(emoji) inktober 2020 ✔

22. 🐇🔪🌈

A omorat iepurele ala cu mainile ei. L-a scos din capcana, bunicul ei pe aproape in cazul in care ar fi dat inapoi. Avea un cutit, dar nu l-a folosit, ci doar i-a sucit gatul si l-a lasat sa cada la pamant. Bunicul ei incepu sa rada, dar ea nu-l auzea din cauza castilor de pe cap. Era murdara de sangele animalului pe tricou, si mainile ii tremurau vag, dar nu a vomitat si era mandra de ea pentru asta.

Trebuiau sa se intoarca acasa in aceeasi seara, insa o furtuna se vedea la orizont, asa ca si-au amplasat un cort in padure si au facut un foc pentru a manca iepurele inainte sa vina ploaia. Ea a fost cea care l-a taiat, iar bunicul ei numea fiecare parte a animalului in timp ce jupuia blana de pe mainile si picioarele lui. Ar fi putut vomita atunci. Ar fi trebuit sa vomite atunci cand i-a scos matele si le-a aruncat, dar nu a facut-o.

Amelia era orice dar nu cineva ce ar dezamagi persoanele ce tin la ea. Bunicii ei erau atunci singurii, si cei mai importanti oameni din viata ei, singurii in care ar fi vrut sa isi puna baza. Nu avea cum sa stinga privirea mandra din ochii bunicului ei, nu avea cum. Ar fi fost un monstru daca l-ar fi intristat, mai degraba decat ar fi fost un monstru daca ar fi omorat o pasare, sau un iepure.

Furtuna a venit si a trecut, insa Amelia si bunicul ei au intampinat-o cu burtile pline si la adapost. Daca Amelia avea sa vomite pana isi scotea plamanii in urmatoarea zi, singura, intr-un camp de floarea soarelui, asta va ramane doar intre ea si radacinile florilor ce vor primi acea soarta.

Dupa furtuna, au plecat spre casa. Campul nu era foarte departe de casa lor, poate la o ora de mers, si urmau sa ajunga fix inainte sa se insereze dupa calculele bunicului ei. La un moment dat a iesit un curcubeu, si Amelia si-a tinut capul pe spate pentru a-l urmari tot drumul pana acasa, ramanand cu gatul intepenit cateva zile dupa aceea.

Curcubeul era considerat a fi un simbol al sperantei, aparand dupa ploaie, fiind asa colorat si briliant pe cerul de obicei fara nori. Amelia, avand zece ani si mintea tripla acelui numar, isi ridica mainile impotriva curcubeului si se uita la sangele de sub unghiile ei. Nu era sigura ca speranta e un sentiment pe care il va incerca prea des.

Dar nici nu ar trebui sa fie unul, cand multe alte sentimente erau mai utile.