(emoji) inktober 2020 ✔

2. 🦋🍄🏮

Una dintre povestile ei preferate din copilarie era Alice in Tara Minunilor. Mama sa obisnuia sa isi traga o perna de pe patul ei, sa o sprijine de perete si sa deschida un volum mare si prafuit de povesti, citind cu o intonatie dramatica si voci diferite pentru fiecare personaj. Partea ei preferata era cand ajungea la metamorfoza omizii intr-un fluture; isi amintea cum mama ei lasa volumul din brate si isi punea mainile in dreptul lampii, imitand zborul acestuia cu mainile.

Asta era insa cu mult timp in urma, cu mult timp inainte ca mama ei sa isi ia job-ul ce ii manca creierul si potentialul in fata unui ecran luminat dureros. Dorina arunca tigara dintre buze parca cu ura, stingand-o sub bocancul ei greu pe asfaltul ud de ploaie. Se uita in spatele ei, unde diriginta sa ordona copiii in grupele in care aveau sa stea impreuna la hotel, de parca chiar urmau sa petreaca noaptea in camerele lor, si nu din usa in usa in cautare de bautura.

"Astria, cu cine ai ramas sa dormi in camera?" intreba diriginta lor, o femeie inalta, ce se tinea asa de dreapta, mandra si hotarata incat daca i-ar fi zis muntelui sa se miste, acesta ar fi facut-o.

"Cu Tudor." a zis ea, si cativa dintre baietii din clasa au chicotit. Dorina s-a uitat urat la ei, insa nu a scos niciun cuvant. Stia ca nu e treaba ei sa o protejeze pe fata cu parul negru si privirea ei mult prea captivanta.

"Stii ca fetele si baietii nu pot sta in aceeasi camera..." incepu diriginta, insa parea extenuata inainte ca macar sa inceapa. Era de inteles, doar nu voia sa vada niste parinti cu avocati dupa ei atunci cand fata lor urma, inevitabil, sa ramana insarcinata intr-o excursie de o noapte in Poiana Brasov.

Astria ridica din umeri, punandu-si mainile in buzunarele gecii. Gestul putea parea unul dezinteresat, insa Dorina observa ca avea degetele in forma unui pumn. "Daca vor sa stea, or sa stea oricum." a spus, iar colegii ce s-au strans pentru a urmari discutia dintre cele doua si-au aruncat priviri unii altora.

"Nici nu pot si nici nu vreau sa te contrazic, Astria, dar astea sunt regulile." cuvintele dirigintei aveau un aer de finalitate, iar nici macar incruntatura dintre sprancenele Astriei nu mai parea una defensiva, ci ce transmitea resemnare. Dorina voia o tigara si un shot din vodka aia in sticla de Dorna pe care a adus-o, doar pentru a se opri din a se uita atat de mult la Astria.

Lua in considerare cate minute ar dura sa mai fumeze o tigara, cand ochii dirigintei cazura pe ea. Simti ca picioarele ii iau foc, gata sa fuga de sub privirea ei scurturatoare. "Dorina nu are nicio colega, puteti sa stati impreuna."

Inainte ca Dorina sa apuce macar sa deschida gura, sa vada ce cuvant va decide mintea ei creativa sa formeze acum, Astria vorbi pentru ea. "Okay." a fost tot ce a zis, apoi a intins mana pana ce diriginta a lasat cheile camerei lor sa ii cada pe palma. Diriginta nu s-a uitat in alta parte decat la Dorina, parca pregatita sa o calmeze daca s-ar fi luat la cearta cu Astria, insa Dorina nu a zis nimic.

Vizibil usurata, diriginta lor se intoarse la urmatoarele fete, ce voiau sa imparta o camera de doua paturi in ciuda faptului ca ele erau patru. Dorina isi lua ghiozdanul de pe bordura, aplecandu-se si sa ridice chistocul pentru a-l pune in pachetul ei de tigari sa-l arunce mai tarziu. Se indrepta spre Astria, ce statea singura cu caietul ei de schite in poala.

Astria Pavel era la fel ca omida din Alice in Tara Minunilor, nu pentru ca era constant drogata si ii placea sa fie vaga, ci pentru ca a decis sa ii acorde atentie cuiva atat de nesemnificativ cum era Alice, cum era Dorina. Ea stia insa ca atunci cand va deveni fluturele ce ii era menit sa fie, nu s-ar mai fi uitat la Dorina cu acelasi interes cu care o priveste acum, cu care a privit-o inca din prima zi de scoala. Era mai bine daca renunta la ideea unei prietenii de pe acum.

Si totusi Dorina nu s-a opus dirigintei sa imparta camera cu ea o noapte, si se putea sa fie pentru ca stia ca oricum nu o sa stea in camera prea mult timp. Si se putea sa fie pentru ca voia asa rau sa stie cum e sa o vada pe Astria cand se trezea dimineata, daca parul ei ar fi ciufulit sau la fel de perfect pe cat era de obicei, voia sa stie daca ar intreba-o daca ia prima baia si daca ar astepta-o cu caietul de care era lipita pentru a merge impreuna la micul dejun.

"Hei." a zis Astria si Dorina si-a dat seama ca nu era intr-una dintre halucinatiile ei de data asta.

"Buna." a fost raspunsul ei, iar degetele ii furnicau dupa o tigara. Se intreba daca Astria fumeaza. Se intreba daca s-ar trezi dupa ea si si-ar increti nasul ca a fumat pe fereastra, insa nu ar spune nimic pentru ca nu ar vrea sa o deranjeze.

