(emoji) inktober 2020 ✔

18. 🌻🐲🎃

Era intr-un camp de floarea soarelui, doar ea si luna, doar ea si intunericul, si viata pe care si-a pierdut-o pentru a-si castiga nemurirea. Avea solzi pe palme si intre degete si un zambet pe fata si cara dupa sine un dovleac si un briceag ruginit cu model de dragon si plangea.

A parasit corabia cu saptamani, poate luni, in urma, iar de atunci a fugit si a urlat si sub luna a dansat dar corpul ii era doar spasme fara sens si parul si-l pierdea in smocuri ii cadea si pe ea se ura, solzi de sticla intre degete avea dar nu stateau mereu acolo. Ciobi dovleacul si il manca crud doar pentru a il vomita dupa aia, in campul de floarea soarelui, sub luna ce o judeca. Isi scoase coltii la ea, pentru a-i arata ca era judecata inapoi.

Parca pana si plantele de floarea soarelui erau mai frumoase asa, portocalii. Lonceng se uita fix la ele, apoi smulse una si ii manca petalele bucata cu bucata, pastrand semintele in sacul ei de calatorie. Daca ea nu putea sa iasa in soare, atunci nici planta asta fara constiinta nu avea sa poata. Ii manca petalele si le inghiti, simtind fierea ce i se urca in gat ca pe o victorie.

Si asa a trait, poate ani de zile, dar nu ar fi stiut sa iti raspunda daca ai fi intrebat-o.

***

Pana la urma au gasit-o oamenii, sau mai degraba ea i-a gasit pe ei, cand le fura hainele. Barbatul familiei pasise in camera sotiei lui ce nu era acolo, si o gasi in schimb pe Lonceng, indesandu-si mainile prin rochia de canepa galbena a nevestei sale.

"Nu vreau sa te ranesc, pe tine sau pe familia ta." a spus ea cu vocea e smirghel, asteptandu-se ca barbatul sa ridice o arma, o lopata, un cutit, impotriva ei oricum. Dar chipul lui parea ca se relaxeaza, si iesi din camera de parca nu a vazut nimic.

Lonceng, purtand o rochie galbena ca floarea soarelui, iesi pe geamul pe care a intrat inapoi in soarele ce a apus cu putina vreme in urma. A fost prima data cand a vorbit dupa prea mult timp cu un om, nu cu iepuri inainte sa le suceasca gaturile si sa ii scurga de sange, sau cu caprioare, daca situatia ei era in mod special de drastica.

Cerul nu i-a picat in cap dupa ce cu un om a discutat, ba mai bine, chiar atentie cuvantului ei a dat. Nu mult dura si observa ca putea face asta cu toata lumea, o privire si un gest si ii avea sub o vraja.

Si asa a trait, pentru zeci sau sute de ani, mergand din om in om si privindu-l in ochi pana facea ce voia. Nu mai avea nevoie de dovleac si petale de flori pentru a inebunii acum; putea sa vada nebunia stralucind in privirea altora, si era de ajuns.

***

Un festival avea loc in Regatul de Est, festival in care femeile in haine lucioase se imbracau si evantaie fluturau si dragoni invocau. Lonceng traia cu o femeie in acea perioada, o femeie pe care a facut-o sa plece de la un sot si un fiu ce o bateau, o femeie pe care a gasit-o pe malul unui rau involburat in care voia sa se arunce. Ea ii povestea, dezbracata de la brau in sus, ce se intampla la acest festival.

"Unii zic ca vine dintr-o alta lume." a ridicat femeia din umeri, punandu-si capul pe sternul lui Lonceng si strangandu-i talia cu mainile. "Dar indiferent de unde e, are loc in fiecare an. Se face un dragon din hartie creponata si bucati de material, se plimba prin festival si femeile danseaza iar barbatii gatesc o mancare gustoasa."

Ii saruta un san, apoi pe celalalt, dar ochii ei nu o priveau. Lonceng isi puse o mana pe fruntea ei si ii ghida ochii in sus, pentru a-i vedea irisii caprui ce nu au mai afisat o emotie de asa multa vreme. Isi trecu un deget peste barbia ei, ridicand farmecul, si ca de fiecare data cand o facea, femeia sarea in picioare, se acoperea, incepea a o injura de toti oamenii la care tinea. Dar nu stia ca Lonceng nu avea pe nimeni, nu cand Lonceng o fermeca din nou si femeia din nou se relaxa.

"Si vrei sa mergem impreuna la festival?" intreba in timp ce femeia continua sa ii sarute pieptul. Urma sa o opreasca in curand; nu putea controla pana unde mergeau farmecele ei, dar nu le lasa niciodata sa avanseze prea tare.