Whispers

1. Rămas bun

                      Charlotte

-Cum ai putut? Cum ai putut să nu îmi spui de una ca asta?

-Calmează-te, it is not a big deal! Nu e ca și cum nu o să mă mai vezi niciodată!

Încerc să îmi calmez prietena isterică, dar în mod evident nu depun suficient efort, sau interes. Ar trebui să se bucure pentru mine până la urmă, nu primești una cu două o bursăde studii, cu toate taxele plătite, în străinătate. Ce-i drept, am cea mai mare parte din vină, dacă stau bine să mă gândesc, pe toată, pentru că nu i-am spus că am aplicat, dar tot nu văd de ce ar trebui să se supere pentru succesul meu. În sinea mea relizez că e defapt supărată ca nu i-am spus, dar mă mint singură, dacă asta mă învinovățește pe mine mai puțin.

-Pleci în celălat capăt de lume, nu e ca și cum e la 2 ore distanță, sau ceva!

Simțul său de orientare... orice simț al ei mai bine spus, îmi depășește orice capacitate de a mai înțelege umanitatea. Dar cum nu îmi place să las lucrurile neclarificate, încerc să am o discuție cu ea care face abatere de la subiect, poate poate se mai calmează.

-Ești conștientă că Pământul e rotund și lumea nu se termină acolo unde o fac hărțile, nu?

- în mod evident! Ce-i cu întrebarea asta stupidă, ai chef să-ți bați joc de mine, după ce că ai fost o prietenă ingrozitoare și nu mi-ai spus că pleci?

Îngrozitoare? Hai că nu-s așa de rea! Cel mult perfecționistă, dar nu asta e ideea acum. Ideea e că vorbesc cu pereții.

-Bine, bine, uite, dacă ar fi să unim marginea din stânga cu cea din dreapta a hărții, nu că pe un glob nu ar fi exact la fel, o să realizezi că Asia, explicit Coreea de Sud , e mai aproape de noi decât e... Franța, spre exemplu. Și dacă mă gandesc mai bine, chiar sunt două ore distanță cu avionul, so win win. Doar gândește-te puțin... cum naiba ar fi să trec prin Europa ca să ajung în Asia, daca e la o aruncătură de băț distanță?! Vrăjeala asta cu plecatul la celălat capăt de lume nu ține. Și tu dormeai la orele de geografie, nu glumă!

Nu pot să nu mă amuz văzând confuzia de pe chipul ei în momentul ăsta. Trebuie să admit că nu e cea mai smart persoană în viață, dar își dă seama de unele aspecte mai bine decât aș putea să o fac eu în toată existența mea. De cele mai multe ori trăiește clipa, fără overthinking și alte probleme existențiale cărora trebuie să le fac față zilnic. Să-i ascund faptul că mi-am depus dosarul pentru un seminar de astrofizică și cercetare tocmai în Coreea de Sud a fost una dintre ele. O altă problemă ar cam fi faptul că durează doar un an. Știu că deja vă întrebați de ce ar fi asta o problemă, dar am de gănd să ma stabilesc acolo și asta ar trebui să vă ofere răspunsul pe cere,obiectivi să fim măcar acum, nimeni nu-l căuta. Cum simțul meu realist nu a dat niciodată greși, narcisismul nici atât, îmi pot da seama că nu o să mă ierte niciodată pentru asta, dacă nu găsesc un context favorabil în care să o pot amăgi că nu am de ales, că trebuie să rămân. Dacă i-aș spune că mutarea definitivă din America e una din dorințele mele primare, i-aș frânge inima și chiar dacă diferențele dintre noi sunt vizibile, asta ne-a unit,asta ne-a făcut să ținem una la alta și nu-mi permit să o rănesc. E singurul meu prieten real, care mi-ar sări în ajutor cu orice preț. Dar să lăsăm melodramele pentru alții.

-Mă asculți măcar? Spune încercănd să-mi atragă atenția... și pe bună dreptate.

-Scuze, m-am pierdut puțin prin gânduri. Și oricum, parcă erai înnebunită după țara asta.

-Vezi că tocmai ai greșit persoana. Ție îți plăcea țară, cu tradiția și cultura ei. Mie îmi plac coreenii. Chicotește atunci cand pronunță acest cuvânt, iar eu realizez instant că am dat de dracu și că o să fiu captivă întro discuție la care în mod cert nu vreau să iau parte, dar prietenele-s prietene.

-Deci scuză-mă! Creierul meu șterge informațiile inutile care pot să-i dăuneze, îi spun pe un ton ironic, iar ea își dă ochii peste cap, chiar dacă știe că nu poate să reziste și începe să râdă.

-Ești de comă! Spune ea în hohote de râs. Cea mai proastă ironie a ta, iar eu tot nu pot să-i rezist.

Vrea să mai spună ceva, dar ezită. O cunosc deja suficient de bine ca să știu că se teme de o posibilă reacție negativă din partea mea. Iar ea mă cunoaște suficient de bine cât să nu-i mai pese și spune:

-Deci sincer nu te înțeleg. Zici că ești pasionată de tot ce înseamnă cultura lor, ești fascinată de tradiție și de oameni, dar dacă e să auzi de k-pop,te dai cu capul de pereți. Cum vine asta?

- Acum mă faci tu pe mine să râd. E ok să nu ne placă aceleași lucruri la o cultură, iar motivul pentru care nu imi place e simplu: e mult prea comercial și agențiile de care aparțin așa zișii idoli nu îi tratează decât ca pe niște mașini de făcut bani. Cred doar că oamenii merită tratați mai bine și dacă tot continuam să ne manifestăm obsesiile față de ei, public, nu o să se schimbe nimic în bine.

-Fato, ești prea deep pentru subiectul ăsta. Că veni vorba de agenții și chestii, ai auzit de scandalul cu Wonho din Mon...

-Nici să nu aud, o întrerup eu, până nu e prea târziu. Orice ar fi făcut, bănuiesc că nu merita asta. Acum dacă răspunsul meu este suficient de satisfăcător pentru tine, te rog, hai să schimbam subiectul și ajută-mă sa-mi caut un apartament in Seul, adică în capitala Coreei, îi răspund eu înainte să apuce să pună inevitabila întreabre.

-Stai! Că iar mă enervez pe tine. În mod cert tu ți-ai depus dosarul și ai aflat că ai intrat de luni bune, deci de ce doamne iartă-mă ai lăsat asta pe ultima sută de metrii? Pleci în două săptămâni! Care sunt șansele să găsești ceva la un preț rezonabil?

Are dreptate, v-am spus eu că se pricepe și ea foarte bine la ceva. Mă rog, m-am tot gândit la asta în ultimul timp, dar parcă nu puteam să caut nici un apartament fără ea.

-Încă mai am suficienți bani de la bunicul și job-ul meu este foarte bine plătit. Am economii.

-Daca job-ul tău e atât de bine plătit, pentru ce studiile astea în plus?

-Ei bine... trag eu puțin de timp. În mod clar nu îi pot spune că e unul din pretextele mutării mele definitive acolo. Ei bine, pentru unul și mai bine plătit. Știi și tu, bani mai mulți nu strică, iar o specializare in plus arata bine în orice dosar.

-Oh, știi ce, ai dreptate. O sa-mi lipsească fata asta conștiincioasă și plină de tupeu în același timp. Sper să rezist un an fără tine. Du-te și fă ravagii!

-Mda... Spun cu jumătate de gură și îmi deschid telefonul pentru a căuta impreună cu ea un loc potrivit pentru mine.