi-am revenit cât de cât. îi explic lui Marco și simt cum lacrimi îmi uda obrajii.

- Nu plânge mamă. spune el și îmi șterge lacrimile.

Stăm câteva secunde pana procesăm ce a spus, eu și Dylan.

- C... Cum... Cum mi-ai spus? spun complet socata și cu un minuscul zâmbet pe buze.

- Mamă. Mămica mea. spune Marco și mie îmi dau lacrimile de-a binelea.

- Și eu cine sunt? se aude Dylan din spate.

- Tată. Tăticul meu. spune Marco și amândoi plângem de fericire și emoții.

Dylan sare din spatele meu și și îl ia pe Marco pe spinare. Fuge cu el pe scări și striga în gura mare ca are un fiu. Toți din camere vin în bucătărie și se uita la Dylan care nu își mai încape în piele de bucurie și mândrie.

- Am un băiețel!
Nu-i nimeni ca și el!
Am o familie, uh hu!

Începe sa cânte Dylan și eu pur și simplu stau și ma uit la cei doi.

Toți prietenii noștri încep sa râdă când Dylan începe sa ia tigăi și sa bata în ele de face un zgomot infernal.

Ușa de la untrare se izbește și un soldat apare apare aproape de mine.

- Ce se întâmplă? Am auzit zgomote și am crezut ca suntem atacați. spune santinela foarte repede.

- Nu se întâmplă nimic. Spune le tuturor să doarmă liniștiți. spun rece și soldatul pleacă după ce saluta toată familia în semn de loialitate.

- Mai încet dracului! Ca cred asta ca suntem atacați! spun eu râzând de postura lui Dylan.

Cu tigăi în mână și aproape sa sară,intrun picior și tot numai un zâmbet.

- Treceți la culcare! Și dacă aud și un zumzet în seara asta, va bat de nu mai știți nici cum va cheamă! spun cu un ton amenințător dar cu o față amuzantă.

- Și tu! spun către Dylan. Treci în acest moment în pat altfel de jupoi de viu!

Și uite cum Dylan fuge mâncând pământul spre camera noastră. Pe scări se tot împletește între picioare.

- Hai Marco. Sus în pat! spun și merg cu Marco la el în cameră.

Îl bag în pat și îl învelesc. Îl sărut pe frunte și îi urez noapte bună. Ies din camera sa și merg în a mea. Pe pat sta Dylan îmbrăcat în pijamale și stând pe telefon. Eu doar îmi dau hainele jos și rămân în lenjerie intimă. Ma arunc în pat lângă Dylan și acesta ma ia în brațe. Nu după mult timp, pic în mrejele somnului.

TELEFON NOU!