(emoji) inktober 2020 ✔

21. 🐍🍄🍂

"Cred ca orele de autoaparare ar fi bune pentru tine." zisese Nasturel atunci, punandu-si sacul de antrenament in spate. "Esti ca o spagheata, nu ai nicium fel de muschi in corpul tau fainos."

Impiedicandu-se de propriile picioare, sangele tasnindu-i dintre dinti ca o stropitoare, Eliza se sprijini acum de un copac. Isi apasa mana cat de tare putu pe rana de pe abdomenul ei, dar simtea cum fortele incep sa ii slabeasca.

Ar fi amuzant, rase Eliza de ce credea ca sunt gandurile ei, sa moara pentru ca nu a fost la cursurile de autoaparare. Cazu din picioare, isi lovi capul de frunzele inghetate, dar tot incepu sa rada mai tare cand realiza ca a ratat sansa de a invata cum sa se apere de ea insasi.

Pentru ca asta e de ce ai de fapt nevoie, nu-i asa, Eliza?

***

"E ca un sarpe in jurul gatului tau." a zis Amelia atunci, punandu-si mainile inghetate pe gatul ei. "Te strange." o facu, dar nu era deloc tare, nu era destul de tare. "Si nu o sa te lase pana nu va scoate viata din tine." isi lasa mainile pe umerii ei, iar Eliza tremura. "Asta e frica. Chiar vrei sa o simti?"

Atunci daduse din cap in semn negativ, insa acum nu stia ce ar raspunde. Rana de pe abdomenul ei era din ce in ce mai dureroasa, dar stiau ca nu e ceva mortal. Doar nu ar vrea sa se sinucida si astfel sa se ucida, nu? Era doar un avertisment. Desigur, daca ar fi gasit o noua gazda, si ar fi sangerat destul...

In seara acelei discutii dintre Amelia si Eliza, era o petrecere de Halloween acasa la Astria si Bell. Fetele au gatit toata ziua mancaruri preparate si supe, iar Rin si Eliza au adus prajituri, unele gatite in casa si altele cumparate. 

Amelia a obtinut decoratiuni dintr-un loc pe care nu l-a mentionat, iar atunci cand Bell le-a deschis lui Nasturel si Elizei usa, Amelia era catarata pe un scaun si punea serpi albastrii si verzi si galbeni pe candelabru. Rin atarna si ea niste ghirlande de frunze pe pereti, iar din bucatarie venea mirosul de vin si legume.

"Cum spuneti?" intreba Bell in usa, luand de undeva un bol cu caramele.

"Ne dati ori nu ne dati!" raspunse Eliza imediat atunci, pentru ca atunci era asa usor sa se prefaca ca e normala...

"Iti dau, Eliza. Poti intra. Dar tu, Nasturel, nu o sa imi treci pragul pana ce nu zici cuvintele magice." spuse Bell, insa nimeni nu crezu ca era sincer furioasa cand o vazu cum isi umezeste buzele.

"Nu am de gand sa zic cuvintele alea copilaresti." murmura Nasturel, insa tonul ei era aproape plangacios. "Sunt un adult, Arabella."

"Deci vrei sa nu primesti bomboane?" intreba Bell, si ii mai dadu una Elizei. Nu o refuza, pentru ca de ce ar fi refuzat o bunatate asa mica si nesemnificativa, nu?

Dar unde era bunatatea aia acum?

".. Fir-ar sa fie Bell." ofta Nasturel, si se uita in jos. "Trick or treat."

Bell isi dadu ochii peste cap, insa le pofti pe amandoua in casa, sarutand-o pe buze pe Nasturel. Amelia terminase de aranjat, iar acum statea pe canapea, rulandu-si o tigara. Avea parul lung si dread-uri negre, si purta o camasa mulata si o geaca de piele. Arata de parca ar fi putut sa o intrebe pe Eliza daca vrea sa fuga cu ea pe o motocicleta inspre centrul pamantului fara sa se uite inapoi, iar Eliza ar fi acceptat fara ezitare.

