Scoala de corecție(vkook)

Capitolul 37

Acea zi veni. Ziua când toți trebuiau sa își ia ramas bun de la băiatul, prietenul, iubitululi drag lor. Taehyung încă nu vrea sa creadă ca a lui iepuraș nu mai este, dar era in fata lui însemnând ca nu era un nenorocit de vis doar pura realitate. Incerca sa își stăpânească lacrimile dar nu mai putea sfârșind pe jos lângă sicriul celui ce îl iubește și îl va iubi pentru totdeauna.

-Aish Jungkook îmi pare atât de rău ca nu am ajuns la timp, șoptește satenul ștergând încet lacrimile ce se rostogoleau neîncetat pe fata lui.

Ii lua mâna ce era atât de rece in a sa. Cu privirea rănită săruta delicat pielea băiatul și îl așeza înapoi încet.

-Iubirea mea promit ca o sa ne revedem curând, cu ultimile cuvine băiatul își șterse agresiv lacrimile ieșind din cimitir locația fiind necunoscuta.

Jimin cu Jin se apropiau de băiat încercând sa se liniștească dar cum ii văzu fata palida a prietenul lor cel mai bun buhnira amândoi într-un plans isteric. Nici acum nu le venisa sa creadă ca acea zi venise. Credeau ca vor fi impreuna pana bătrânețea le va desparti dar nu acum nu când Kook a lor are debea 18 ani. Jin fugi spre brațele iubitului sau plângând zgomotos , dar Jimin doar privi corpul fără viața a prietenului sau simntinduse vinovat chiar dacă cei din jur nu cred asta. Dar ei nu au de unde știi fiindcă nu ei a fost acolo și ia dat drumul acelui bărbat misterios, și chiar îl durea, îl durea ca are acest nenorocit de bunătate și respect fata de alte persoane.

Cu ultima privire spre el se întoarce și merse in brațele verzuiului dând frâu lacrimilor.Nu își mai vedea viitorul fără brunetul lui chiar dacă Yoongi va fi pentru totdeauna lângă el. De când îl cunoscuse și văzuse criza pe care îl avea iși promisese ca va avea grija de el chiar dacă unul din ei va fi rănit dar lui Jimin nui pasa deloc nui pasa. Rana care se temea cel mai tare se adeverise și promisiunea lui a eșuat. Nu avuse grija așa cum ii promise și se simnti foarte rănit, dezamăgit. Își șterse încet lacrimile zâmbit trist spre verzui.

-Hai sa ieșim de aici nu cred ca vrei sa vezi cum...., se opri fiindcă știa ca acesta scena îl va răni mai tare decât este acum.

Blondinul doar da scurt din cap îndreptându-se spre ieșire nu înainte sa privească acel obiecte unde se afla băiatul pentru ultima data.

-Sa începem, șopti Joon când era sigur ca iubitul lui  și ceilalți ieșiră din cimitir.

Sau apropiat încet de sicriul brunetului Joon încercând sa își stăpânească lacrimile și puse cu ajutorul băiatului din fata lui capacul inchizinadul cu cuie. Namjoon tremura nu putea face asta, nu putea sa îl îngroape pe prietenul lui dar nici nu putea sa îl lasă. Cu mișcări ușoare puse sicriul in groapa luand fiecare câte o lopata și privind pentru ultima data.Nu vroiau  încă sa arunce pământ așa  ca au stat ceva timp privind cu lacrimi in ochii cerul.

-Îmi pare rău Kook, spune încet Joon ștergându-și lacrimile.

Brunetul gemu slab când simnti ca nu-și putea mișca corpul. Incerca sa își deschidă ochii dar era prea obosit, îl durea tot. Incerca iarasi sa își deschide ochii și reuși. Privi pierdut deasupra lui crezând ca e într-un pat moale dar nu era așa, era pe ceva tare ceea ce ii dăduse fiori băiatului. Incerca sa se miște dar nu avea loc, de parca era intr-o cutie foarte mică. Teama deja ii acapara ochii. "N-nu poate f-fi adevărat" șopti când își dădu seama ca se afla într-un sicriu. Nu intalegea de ce era acolo, adică nu murise, era perfect sănătos. A încercat sa striga dar nu putea , gatul in durea îngrozitor iar vocea nici măcar nu vroia sa iasa, așa ca cu ultimile puteri lovi cât de tare putu cu piciorul.

Namjoon se opri brusc când auzi ceva ce semana cu niște bătăi.

-Auziți și voi? întreaba nedumerit Joon auzind iarasi bătăile. "Ce naiba?"