(emoji) inktober 2020 ✔

12. 🎂🎨🦋

Pe langa Regine si Regi erau, desigur, printesele si printii. Uneori, se stia mai mult de ei decat de regi insisi, pentru ca lumea isi punea increderea si interesul in viitorul lor mai degraba decat in a incerca de a reforma lucrurile ce se intampla acum. Era mai simplu sa incerce sa schimbe viitorul, mai simplu decat sa ia initiativa de acum.

Undeva pe granita dintre Regatul de Est si Imparatia de Vest, era Zona Cascadelor de Clestar. Se spunea ca odata ce magia din cascade atingea fundul raurilor, se transforma in clestar, unul asa pretios ca un gram din el iti putea asigura cativa ani de trai decent. Era greu sa ajungi la Cascade, insa, pentru ca aceea era zona Zanelor, fiintele simultan de o gratie nemaivazuta, si de o dorinta de sange inegalabila.

Zanele erau aliatii perfecti in orice razboi, puterea lor de a crea farmece din nimic atat timp cat puteau simti natura si forta viatala a cuiva, atat timp cat puteau fura sentimentul de caldura, iubire, protectie, de la persoana sau obiectul respectiv si sa il puna intr-o anumita vraja. Aveau aripi, precum cele de fluture, insa foarte rar se intamplau sa aiba si culoare, de obicei fiind transparente. 

Si-au ales teritoriul din punct de vedere strategic, preferand sa stea pe granita dintre cele doua cele mai puternice forte din Taram, gata sa se alieze cu oricine ar putea sa le fie mai de ajutor. Nu ar recunoaste asta, de ar fi sa le intrebi: ar rade cu rasul lor ca un clopotel, si-ar pune degetele reci si unghiile ascutite pe buzele tale, ar fura o pielita de pe ele si te-ar face sa uiti ca te-ai indoit de ele vreodata.

Regina si Regele Zanelor erau nemuritori; acestia puteau trai atat timp cat erau in stare sa faca magie, cat erau in stare sa gaseasca motivatia in ei insisi de a face ceva nemaivazut. Ei aveau patru copii, trei baieti si o fata, cei mai frumosi copii din toata intinderea granitei dintre teritorii, ce puteau face pe oricine fericit doar strangandu-le mainile. Fata era cea mai mare, iar ea va mosteni regatul odata ce parintii ei nu vor mai putea sa il conduca.

Era o singura problema, in acest rationament monarhic foarte usor de inteles. Ea ar prefera sa se predea unui grup de iele infometate, mai degraba decat sa conduca orice fel de regat.

Tovchluur Ustgagh era cel mai puternic membru al familiei Ustgagh, inca din scutece auzindu-se povesti despre puterea ei incredibila. Unele povesti spuneau ca, atunci cand nu primea ce dorea, strangea degetele dadacelor ei si ii facea sa prinda urticarie, sau sa faca orice doar ca sa ii aduca biberonul ei preferat si papusa de panza in forma de vampir.

S-a facut mare, iar puterea lui Tovchluur doar a crescut odata cu ea. Statea cu orele in fata oglinzii, trecandu-si degetul peste geamul rece al acesteia, scotand din nimic modele colorate si intortocheate de flori, de animale, de ochi si inimi injunghiate. Mama ei o privea uneori, degetele in pumn si pumnul in dreptul gurii; o privea cu spaima si mandrie, asa cum ajungea sa o faca orice mama.

Datorita puterii ei, Tovchluur reusea sa obtina orice dorea fara prea mult efort; cu toti stiau ca daca nu ar fi fost sa ii fie oferit, l-ar fi obtinut oricum. Cativa doctori din regat au venit sa o examineze cand era mica, parintii ei ingrijorati ca puterea lui Tochluur ar putea sa se intoarca asupra ei. Doctorii, dupa multe ore de investigatii, au decis ca era cel mai ambitios copil ce a pus piciorul pe Pamantul asta, si acela ar trebui sa fie lucrul cel mai ingrijorator pentru parintii ei.

Fratii ei erau de asemenea puternici, insa nu la fel ca ea: talentele lor se regaseau in creatie si arta, in vindecare si ritualuri, iar, in cazul celui mai mic, in blesteme si subtila arta a manipularii. Tovchluur era grijulie cu toti trei, insa il iubea in special pe mezin: ii tinea mainile in ale ei, isi inchidea ochii si facea ca cei doi sa pluteasca, pur si simplu, fara ca macar sa isi foloseasca aripile. Doar levitau prin camera, minute intregi, pana venea cineva sa ii dea jos.