Whispers

25. Oppa

Charlotte

-Nimic! Auzi la el, nimic! Pentru asta îmi bat eu capul? Ce vrea, să vin eu cu flori la el?

Am ajuns până în acel punct al nervilor în care vorbeam singură, dar nici că voiam să împart înșiruirea evenimentelor cu cineva. De parcă aveam cu cine. Cum mă puteam duce eu la Alana si să-i spun: 'hei, auzi, m-am cam îndrăgostit de tipul care vrea să pretind că-s iubita lui de ochii lumii, numai că el e un ciudat mai mare decât mine și nu știe ce vrea.' Da, m-ar băga în seamă cu siguranță!

Nimic! Nu stiu ce mă enervează mai tare, că mă apucaseră toate depresiile și i-am dat dreptate, sau că are dreptate. Pare tot una, dar nu e. Să conștientizez eu, asta doare mai tare. Îmi făceam mii de scenarii pentru momentul în care Hoseok avea să vină acasă. Mă vedeam țipând la el, dar în același timp luându-l în brațe și spunându-i că simt ceva pentru el. Ceva ce nu pot să explic și dacă mă gândesc mai bine nici nu vreau. Știe destule încât să facă o alegere, dar cumva și ideea de alegere mă scoate din minți.

- Eu nu sunt o alegere. Dacă sunt ceva, e prioritate sau nimic!

Țipam la săraca pisică ce nu avea nici o vină că se află prin preajma mea, dar aveam nevoie să îmi descarc nervii pe ceva, ca să nu fiu nevoită să mă cataloghez drept nebună pentru că vorbesc singură.

Să vorbești singur poate fi considerat semn de inteligență. Pe dracu. Ar fi trebuit să pot rezolva cele mai complexe probleme existențiale ale lumii după ziua de azi, dar uite-mă tot aici, plângându-mi de milă. Totuși din toată situația asta, cel mai tare mă amuza asocierea cu Chang-Kyun.

-O să-i mulțumesc și o s-o fac bine de tot.

Nu știu dacă vreau să mă răzbun, la o adică Hoseok are dreptate cu tot ce a spus, dar nu as mai fi eu daca nu mi-ar bate orgoliul la ușă într-o situație de genul. Spre avantajul meu, și-a lăsat telefonul acasă și aș putea face rost de numărul lui Chang-Kyun foarte ușor. Am fost atât de șocată atunci când mi-a arătat acel mesaj, încât nu mi-am dat seama că ar trebui să-i mai înapoiez telefonul. Îl iau și încep să caut prin agenda telefonică. Eram surprinsă să văd cât de bine era organizat, toate contactele aveau nume complete, fără apelative sau alte dulcegării. Găsesc numărul care îmi trebuie rapid și mi-l notez în telefonul meu. Curiozitatea mă împinge să văd cum mă trecuse pe mine. Stiu, cel mai pueril lucru pe care-l puteam face, dar aveam o nevoie acută și inexplicabilă să aflu asta.

' Charlotte C??'. Nici măcar nu știa cum să-mi scrie numele, iar eu îmi bat capul cu iluzii deșarte. Ce-i drept, nici eu nu-l trecusem într-un mod deosebit. Totuși mi se pare al naibii de drăguț și inocent. Simțeam că o iau razna odată cu asta. Îmi trec involuntar un deget peste buze. Amețisem cu totul, de parcă sărutul său m-ar fi atins până și acum. Pielea îmi ardea în fiecare loc în care mă atinse el. Eram în sevraj, îmbătată cu mirosul lui, cu gustul său.

- Ah, Charlotte, proasto, dă-ți o palmă și revino-ți. Ai înnebunit de tot!

Oftez enervată și sun. Cu ce scop? Încă n-am nici cea mai vagă idee. O să improvizeze cu speranța că nu mă fac de râs? Categoric!

- Ăăăm, hei! Chang-Kyun, sunt eu, Charlotte! Spun stângaci atunci când răspunde la telefon.

- Bună Charlotte! Răspunde spre surprinderea mea Hyungwon. Chang-Kyun are numărul tău deja, știam cine ești.

- Eu am luat numărul ăsta din telefonul lui Hoseok. Și l-a uitat acasă. Chiar nu pot înțelege de unde are numărul meu, spun amuzată, dar tonul meu confuz mă dă de gol.

- Poate îl are de la Wonho, nu știu! El a plecat acum cinci minute de la noi. Bănuiesc că îl căutai. Oricum, vrei să-i spun lui Chang-Kyun că l-ai sunat? El trage niște strofe în studio acum. E greu să-l prinzi liber.