(emoji) inktober 2020 ✔

27. 🐝🏵️🍂

Cadavrul Herei a fost descoperit la o saptamana dupa ce elevii s-au intors acasa, de un grup de tineri ce au inotat pana departe dupa geamandura. Eliza a izbucnit in plans in fata parintilor ei cand a aflat, lasand lacrimile pe care le-a tinut sa ii iasa acum, precum niste boboci de floare dupa o iarna neiertatoare. Asa cum se astepta, nu a fost efectuata nicio investigatie, cauza mortii clara.

Nu a mers la scoala o saptamana dupa aceea, stand in camera ei si punandu-si pilota peste cap de fiecare data cand auzea pasii sfiosi ai tatalui ei, sau sunetul plescait al papucilor de casa ai mamei sale vitrege. In rest, se uita pe geam, urmarea norii, citea pana ii oboseau ochii si se gandea. S-a gandit foarte mult in saptamana aia, asa cum nu a mai facut-o pana atunci.

A invocat-o pe Fiona de asa de multe ori ca si-a imaginat ca ii raspundea, insa invatase de mult sa faca diferenta intre vocea ei din capul sau, si vocea Fionei. Era asa eliberator, sa fie singura persoana din viata ei, sa poata sa gandeasca si sa faca lucrurile pe care le voia, sa fie cine nu si-a inchipuit ca poate deveni pana atunci. 

Perioada bacului a venit si a trecut, Eliza luand note destul de mari cat sa ii asigure un loc la facultatea pe care o voia in Brasov. Cand si-a vazut numele pe lista de candidati admisi la buget a Facultatii de Litere, Limba si Literatura Romana, si-a permis o ora in care doar si-a strans perna in brate, alternand intre mai incet si mai tare, in care a zambit tamp spre pereti si soare.

"Am intrat la Litere." a zis Eliza la cina in acea seara, iar tatal ei i-a zambit mai larg decat il vazuse zambind vreodata.

"Cand incep inscrierile la camin?" a intrebat mama ei vitrega, fara sa isi ridice ochii din friptura in sange pe care o taia in felii subtiri.

"Am aplicat doar in Brasov." a raspuns ea, si isi musca buza pregatindu-se de privirea urata a mamei ei. Doar ca aceasta nu veni.

"Asta nu inseamna nimic. Ai facut 18 ani Eliza, doar nu te astepti de la noi sa..."

Inima Elizei i se opri in piept in timp ce isi scapa cutitul in farfurie. Doar nu putea sa o dea afara, nu putea! Nu cand parea sa ii pese prima data in cei cinci ani de cand a venit aici, cand se facea incet-incet mai bine. Eliza se uita disperata la tatal ei, care o privea deja.

"Ce vrea sa spuna mama ta." incepu el, iar acum mama vitrega a Elizei isi ridica pentru prima data ochii din farfurie pentru a se uita urat la el. "E ca ti-am pastrat bani de ceva vreme, bani pentru cand vei intra la facultate. La un moment dat va trebui sa iti incepi viata de adult si..."

"Sa pleci de pe capul nostru." mormai mama ei vitrega, iar Eliza apuca cutitul strans, inainte sa se incrunte in jos si sa isi relaxeze pumnul. Asta e ceva ce ar face Fiona, nu ea. Era mai buna de atat.

Si stia lucrul asta, asa ca de aceea a dat aprobator din cap si i-a raspuns tatalui ei ca intelege. In urmatoarea zi, si-a strans toate cartile si hainele pe care stia ca le va purta. Isi va cumpara restul mai tarziu, stiind orasul asta ca in palma, presupunand ca va invata pe parcurs ce va avea nevoie. 

A batut la usa dormitorului parintilor ei cand stia ca mama ei era la munca, iar tatal ei i-a spus sa intre. Statea in pat, cu o carte in brate si ochelarii de citit pe ochi, si Eliza ezita un moment pentru ca a trecut multa vreme de cand nu l-a mai vazut citind. Tatal ei o privi peste lentilele ochelarilor, si ii zambi.

"Nu o sa ma mut la camin." a zis ea, iar el a dat aprobator din cap.

"Nici nu ma gandeam. Te-ai gandit unde vrei sa inchiriezi un apartament?"

