Whispers

22. Nimic

Da, sunt vie și am chef de scris :))) Stiu că am lipsit... mult, dar macar mă pot lauda cu faptul că întreg storyline ul acestei cărți este complet:)))) deci daca vreți sopoilere, nu ezitați să îmi dați mesaj.
Am realizat că nu am scris nici măcar 20% din povestea pe care vreau să v-o spun. Deci poate termin până intr o 100 de capitole...

Charlotte

Un zgomot ciudat se aude de la ușă, dar decid să îl ignor, așa cum fac de regulă cu toate. Am prea multe prostii pe cap și gătitul, în mod surprinzător, mă relaxează. Îmi luase mai mult să-mi dau seama ce să pregătesc pentru prânz, decât preparatul în sine. Am decis că ramen e cea mai bună idee. Știu cât de mult îi place lui Hoseok. Gândindu-mă la el, mintea îmi zboară la ce găsisem pe internet de dimineață. Nu aveam să mai caut prea curând nimic, dar mi se părea ciudat. Cumva, toată viața omului ăsta pare a fi publică, dar e destul de diferit față de cum îl găsești în descrieri. De ceilalți membri nu prea pot să-mi dau cu părerea, nu-i știu prea bine, însă cel mai ciudat mi se pare în cazul lui Chang-Kyun. Despre el nu găsești nimic, de parcă totul ar fi fost șters. Are, ce-i drept, poze, dar erau mai mult decât perfecte, în nici de cum în ipostaze compromițătoare ca în cazul lui Wonho.

Exact. Am mințit în legătură cu Solar. Dacă nu era imbecilul de I.M de față, i-aș fi spus lui Hoseok cum stă treaba, dar prezența lui mă scoate din minți și mai tare, știind că nu pot găsi nimic despre el.

- Aish, ce m-ai speriat! Parca ai plecat cu Chang-Kyun.

- Plecasem, îmi răspunde el scurt, holbându-se la mine.

Îl privesc confuză și puțin iritată, apoi îi fac semn să continue. Privirea lui deja devenea deranjantă și decid să-mi văd de treaba mea, amestecând în mâncare. Va răspunde el până mâine dimineață.

- După cum bine vezi, m-am întors.

- Aham. Și cărui fapt datorez această onoare, îl întreb, cu un ton vizibil ironic.

Ciudat e faptul că nu pare deloc deranjat de asta.

- Tu... doar taci!

Îi simt mâinile pe talie și mă întorc din reflex cu fața spre el. Când facem acel nenorocit de contact vizual, îmi dau seama cum stau lucrurile defapt.

Ce mama naibii l-a apucat? Dacă nu l-aș cunoaște, aș zice că se dă la mine în cel mai pe față mod cu putință.

Când își lipește buzele de ale mele, șocul e atât de mare, încât scap si lingura pe jos. Mă simțeam atât de penibil pentru reacția mea încât tot ceea ce îmi doream e ca el să nu-și fi dat seama.

-Data viitoare ai putea să-ți des...

Dar nu-l las sa termine și îl sărut, realizând că mai devreme nu am facut asta. Și nici acum nu înțeleg de ce o fac. Recunosc, îmi doream al naibii de mult tot ce mi se întâmplă acum, dar pusă în fața faptului împlinit, parcă își pierde din sens. Am obținut mult prea ușor ceva ce-mi doream cu ardoare și pentru prima dată mă nemulțumește acest lucru.

Simtindu-l însă atât de implicat, corpul refuză să-mi mai asculte comenzile și se lasă purtat de val. Săruta atât de blând și de curat, simplu, și totuși atât de diferit de ce mai experimentasem până acum. Nu era foarte îndrăzneț, dar cumva ăsta mi se părea doar începutul.

Îmi înfing mai bine mâinile în părul său și îl simt cum surâde. Pur și simlu am luat-o razna din acel punct. Îl mușc ușor de buză, iar el mă strânge din ce în ce mai puternic de talie, ridicându-mă pe blatul de bucătărie.