Whispers

9. În brațele tale

                            Charlotte

Mă uit mulțumită spre Chang-Kyun care își cântă piesa cu dedicare. Nici nu se prostea, așa cum făceau ceilalți, și nici nu o făcea în joacă. Trăia momentul în adevăratul sens al cuvântului și îmi plăcea asta.

- Și uite așa obții ce vrei de la I.M, imi spune Hoseok, apoi îmi face cu ochiul.

Când Chang-Kyun aude asta, se enervează și se trântește la loc pe canapea. Mai mult de atât, își mai ia o felia de pizza, să aibă ocupație și ne dă tuturor ignor total pentru următoarea jumătate de oră. Ce pot spune, asta pare ceva în totalitate tipic lui.

Încerc să plec din living neobservată și să caut saci de dormit și paturi pentru băieți, dar nu am eu norocul ăsta. Hoseok ma ajunge din urmă și urcăm împreună spre dormitor.

- Ar trebui să fie suficiente. Trei pături pentru cei ce o sa doarmă pe canapea și trei saci de dormit pentru cei ce o să doarmă pe jos. Ce te uiți asa la mine, îl întreb atunci când îi văd confuzia de pe chip, nu să mă ajuți ai venit?

- Ămm... Eu sincer venisem sa vorbesc cu tine, dar da, te ajut.

- Bine atunci, tu iei sacii de dormit iar eu păturile.

- Charlotte, îmi spune el cu o voce aproape șoptită, vorbește cu mine!

Eu mă opresc și-i iau mâna într-a mea.

- Dar vorbesc cu tine! Îi răspund pe aceeași tonalitate a vocii pe care a folosit-o și el cu mine.

-De ce faci toate astea, de ce ma ajuți, de ce nu țipi la mine, de ce nu ești furioasă că te-am băgat în asta?

- De ce să fiu, îi răspund pe cât de calm posibil pot. Faptul e consumat, dacă mă enervez, problema nu dispare. Și de ce să nu te ajut? Ți se pare că-mi displace prea tare să mă strecor în sufletul tău?

- Ce vrei să spui? mă întreabă el confuz.

- Că nu-mi displace să te ajut. Spre surprinderea mea nu-mi displace chiar deloc.

-Serios?! Spune el fericit, făcând ochii mari, exact ca un copil.

Cum de e nevoie de situații încurcate, de probleme și de alte piedici ca să-mi dau seama cât de drăguț e omul ăsta de lângă mine, și mai mult de atât, cât de drăguț e cu mine?

- Serios! Îi răspund zâmbind.  Mai bine spune-mi de ce sunt necesare toate astea? Ce ai avut în cap?

- Charlotte, gândește-te puțin, imi spune, în timp ce se apropie și mai mult de mine, cum aș fi putut să plec, să le spun că am probleme cu banii și că sunt nevoit să stau cu o străină, doar să-mi pot permite o chirie în centru? Să spun că mă mut cu frumoasa mea iubită pare o informație mai ușor de digerat. Chiar nu vreau sa fiu o grijă în plus pentru ei. Le-am cauzat suficiente probleme.

- "frumoasa"?

- Din tot ce am spus, tu doar asta ai auzit? Întreabă el râzând. Trebuia să fie un compliment, dar am uitat că ești imună.

- Cine ți-a mai spus asta? Am fost doar surprinsă, atâta tot.

Rup distanța dintre noi și îl iau în brațe. El rămâne surprins, iar eu ma amuz când îmi dau seama de asta. Nu e ca și cum nu am mai făcut asta de sute de ori azi, dar trebuie sa recunosc, se simte diferit, mai sincer, mai plăcut; e real, nu ceva făcut de dragul aparențelor și nu cred că sunt singura care simte asta. Răspunsul lui vine într-o îmbrățișare și mai puternică, ridicându-mi ușor picioarele de pe podea pentru a fi la același nivel.