Whispers

4. Noul venit

                           Charlotte

Mă mai gândesc puțin și decid să îi dau mesaj ciudatului. Până la urmă cât de rău poate să fie?

                ”O dată și jumătate să fie. Și dormi pe canapea cel puțin pentru o vreme. Vedem cum îți punem și ție un pat sus. Nu-mi mulțumi mie, ci insistenței tale.”

                În sinea mea nu mi se pare o idee așa de rea, s-a și oferit să plătească mai mult; calculele mele financiare arată din ce în ce mai bine. O sun încântată pe Alana, dându-i vestea cea bună, bine, relativ bună.

                - Un tip?!? Spune ea surprinsă, dar și amuzată în acelși timp. Cum reușești?

                - Cum reușesc, cum nu reușesc, plătește mai mult, deci mie îmi convine.

                - Ce să spun, ți-a luat mai puțin de o zi să-ți găsești colegă, mă rog, coleg, deci, felicitările mele, spuse ea  pe un ton ironic.

                -Iar eu ce să spun?! Apreciez că râzi de mine!

                - Hai nu te supăra!  Vocea ei copilăroasă chiar mă oprește de cele mai multe ori din a face o crimă. Ia spune-mi, cănd se cazează prințul la palat?

                -Încetează sau jur că nu mai vorbesc cu tine. Cel mai probabil în după amiaza asta. În fine, trebuie să fac niște  cumpărături și sper să ajung înaintea lui și mai trebuie să... hei! Mă asculți?

                -Da,sigur, cum spuneai că-l cheamă ?

                - Hoseok, ceva de genul asta, de ce te preocupă asta?

                - Mi se pare extrem de cunoscut, dar nu vreau să fac eu vreo confuzie sau ceva.

                - Deci, te rog, încetează cu idolii tăi cu tot. Majoritatea coreenilor au nume la fel, deci orice ai avea în cap, uită.

                - Bine, presupun că ai dreptate, adaugă ea puțin dezamăgită, dar dacă nu i-o tăiam de la rădăcină, nu mai aveam șanse să merg la cumpărături până să vină noul meu coleg. Hai că te las, văd că ai treabă și devii irascibilă; poate te împacă noul tău prieten.

                - Pe bune? Nu am chef de drame din astea prosteșt, dar închide telefonul.

                Ce mă enervează când reacționează ca un copil. O să îi treacă în câteva ore, dar chiar nu aveam nevoie de scene de genul acum. Intru pe site și opresc anunțul and I am good to go. Mă rătăcesc puțin, dar într-un final ajung unde trebuie. Cum am avut destul de multe cumpărături, iau taxi înapoi spre casă și am surpriza să-l găsec pe individ așteptându-mă în fața ușii. Nu cred că am fost plecată mai mult de două ore, dar în fine. Nu-i zic nimic și îi dau una din cheile de pe inel. Se uită destul de confuz la mine și parcă așteaptă să spun ceva, dar în mod evident nu am de gănd să o fac. Începe să mă analizeze intr-un mod deloc subtil. Pune accentul pe fața mea, lucru care mă scoate din sărite. Eu nu mă holbez la el că are prul jumătate blond jumătate albastru, sau că postura lui pare intimidantă. Oficial e cel mai bine făcut asiatic pe care l-am văzut vreodată; majoritatea sunt slăbănogi în adevăratul sens al cuvăntului,dar cine sunt eu să judec mai mult decât am făcut-o deja? Renunț să-l mai bag în seamă și descui ușa dacă el nu are de gând să o facă. Intru în casă, dar el rămâne blocat acolo. Nici nu a ajuns bine și deja mă scoate din minți. Mă consolez cu faptul că plătește mai mult și dau să zic: