(emoji) inktober 2020 ✔

1. 👗🍂🌂

Prima data cand a vazut-o, purta o rochie albastra. Intrase in sala de clasa inchizandu-si umbrela mov pe care o avea cu ea, o incruntatura asa adanca intre sprancenele ei incat Astria era sigura ca daca si-ar fi pus degetul pe santurile de pe fruntea sa ar fi gasit un rau subteran. Nu era una dintre cele mai frumoase fete pe care le-a vazut, insa arata destul de bine si destul de gay incat sa o faca pe Astria sa se uite de doua ori, o curiozitate luminandu-i parti din ea de care nu era constienta pana atunci.

Astria Monica Pavel, in varsta de 17 ani impliniti cu o luna in urma, si-a dat seama ca e bisexuala in vacanta dinainte de clasa a zecea. Nu a acordat prea multa atentie sexualitatii ei pana atunci, viata ei fiind deja destul de complicata incercand sa isi gaseasca locul in aceasta societate. Era la mare cu parintii ei si niste prieteni de familie, genul de persoane cu care te imprietenesti si ajungi sa le uiti numele imediat ce nu mai sunt in aria ta vizuala, si s-a inscris intr-un joc de sticluta cu adolescentii apropiati de varsta ei.

Jocul a mers cateva runde, Astria privind amuzata saruturile stanjenite pe obraz intre copiii de 14 ani. Ea si o fata, al carei nume probabil incepea cu E, erau cele mai in varsta de acolo, Astria avand 16 ani iar E, 17. E (Elena? Ecaterina? Sincer, putea fi si Elodia si Astria nu si-ar fi amintit) a fost cea care a invartit sticluta ce a picat pe ea si Astria. Copiii din cerc au inceput sa rada si sa vorbeasca tare, provocand-o pe E sa o sarute pe Astria de parca era cel mai greu lucru pe care il putea face; obrajii lui E incepeau sa se imbujoreze, asa ca Astria se apleca spre ea peste un baiat de cinspe ani ce tipa ca vrea sa le vada cum se saruta, si isi lipi buzele de ale ei.

Au mai stat o ora pe plaja dupa aceea, pana s-a facut prea frig pentru a mai sta langa mare, apoi s-au intors la hotel. Nimeni din cercul de adolescenti nu a zis nimic de sarutul celor doua, iar nimeni de acelasi sex nu a ajuns sa se sarute in afara lor. Realizarea ca Astriei ii plac fetele a venit in acea noapte, cand buzele inca o furnicau chiar si dupa ce au trecut ore de cand s-a sarutat cu E, o atingere a buzelor la fel de scurta ca parfumul unui strain pe langa care treci pe strada. A visat-o in acea seara, intr-o rochie alba, acoperita de sange, iar cand s-a trezit, cu fereastra deschisa, cu o furtuna la orizont peste marea plina doar valuri, nu doar ochii ei erau umezi.

Aceea a fost vara cand Astria si-a dat seama ca ii plac fetele si aceasta informatie s-a strecurat in viata ei ca toate celelalte lucruri pe care le stia despre ea. Un alt lucru pe care il stia despre ea: avea o chestie pentru fetele furioase ce pareau ca sunt pe cale sa se franga in orice moment. Persoana ce intrase in clasa in acea prima zi de scoala, rochia-i albastra ca marea in noaptea aceea, era epitomul genului de fata la care s-ar fi gandit Astria cand somnul nu venea imediat, cand isi permitea sa viseze, pentru o secunda. Sau poate avea doar the bi haircut.

Chiar si asa, Astria nu avea de gand sa intre in vorba cu ea. Ea era elevul nou, mutata in acest liceu cand parintii ei si-au cumparat o casa mai mare in mijlocul Bucurestiului, si nu voia sa para genul de tipa enervanta ce iti sta pe cap inca din prima zi pentru ca ii place cum arati. In plus, deja avea un coleg de banca, deci un prieten, si nu planuia sa isi faca mai multi.

"El e Edi," indica Tudor persoana ce a intrat in clasa inaintea fetei, un baiat inalt, cu parul blond si un papion pe care, Astria spera, il purta in mod ironic. "Iar fata la care te holbai de parca soarele nu a existat pana ai pus ochii pe ea e Dorina."

"Nu am fa-facut asta." spuse Astria, rapid si defensiv, iar balbaitul i se strecura in voce. Inspira adanc. "Stii ca nu trebuie sa imi prezinti toti elevii ce intra, nu-i asa?"

