(emoji) inktober 2020 ✔

16.🔥🧞‍♀️🐲

Aveau mai multe barci in macazia corabiei; cei mai batrani ziceau ca sunt pentru a le face in ciuda, caci daca incercau sa le ia in larg, se scufundau cu ele. Indiferent de motivul pentru care erau acolo, Lonceng era multumita ca avea un mijloc de transport si se putea concentra pe alte lucruri, precum ce isi va lua la ea si cum ii va spune tatalui ei.

Bagajul sau nu era mare, o pleosca cu apa si niste mamaliga uscata, o rochie din in daca ar fi trebuit sa se schimbe, cateva bucati de sticla si un briceag. Isi arunca sacul in care a pus toate acestea pe una dintre barcile micute si urca spre dormitoare, inima sarindu-i in piept. Tatal ei a inceput sa auda in ultima vreme, desi amandoi stiau ca nu avea cum sa ascunda tusea pentru multa vreme.

Cand a ajuns in camera sa, insa, el nu era acolo. Cearceafurile erau schimbate, farfuriile disparusera, si o fereastra era deschisa pentru a lasa aerul sa intre. Lonceng se intoarse pe calcaie, panica incepand sa ii rasara in incheieturi ca piscaturile de tantari, si sari scarile cate trei spre bordul corabiei.

Tatal ei statea sprijinit de o cutie de lemn, o batista la gura lui, ochii nefocusati. Lonceng avansa incet spre el, iar cand o auzi, isi puse batista in buzunarul de la camasa deschisa pe care o purta. Linistea ce urma era dura precum metalul, asa ca Lonceng se aseza langa el si ii lua mana in a sa. Varfurile degetelor ii erau patate cu galben.

"Ti-ai dat seama ca stiam." a zis Lonceng, iar tatal ei tacu pentru un moment, inainte sa ofteze.

"Da, dar unui tata ii e greu sa ii spuna singurului sau copil ca va ramane orfan." spuse el, iar Lonceng isi impleti degetele cu ale lui si stranse pana ce incheieturile amandurora se albira.

"O sa plec. Sa caut un leac." a spus ea, ducandu-si o mana la floarea vindecatoare pe care o purta la gat. "Nu poti sa ma opresti din a face asta."

Din nou, tacerea se lasa peste ei, insa de data asta tatal ei doar dadu din cap. "Se zice ca au incercat si altii, inainte. Unele povesti spun chiar ca au reusit." 

Asta o facu pe Lonceng sa se uite drept la fata sa, cautandu-i zambetul in ochi sau orice indiciu ca ar putea sa glumeasca. In schimb, el se uita drept in fata, spre locul in care insula aparea mult prea rar pentru a fi considerata ceva real. Lonceng ii mai stranse o data mana; desi a spus ce voia sa zica, asta nu insemna ca ingrijorarea inodata in umerii si genunchii ei devenea mai usor de suportat.

"De ce nu am auzit povestile astea pana acum?" a intrebat ea, iar el a ridicat din umeri.

"Nu voiam sa te pierd in cazul in care erau doar atat, povesti. Dar acum... acum o sa te pierd orice as face. O sa te invinovatesti cat oi mai trai daca nu te duci, sau o sa te duci impotriva vointei mele, asa ca pot doar.." se opri brusc incepand sa isi tuseasca in cot, iar Lonceng se indrepta si ii puse o mana pe spate pentru a-l sprijini.

Ii fu imposibil sa mai vorbeasca cu el, el tusind incontinuu, asa ca il duse in camera sa si ii dadu unei fete de zece ani una dintre panglicile sale roz pentru a avea grija de tatal ei cat va lipsi. Statu in usa dormitorului parintelui ei pana ce el adormi, patand patul de portocaliul polenului, si parca se misca mai usor spre barca acum ca stia ca ii are acordul sa plece, ca au existat altii inaintea ei ce au facut-o.

Tot ce trebuia sa faca acum era sa isi paraseasca singurul loc pe care l-a numit vreodata acasa, sa vorbeasca cu un spirit ce ar putea sa o omoare, si sa spere ca se va intoarce la timp pentru a-si salva tatal. Ofta in timp ce deschise pupa pentru a impinge barca in larg, sacul pe umar si o vasla in brate. Macar avea un plan.

***

Nu se gandea ca pamantul e asa, asa solid. Cazu in genunchi cand se dadu jos din barca, suprinsa de nisipul ce ii intrase printre degetele expuse de sandale, surprinsa ca era in viata, ca nu halucina. Isi lasa mainile sa atinga nisipul, isi trecu degetele prin el, din nou si din nou, incercand sa invete fiecare pietricica pe care nu a mai vazut-o pana atunci. Nisipul nu era rece, asa cum isi imaginase, ci cald, poate chiar fierbinte daca statea destul cu mainile in el.