Degetele sale se miscau dibace peste foita de tigara, dansau ordonat si minunat, iar Eliza era fermecta. Atunci cand Astria iesi din bucatarie, Eliza nici macar nu observa ca se opri langa ea si ii intindea o pereche de chei. Ridica din umeri la privirea intrebatoare a Elizei.

"E mai privat. Cere-i sa fumati acolo."

Au impartit multe prime lucruri, de atunci incolo. Pentru inceput: Eliza, o prima tigara. Amelia, un prim moment de claritate si tumult. Pentru amandoua, gestul Ameliei de a o trage pe Eliza langa ea si a ii devora buzele in timp ce ii spunea sa nu ii fie frica.

Dar acum asta s-a terminat! S-a terminat, s-a terminat, si tu tot te tii cu dintii de amintirile alea de parca te-ar putea salva, cand stim ca o amintire frumoasa nu iti poate vindeca o rana de cutit. Daca ar fi fost asa, nu ai fi avut nicio cicatrice, Eliza, dar ai, si nu sunt doar pe corpul tau.

Nu acoperi rana cu frunze, faci totul mai rau. Si opreste-te din tipat, Eliza. Am revenit si nu vei mai scapa de mine a doua oara, nu cu toate pastiele din lume, nici macar cu sange sub unghii, nu de data asta.

***

"Opreste-te, Eliza. Uita-te la mine. Sunt aici. Uita-te la mine." dar nu putea. Ochii ei erau inchisi si sigilati cu ceara si Eliza ar fi putut sa tipe, dar erau in casa Astriei si nu i-ar fi deranjat vecinii. "Totul e bine. E bine. E doar un test, si e gata. Sunt aici."

Rin nu o atingea, si prin vijelia de ganduri si de lumini ce se jucau pe sub ochii ei, Eliza se intreba de unde stia Rin cum sa se poarte cu o persoana ce avea un atac de panica. Gandul era trivial, aproape amuzant, asa ca Eliza reusi sa traga o gura de aer in piept. Auzi oftatul usurat al lui Rin si niste pasi, dar tot nu resusi sa isi deschida ochii.

"Ceai. E cald, nu fierbinte, deci nu te poate opari daca il scapi. Tine-l in maini si incearca sa te concentrezi pe caldura lui."

Arabella ii dadu ceaiul, iar Eliza intinse mainile orbeste pana ce atinse cana, apoi o lua si o tinu strans la piept. Era mai usor sa respire acum, sa lase ceata sa i se risipeasca din minte, sa isi deschida ochii. Rin statea in fata ei, mainile putin ridicate in poala, si o intreba soptit daca o poate atinge. Eliza aproba.

"Nu stiam ca un test de personalitate o sa... Imi pare rau, Eliza. Chiar imi pare."

"Nu e vina ta." a zis ea, si vocea ii era trasa prin tocator. "Nici eu nu stiam."

Dar trebuia sa te astepti la asta, Eliza. Pentru ca tu pur si simplu nu existi! Nu ai o personalitate, nu ai nici macar o viata! Normal ca un test despre lucrurile in care crezi si cine esti o sa iti induca un atac de panica. Credeai ca o sa fie diferit?

Au mancat ciuperci in seara aia, cumparate de Nasturel de la o piata din zona, iar Astria a gatit tocanita de ciuperci si Rin saleuri cu ciupercile ramase si branza. Amelia a venit si ea, si a stat langa Eliza pe canapea, presandu-si piciorul de al ei si o mana pe spatarul canapelei, tinand-o pe Eliza langa ea. Nici macar nu isi daduse seama cat de multa nevoie avea de asta.

Amelia nu mai era aici acum, nu va mai fi acolo vreodata dupa ce afla ce a facut Eliza. A gresit. A gresit grav de data asta, dar hei, macar nu a fost singura cand a facut-o.

Eliza murea pe frunzele inghetate, incercand sa se tarasca spre sosea. Se tinea de radacinile pe care le apuca, si cand isi baga mana in niste ciuperci prin intuneric, incepu sa rada si sa planga si sa se stearga la ochi cu propriul sange.

Ciupercile sunt foarte amuzante. Stii ce mai e amuzant? Sa mori odata.