Whispers

21. Datorită ție

Am avut un blocaj al naibii de ciudat pentru capitolul ăsta, dar cineva mi-a oferit inspirația de care aveam nevoie pt al continua. Îi mulțumesc și cred că o să se simtă.

Chang-Kyun

-Deschide odată Hoseok!

Pe scurt bat la ușa nemernicului ăsta de cinci minute și nu e ca și cum la telefon ar fi răspuns. În ritmul ăsta o să se ia și vecinii de mine. Mai izbesc pumnul de cateva ori în ușă și ca prin minune îmi deschide cineva. Era chiar el.

- Ce cauți aici? Mă întreabă somnoros.

- Cum ce caut? Ai uitat?

Când îl întreb se încruntă puțin, semn că nici nu știe despre ce e vorba. Mă poftește în casă plictisit. Era destul de dezordonat față de alte dăți în care am mai fost pe aici și din câte pot să îmi dau seama nu e firesc pentru ei să fie așa.

Mai arunc o privire scurta la Hoseok și realizez că de-abea se trezise, fiind la bustul gol și purtând clișeicii lui pantaloni scurți, lăsați pe talie. Se scarpină stingher în cap și apoi îmi întinde mâna spre sufragerie. Mă conformez și ocolesc pungile aruncate prin hol înaintând, el urmându-mă în de-aproape.

- Of, dar ce-i cu voi, măi copii? Îl întreb când văd așternuturile și canapeaua extinsă din sufragerie.

- E... ciudat, adaugă el după un scurt timp de gândire.

-Dezvoltă!!! Nu ți-am dat eu cele mai bune sfaturi în dragoste?

Și în momentul acela mi s-a produs declicul care avea să-mi dea peste cap toate planurile. Privindu-l cum se trântește posomorât pe canapea, realizez cât de mult s-a implicat emoțional băiatul ăsta în relația cu Charlotte. Cine eram eu să mă opun? Ce drept aveam să mă bag în viețile lor? De câtă onoare aș fi dat dovadă dacă-mi sabotam unul dintre cei mai buni prieteni? Și totuși întrebarea mai bună este dacă aș fi capabil de toate astea. Răspunsul afirmativ care nu întârzie să vină mă face să mă cutremur.

Eu, Im Chang-Kyun chiar sunt capabil de toate astea. Aș face orice ar fi posibil pentru a-mi vedea scopul atins, dar totuși simt cum ceva mă reține din toate părțile. Deși sunt în stare să o fac, mă simt cu mâinile legate.

Uitandu-mă la el îmi dau seama în ce mod cretin mă afectau toate certurile despre care a avut grija Yong-Sun să mă informeze. Începeam să detest că pentru o clipă m-am gândit că să-i îndepărtez pe cei doi poate fi o idee bună. Poate lucrurile mergeau mai bine dacă nu-mi bagam eu nasul. Poate petrecerea aia tâmpită e factorul declanșator.

Chang-Kyun... ce ai facut? Tu ai stricat, acum tu să repari!

Oftez îndelung și mă așez lângă prietenul meu pe canapea. Era și timpul să mă comport ca unul. Îl bat compătimitor pe spate și mă uit în gol pentru câteva clipe. Aveam nevoie să îmi pun gândurile în ordine, nimic mai mult, dar cu cât intram mai în profunzime, cu atât starea mea de anxietate era mai puternică. Mă irita de-a dreptul că nu mi-ar displăcea să o vad fericită, indiferent dacă era alături de el. Cu atât mai bine, în Hoseok am avut mereu încredere.

- Deci? Îl întreb văzând că nu vrea să-mi povestească nimic.

- Nu știu! Mă simt al naibii de depășit de situație! Nici nu ar avea sens dacă ți-aș spune.

- Eii, haide! Ce mai e si cu asta? Spune tot și nu te mai prosti!

- Dar nici măcar nu am ce să-ți spun, asta e problema cea mai mare. Singurul lucru de care pot spune că îmi dau seama, e că stam cam prost la capitolul încredere. Nici nu mai știu ce simte și nici despre mine nu pot spune că e diferit. Ce știu sigur este că îmi e al naibii de dragă. Mă uit la ea și îmi face ziua mai bună, chiar dacă ea e pregătită să urle la mine din barem ce motive.