Whispers

6. Un joc nou

                         Charlotte

Trebuie să admit că ultimele două săptămâni nu a fost atât de rele pe cât m-aș fi așteptat eu să fie. Pot să mă laud cu faptul că m-am purtat exemplar și chiar ne-am împrietenit, în limita timpului, bineînțeles, dar nu aș mai fi eu dacă nu m-aș plânge de faptul că pentru mine, Hoseok tot enervant rămâne. Un copil băgăcios cu alte cuvinte. Nu pot să fac un pas fără ca el să nu mă întrebe ceva și a început să vorbească până și cu Alana câte puțin și chiar dacă engleza lui e extrem de stâlcită, ea e complet în extaz. Cântă nonstop și peste tot, mănâncă pe unde apucă, e dezordonat și cu toate astea e simpatic. Genul de om pe care nu te superi nici dacă vrei. Are mare noroc cu asta, altfel i-aș fi făcut felul din prima zi. A insistat timp de vreo două zile să-mi facă un mic tur al locului și cumva nu am avut de ales, nu e ca și cum aș mai fi scăpat de gura lui sau ceva. Și așa vorbește mult, nu voiam să fie și mai rău. Totuși nu am pierdut oportunitatea de a-l tachina pentru faptul că a insistat să ieșim în oraș spunându-i că date-ul cu el a fost un eșec total, cel mai prost de până acum. Știu care au fost intențiile sale, mi le-a explicat și el de cel puțin zece ori, dar reacția lui a fost de-a dreptul savuroasă. A meritat pe deplin să-i aud explicațiile puse pe repeat și dacă e să fiu obiectivă, nu ar fi fost un date așa de rău dacă era să fie. Am avut și mai rele.

Dimineața aceasta, în schimb, o simt ca fiind una specială și nu pentru că e prima dată de când sunt aici când nu mă trezesc după amiaza. Astăzi o să particip la deschiderea seminarului la care urmează să iau parte timp de un an. Nu o să dureze foarte mult, nimic formal, dar extazul nu m-a mai lăsat să dorm nici o secundă în plus. Aveam trei ore la dispoziție să fiu gata și parcă nu-mi venea să mai lenevesc nici un minut, prin urmare sar din pat, mă duc la duș apoi văd eu ce mai fac. Nu stau prea mult, parcă neavând stare. Cine zice că trezitul de dimineață te revigorează avea completă dreptate, dar totuși nu cred că aș vrea să experimentez asta prea des. Cobor în bucătărie să-mi fac o cafea, dar dau nas în nas de Hoseok care își lua micul dejun.

-Ce faci treaz la ora asta? Îl întreb cu o confuzie vizibilă pe chip.

-Bună dimineața și ție, domnișoară! Ai dormit bine? Spune el, de parcă aș avea chef de glumele sale la ora asta. Ei bine, eu mă trezesc la șase în fiecare dimineață. Îmi place să mă mențin în formă și sincer să fiu este o adevărată plăcere să iau micul dejun alături de tine.

Bineînțeles că se menține în formă, la ce mă așteptam. Realizez cu stupoare că e la fel de enervant indiferent de ce oră din zi este și îi răspund în modul meu specific.

-Eu nu iau micul dejun, deci tot singur mănânci, dar presupun că aș putea să-mi beau cafeaua alături de tine, așa, ca o mică excepție.

Mă uit insistent spre farfuria sa cu mâncare care era extrem de plină și îmi dau seama că nu are să mă obișnuiesc cu metabolismul său prea curând. Îmi povestise cu câteva zile în urmă cum mâncase opt boluri de orez odată, dar asta mi se pare o nimica toată comparativ cu micul său dejun.

- Nu vrei mai bine să-ți fac un ceai verde? Mă întreabă el atrăgându-mi atenția de la farfuria sa. Are același efect ca și cafeaua și e mai sănătos.

-Nu, îi spun eu foarte serioasă. Un american care se respectă bea cafea în fiecare dimineață, sau mă rog, la orice oră din zi și din noapte.

Pufnește în râs și se dă jos de la bar. Nu observasem până acum că e duar în pantaloni scurți, lucru ce mă enerveză la culme. I-am spus de sute de ori până acum să se îmbrace! Pe mine mă vede stând așa?! Renunț de data asta să-i mai reproșez ceva, vorbesc singură și mai mult ca sigur o face intenționat. Cât mă concentram eu pe lipsa hainelor lui, el îmi și face o cafea, lucru ce mă enervează și mai tare. Nu am nevoie să fiu dădăcită de nimeni, în mod evident.