Se uita daca diriginta se uita in directia lor, si isi scoase o tigara. Nu avea sa isi termine vodka inainte sa apuna soarele, indiferent de cat de mult ar fi vrut sa faca asta. Astria o privi pentru un moment, intai uitandu-se la tigara dintre degetele ei, apoi drept in ochii Dorinei, si apoi isi puse caietul de schite in ghiozdan, probabil pentru a nu lasa fumul sa ii intre in pagini.

La naiba.

"Mergem?" intreba Astria cand Dorina termina tigara, rupand tacerea incomoda ce statuse peste ele pana atunci. 

"Da, sigur. Asta ar fi o idee buna." 

Au urcat impreuna scarile spre camera lor, ce era la cel mai inalt etaj al hotelului in care stateau. Astria mergea in spatele Dorinei, pastrand o distanta de cativa pasi intre cele doua, in timp ce Dorina isi musca buzele incercand sa gaseasca un subiect de discutie si o cale de evadare. Astfel, Dorina fu prima ce intra in camera, si vazu...

"E un singur pat." a spuse ea, iar Astria se uita peste umarul ei inainte sa ridice o spranceana groasa si minunata.

"Nu o sa iti fur paturile." a fost tot ce a zis, inainte sa o ocoleasca fara a o atinge pe Dorina si sa isi arunce ghiozdanul in sifonierul micut opus patului. "Intru prima la baie." a mai zis si asta a si facut.

Ramasa in mijlocul camerei, holbandu-se la usa inchisa a baii prin care Astria a intrat cu cateva secunde in urma, Dorina simti un val de rusine din crestetul capului pana in varful picioarelor. Nu intelegea de ce isi face asta singura, de ce se sabota in felul asta, de ce nu putea doar sa ii acorde Astriei, sa isi acorde ei, o sansa...

Telefonul ii vibra in buzunar, si il scoase pentru a vedea un mesaj de la unul dintre colegii cu care era in excursie, doar un sir de emoticoane in forma de ciuperca, urmate de mesajul "te bagi" fara niciun semn de punctuatie. Era de inteles ca avea sa se bage, si asta ii era raspunsul la intrebarea nerostita insa gandita si razgandita de mai devreme. Isi puse telefonul in buzunarul gecii de piele si pleca din camera de hotel, lasand usa descuiata.

Urmatoarele ore, inainte de cina, nu puteau fi descrise altfel decat prin niste cuvinte ce ar avea sens daca le-ai trai in ordinea in care sunt enumerate, dar nu pot avea sens in orice alt mod. Cateva dintre aceastea sunt amorteala, moliciune, albastru, galben, maini moi, dantela pe jos, 50 de grade in stanga, senzatia ca nu mai ai o gura, senzatia ca nu mai ai un corp, senzatia ca nu mai ai o senzatie, transpiratie pe tample, 30 de grade in dreapta, transpiratie pe gat, apa apa apa, pat si caldura, caldura si corp, corp si nu esti tu, e altcineva, esti altcineva, nu ai existat niciodata pana in momentul asta, dantela pe podea, maini in par, strange.

Poate a mancat cina; era hamesita cand s-a asezat la masa cu prietenii, si nu era sigura daca ceea ce manca era macar comestibil, dar a facut-o oricum. Dupa masa, au iesit cu toti in curtea hotelului, iar aerul rece a lovit-o pe Dorina de parca s-ar fi avantat intr-un lac arctic in mijlocul iernii. Brusc, hainele pe care e avea pe ea erau prea putine, si lumea era prea mare. Cineva, o femeie cat un munte, le impartea lampioane, si altcineva a ajutat-o sa si-l aprinda pe al ei. Era frig, si cerul i se darama in cap.

Astria era in fata sa. Nu se misca, clatina, apleca, nu ca restul lumii inclinate din jurul ei. Ea o ajuta sa isi aprinda lampionul. Astria o ajuta, era asa frumoasa si noaptea nu o facea decat sa arate mai mult ca niciodata ca un fluture: gata sa fie pierduta pe vecie cand soarele avea sa rasara, o singura zi alaturi de ea si a irosit-o cu niste halucinogene de care nu avea nevoie pentru a trai o fantezie. I-a dat drumul lampionului in timp ce ochii negri ai Astriei o priveau fix si ii sopteau sa isi puna o dorinta.

Si-a dorit ca Astria sa nu fie un fluture.

Nu a dormit in camera ei de hotel in seara aceea. Se poate ca nici macar sa nu fi dormit, iar pe drumul de intors spre casa a cazut pe un scaun din autocar si nu a mai deschis ochii pana ce acesta a parcat in fata liceului ei din Bucuresti. Astria a coborat inaintea ei, si si-a imbratisat parintii, ce au venit sa o ia cu masina. Rin i-a privit un moment si crezu ca tatal Astriei se uita la ea, insa se intoarse spre statia de autobuz inainte sa se convinga ca nu era doar un truc al mintii ei obosite.

De ar fi putut, ar fi vrut sa o ignore pe Astria pentru restul anului, pentru restul liceului, sa uite de fata cu parul negru, de privirea ei incarcata de putere. Asa cum era de asteptat, insa, Rin nu avea sa primeasca ceea ce voia. Nu a facut-o niciodata in cei 17 ani ai ei; de ce ar incepe universul sa o asculte acum?