Tudor ridica din umeri, fara sa ii dea un alt raspuns real, in afara unui zambet. Astria ridica din umeri si se intoarse la caietul ei, unde schita ceva pentru cel mai nou proiect artistic al ei: obiecte umanizate. In momentul asta isi desena penarul, o monstruozitate pe care o avea de cinci ani, din clasa a sasea, un obiect atat de murdar de cerneala si pete de creioane colorate incat era albastru si mov, nu roz cum obisnuia sa fie.

Era atat de prinsa in desenul ei incat nu observa ca banca din fata ei a fost ocupata de cineva, nu pana ce Tudor a inghiontit-o intr-o parte. Astria sari in sus si isi scapa creionul, lasand o linie pe caietul de schite in surpriza sa. Se uita la Tudor cu coada ochiului pentru o secunda inainte sa se aplece dupa creion, iar el parea foarte satisfacut cu sine insusi.

"Ai scapat asta." a zis o voce joasa de deasupra ei, iar Astria isi ridica privirea din podeaua prafuita.

Fata, Dorina, tinea indreptat spre ea creionul, cu varful inainte. Astria nu vazuse inainte, insa ochii ei erau aceeasi culoare cu cerul cand s-a trezit dupa ce si-a dat seama ca ii plac fetele: un albastru cenusiu, o furtuna si un strigat de ajutor. Apuca creionul si incuviinta o data din cap inainte sa se indrepte in scaun.

"Desenezi?" intreba Dorina, ce parea sa aiba chef de vorba. S-a intors spre banca lui Astria, un cot sprijinit de scaunul ei si cu barbia in palma. Avea o pata de ruj negru sub buza, dar Astria nu a zis nimic legat de ea.

"Asa se pare." a raspuns Astria, si a apucat strans creionul, dar nu continua sa deseneze. Dorina se uita la ea, dar ochii nu ii erau focusati pe ceva anume.

"Te pricepi." spuse fata, si isi muta capul spre usa cand dirigintele lor pasi pragul clasei.

Astria observa o frunza galben-verzuie in parul Dorinei, si cu doua degete o trase dintre buclele ei violet. "Aveai asta in par." spuse ea si ii intinse frunza.

"Poti sa o pastrezi, in schimbul unui desen." fu raspunsul grabit al Dorinei, iar inainte ca Astria sa apuce sa ii spuna ca nu asa mergeau comissions-urile, dirigintele lor a inceput sa vorbeasca.

Ofta, si il vazu pe Tudor langa ea cum ridica din sprancene, un zambet larg pe fata lui. Astria se holba la el pana ce Tudor chicoti, si apoi se intoarse la desenul ei cu penarul reprezentat printr-un om tanar cu ochi batrani, acoperit de tatuaje cu flori colorate si avand haine de hipiot.

In ciuda cuvintelor sale initiale, Astria se gasi ca ii schiteaza ceva Dorinei pe aceiasi foaie pe care si-a scris numele mai devreme la ora de economie. Tudor se uita la desenul ei, insa nu incerca sa vada toate detaliile cand Astria isi puse mana pentru a acoperi o parte din el. Asta ii castiga cateva puncte in plus din partea Astriei, dar nu avea sa ii zica asta.

Inainte de ultima ora, ii aseza Dorinei desenul cu umbrela ei mov personificata pe banca; era schita unei fete pe o insula din stanci, vantul sufland in jurul ei, cerul despicat deasupra crestetului sau. Avea mainile ridicate, parca incercand sa prinda fulgerele intre degete, iar in jurul gatului ei, incercand sa zboare, era un lantisor cu un pandantiv in forma unei frunze.

Dorina privi desenul cand se intoarse din pauza, mirosul de tigari si ploaie urmand-o ca o pelerina, insa nu se uita si la Astria. Impacheta cu grija foaia, punand-o intr-un buzunar nevazut al rochiei sale, si se intoarse spre catedra.

In urmatoarea zi, Dorina s-a mutat in ultima banca de pe randul cel mai departat de Astria, iar cele doua nu au mai vorbit luni de zile. Tudor a incercat sa o consoleze pe Astria cu povesti despre cat de naspa era Dorina in realitate, insa Astria a ales sa nu le asculte.

Daca Dorina nu o voia in preajma ei, atunci nici Astria nu va mai incerca sa fie acolo. Oricum era prea ocupata cu a-si gasi locul in societate pentru a se gandi la fete ca ea, cu sufletul la fel de fragil ca frunza pe care a pastrat-o in caietul ei de schite.