Whispers

3. Regrete

                           Hoseok

Astept nerăbdător ca fata asta să-mi răspundă la mesaje. La cât de multe i-am dat, e imposibil să nu-i fi atras măcar puțin atenția. Oricum sunt sigur că odată ce va vedea de la cine sunt, premiul va fi ca și câștigat, deși o parte din mine își dorește ca ea să nu aibă nici cea mai vagă idee cine sunt; e o străină până la urmă. Văzând că nu primesc nici un răspuns, îi mai trimit câteva. Nu pot lăsa să-mi scape apartamentul acela; am nevoie de un loc unde să stau, cel puțin pentru o vreme, până mă pun pe picioare.

                După alte câteva minute de așteptare și mesaje trimise, îmi blochează obțiunea de a-i mai trimite cereri. Nu pot să nu mă încrunt, nu e corect să facă asta. Decid să o sun, dacă o sa-mi blocheze si numărul o să renunț. Sincer să fiu nu mi se pare o mișcare prea inteligentă să-și lase numărul public din prima, dar în momentul ăsta nu pot decât să-i mulțumesc pentru asta. O apelez de câteva ori, iar într-un final îmi răspunde:

                -Alo?! Bineînțeles că vorbește în engleză, nici nu știu la ce mă așteptam.

                -Bună, eu sunt Hoseok Lee... încerc să vorbesc cât mai bine cu putință, dar trebuie să recunos că nu-mi iese prea bine.

                -Aaaa, corect! Exclamă ea, părând destul de enervată. Tu ești ciudatul care mi-a dat peste zece mesaje, deși am specificat destul de clar că vreau o colegă... pare să vrea să mai spună ceva, dar o întrerup rapid,poate poate reușesc să o fac să se mai gândească și la oferta mea.

                -Scuze, nu am citit până la capăt! Știu că formularea mea e prea simplă și sunt șanse să o enervez și mai tare, dar prefer să înțeleagă ce vreau să-i spun.

                - Ok atunci, o zi bună !

                - Stai, nu închide, mai mult! Răspunsul meu e un eșec lamentabil, dar încerc să-l fac să funcționeze. Vreau să spun că plătesc mai mult!

                -Dublu și mă mai gândesc!

                Dublu? E puțin cam sărită de pe fix. Nu-mi permit în momentul ăsta să irosesc banii aiurea, oricât de bună ar fi zona

                - O dată și jumătate, ce zici?

                - O zi bună!

                -Stai! Nu apuc să o opresc la timp, închizându-mi telefonul. La naiba și cu asta. Acum ce fac?

                Nu mai durează mult și spre surpinderea mea primesc mesaj de la fata asta:

                ”O dată și jumătate să fie. Și dormi pe canapea cel puțin pentru o vreme. Vedem cum îți punem și ție un pat sus. Nu-mi mulțumi mie, ci insistenței tale.”

                A fost așa de ușor? Chiar nu mă așteptam să o pot convinge, dar mă gândesc că poate știa cine sunt, deși pare puțin probabil. Nu îmi mai bat capul cu asta și o sun pe mama să-i dau vestea cea bună și să-i spun că nu mă întorc acasă. Simt deja cum una din problemele mele e rezolvată, mai am doar restul de nouăzeci și nouă. Acum următoarea mea grijă ar fi să-mi găsesc un job temporar, dar momentan mai am economii pentru chiria pe care va trebui să o platesc, pentru că să fim serioși, numai împărțită nu e.

                Încep să-mi strâng lucrurile din camera mea și să mă pregătesc pentru cea mai grea despărțire din viața mea, dar sunt întrerupt de unul din prietenii mei, făcând lucrurile și mai complicate decât erau.

                -Știi că nu trebuie să faci asta, găsim o soluție, dar împreună, spune Hyungwon, profund afectat de decizia pe care am luat-o. Unde ai de gând să te duci? Ce o să faci?

                - Îmi pare nespus de rău că trebuie să fac asta, dar dacă rămân, sunt șanse destul de mari să vă distrug și vouă cariera. Fac asta pentru că vă sunt prieten și nu vreau să suportați și voi consecințele pentru mine. Fără să-mi dau seama, lacrimile încep să mi se adune pe față, dar le ignor, încercând să-mi continui discursul. Nu vreau să vă faceți griji pentru mine orice ar fi. Eu o să mă descurc; deja am găsit un loc unde o să urmeze să stau.

                - Wonho! Exclamă Hyungwon deja destul de iritat. Nu mai fi atât de încăpățânat! Fanii o să fie alături de noi, alături de tine! Suntem aici împreună, separat nu mai suntem nimic!

                - Nu e ca și cum mai e ceva de făcut, îi răspund cu vocea aproape stinsă. Mâine mă duc să îmi desfac definitiv contractul. Azi însă trebuie să fac cel mai complicat lucru din viața mea, să-mi iau rămas de la voi. Deci, te rog, Hyungwon, nu îngreuna și mai mult situația.

                Lui încep să-i curgă lacrimile și iese din camera mea, trântind ușa în urma sa. Fără să realizez, izbucnesc într-un plâns din care nu are să mă opresc prea curând. Mă trantesc pe jos cu tâmpla sprijinită de perete și mă eliberez de suferința acumulată în ultima lună. Însă nu pleacă, dar eu trebuie să o fac.

<Capitol introductiv pentru personajul principal masculin>