Whispers

16. Scuze

Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați atât, dar sinceră să fiu nu prea am timp. O să încerc să postez minim un capitol pe săptămână și sper să reușesc.                          

                     Hoseok

- Neața! Îi spun lui Charlotte, văzând că intră în bucătărie. Cum de ești trează la ora asta?

Mă ignora total. Până și chipul său era lipsit de reacție. Pune două felii de pâine în prăjitor, apoi scoate untul din frigider.

- Vrei cafea? Mă întreabă dezinteresată.

- Nu, mulțumesc!

Ea dă din cap și continuă să mă ignore.

- Ce ai? Te porți absurd!

Dă din umeri. Dacă și-a propus să mă scoată din minți de dimineață, a reușit.

- Dacă nu vorbești cu mine și nu-mi spui de ce ești supărată, nu am cum să te împac.

- Nu am nevoie, se răstește la mine, turnându-și cafeaua în ceașcă.

- Ba da, chiar vrei asta.

- Încetează să mai pretinzi că știi ce vreau cu adevărat. N-ai habar de nimic... Nimic! Ai înțeles?!

- Nu mai țipa, încerc să o domolesc, dar tonul meu era destul de furios de asemenea.

Ea pufnește și râde ironic. Încep să cred că nu pot ajunge la un compromis cu fata asta, oricât de mult aș încerca. Trebuia să fi plecat. Trebuia să fi plecat în loc să încerc să repar lucrurile, sau, mă rog, să încerc să le fac mai bune.

- Trebuia să te gândești de două ori. Mi-ai creat impresii greșite, spune în timp ce își tartina felia de pâine cu unt.

-Cred că-ți bați joc de mine. Ce naiba, Charlotte, răbufnesc și ridic tonul la ea, nu se rezumă totul doar la sex. Dacă mă port bine cu tine, o fac pentru că meriți, nu pentru că aș vrea să obțin ceva!

- Scutește-mă... Toți vrem câte ceva, toți avem un interes ascuns.

- Atunci interesul meu e să nu te mai porți ca o nesuferită! Ești egoistă, Charlotte! Nu te gândești decât la tine și la cum să-ți fie bine, în schimb, ai pretenții de la alții să facă pentru tine ceea ce tu nu ești capabilă să faci pentru ei. Nu e nimeni obligat să-ți suporte ieșirile astea nejustificate! Nu știu ce motiv e în capul tău, dar pentru noi, restul muritorilor de rând, care nu se pot ridica la nivelul tău, e absurd, e lipsă de atenție.

Eram furios de-a dreptul. Încă aveam pumnii încleștați, dar când îi văd expresia șocată, mă mai domolesc. Era contrariată, mai bine spus.

- Știi ceva, mai du-te dracu!

- Ce să spun, îmi place cum mă înjuri, doar pentru că nu găsești un argument suficient de solid să-l combată pe al meu.

- N-ai treabă? Vezi-ți de trasul tău de fiare și lasă-mă pe mine-n pace, spune furioasă. Nu am nevoie de nimeni, mai ales de cineva care să-mi spună cum sa fiu, cum sa ma comport.

Renunț în ai mai spune ceva, nu se merită, și plec. Trasul ăsta de fiare de care spune ea, chiar mă ajută să-mi limpezesc mintea. Am nevoie de puțin timp de gândire. Mi-am concentrat atât de tare atenția asupra lui Charlotte și a problemelor sale, încât am uitat că trebuie să găsesc soluții și pentru ale mele.

Și totuși de fiecare dată când mă gândesc că locul meu nu e aici, ceva mă reține din a-mi lua lucrurile și a mă căra odată pentru totdeauna din viața ei. Ba eu, ba ea, ba împrejurările.