Whispers

18. Sunt ceea ce sunt

                         Chang-Kyun

"Unde ești?"

"Plec acum. Am fost cu Charlotte."

" Era să fac un preinfarct când te-am văzut azi acolo... puteai să mă anunți."

"Lasă prostiile și așteaptă-mă! Intră pe ușa din spate, îți deschide menajera."

Astea fiind spuse, urc în taxi și mă îndrept spre casă.  A mers mai bine decât mă gândeam. Dacă altfel nu se poate, mă pot mulțumi și cu varianta asta. Nu are nici un sens să stric lucrurile cu Wonho. E mai simplu dacă ne înțelegem.

Cine s-ar fi gândit că planul "B" poate fi cea mai bună variantă. In general e cel mai puțin gândit,  sau asta se aplică doar in cazul meu, cine știe.

Pentru mime însă ramane un mister întreaga lor relație și am tot dreptul să mă îndoiesc de ea. De unde și până unde să se cunoască ăștia doi?

Wonho... de ce trebuie să fii tu cel care ajunge să-mi complice mereu existența?

Am așteptat de prea mult timp momentul în care Charly avea să vină aici. Am încercat poate, mai mult decât ar fi trebuit să fac lucrurile să se întâmple perfect, încât neprevăzutul m-a dat peste cap. Nu e deloc asa cum am plănuit, ci din contra, e mai rău decat dacă aș fi lăsat lucrurile așa cum erau și nu aș fi intervenit la fiecare mutare pe care ea voia să o facă.

Si totuși nu am văzut asta. Cum a intrat Hoseok in viața ei rămâne un mister atat de banal, încât mi-e imposibil să-l rezolv. Și la naiba... se plac în adevăratul sens al cuvântului. Se ceartă, se taschinează, se împacă și o iau de la capăt, dar cumva pare că se potrivesc din ce în ce mai bine. De fiecare dată când îi văd, nu am cum să nu observ cum lucrurile evoluează spre ceea ce m-am străduit eu atât de mult să am și el a primit de-a gata, fără să ceară nimic din toate astea.

E ironic. Mă tot gândisem zilele astea  la Wonho, la ei doi mai bine spus, și spre surprinderea mea nu mă apasă nici un sentiment negativ legat de el. Nimic. E un prieten mult prea bun, câteodată îmi dau seama că nici măcar nu-l merit și sunt sigur  de faptul că, spunându-i ce e defapt cu mine, cu Charlotte, ar renunța fără să clipească în favoarea mea.

Însă nu pot face asta și nu din considerente morale. Nu mă interesează cum obțin ceva, atât timp cât reușesc, dar de data asta nu e despre mine. Însă nici bătut nu pot să mă dau.

Cobor din taxi și îmi caut cheile. In living mă aștepta Solar plictisită. Cred că și-a pierdut răbdarea.

- Nu pari în apele tale, îmi spune serioasă.

- Și tu ești mai îmbrăcată ca de obicei, dar eu nu-ți atrag atenția.  Că veni vorba, îți stă bine în blugi, să mai porți.

- Să știi că nu o iau ca pe un compliment, se încruntă ea, încercând să mă domine cu privirea.

- Nu-mi pasă, îi spun și mă trântesc lângă ea pe canapea, oftând.

- Aysh, dar ce-i cu tine?!! Zău că mai bine m-ai injura decât să te văd cum stai ca mortul aici! Ce nu a mers bine?

- A mers chiar foarte bine, nu-ți mai bate capul ăla drăguț prea mult, că poate devii urâtă.

- Ceva nu-i bine cu tine. Nici să fii nesuferit nu-ți mai iese.

Are dreptate. Ceva nu-i bine cu mine, și asta pentru că pierd și nu pot face mare lucru în legătură cu asta. Nu îmi permit să-l atac pe el în mod direct, cum nu îmi permit nici să-i înfloresc lui Charlotte lucruri rele despre acesta. Ar fi putut să fie oricine altcineva și totuși a fost să fie Wonho, ca eu să nu pot face nimic în legătură cu asta.