Eliza se urca in pat, langa el, iar el scoase un semn de carte de la sfarsitul cartii si marca pagina la care a ramas, inainte sa se intoarca spre ea. Avea privirea limpede, iar pentru un moment Eliza se simtea de parca avea sa planga.

"Poate.. poate o camera la o pensiune. Mai nimeni nu vine toamna si primavara la munte, iar daca as gasi o cazare ce m-ar lasa sa si lucrez la ei..."

"Atunci te-ai scos." spuse el, iar Eliza zambi. Tatal ei o privi pentru un moment inainte sa isi puna o mana in jurul ei si sa o traga spre ea intr-o imbratisare. "Sunt foarte mandru de tine, albinuta."

Inspira. "Stiu, tata. Si eu la fel."

"Ce vrei sa spui?" intreba el si ii dadu drumul.

"Mi-am dat seama ca nu ai mai baut. Sticla aia de gin incepe sa prinda praf."

Tatal ei rase, si dadu din capul sau tuns scurt. "Un lucru nu iti scapa." zise el, vocea-i moale si calda.

"Nu cand e vorba de cei care m-au avut pe cap atat de mult." spuse Eliza, iar tatal ei o saruta pe tampla, inainte sa isi inceapa planurile de mutare.

Pensiunea pe care a ales-o drept locuinta era la cateva ore de mers de facultatea ei, in sus pe munte, insa Eliza a primit la 18 ani aceeasi masina ce fusese cadoul de majorat al surorii ei. Tatal ei, ce nu a mai baut de trei saptamani in momentul in care a lasat-o la noua ei casa, si mama ei vitrega, ce nu se uita la ea, aratau mai departe decat au fost vreodata pana atunci. Pe Eliza o podigneau lacrimile cand se gandea la usurarea pe care o simtea sa ii vada plecand.

Primul lucru pe care si-l cumpara pentru apartamentul ei micut, la ultimul etaj, a fost un Axion cu miros de miere si un ghiveci cu panselute galbene. Il aseza pe geam, iar in urmatoarea zi petrecu patru ore lucrand la niste albine de lut cu care avea sa decoreze ghiveciul in timp ce facea un maraton de sitcom-uri. Nu mai facuse asta de cand Lora era in viata, iar rasul ei in camera goala de hotel ce era acasa se simtea ca o imbratisare de care nu a mai avut parte de mult timp.

A facut toti cei trei ani de facultate in acel apartament, strangand flori galbene si rosii si portocalii si punandu-le la presat in cartile de lingvistica, pregatindu-si ceaiul cu mai multa miere decat apa, reasezand din nou si din nou acelasi haine doar pentru ca putea sa o faca. Incercase sa vorbeasca cu un psiholog, acelasi cu care vorbise dupa moartea surorii sale, insa stia ca nu o poate face fara sa ii dezvaluie totul. Renunta dupa patru sedinte.

Vara si iarna lucra la receptia hotelului, iar oricand putea folosi cuptorul si aragazul bucatariei daca plita electrica din apartament nu ii era de ajuns. Tatal ei o vizita saptamanal la inceput, apoi lunar, iar pana a ajuns la licenta, abia daca ii mai telefona. Divortase de mama ei si isi gasise o iubita, cu doi baieti de varsta Elizei, in Iasi, asa ca isi dedica tot timpul lor. Eliza nu putea fi mai fericita pentru el. Mama ei nu a sunat-o nici macar o data.

Erau unele nopti in care se trezea uda leoarca de transpiratie, cu un tipat neauzit in ultimul etaj al pensiunii si zgomotul valurilor ca un zumzait de albine in urechile ei, insa mereu isi revenea cand se uita spre pervaz. Colectia ei de flori a crescut de la primele panselute, la magnolii, galbenele, chiar si dalii, si mereu cand le privea culorile vii isi amintea unde era si prin cate a trecut sa ajunga aici. Asta reusea intotdeauna sa o faca sa adoarma la loc cu inima usoara.

Candva in acea vara, dupa ce lucrarea ei de licenta a fost depusa si notata, Eliza a facut traseul pana la semnul cu "BRASOV". Aerul rece al muntelui, palmele ei uscate, vantul ce ii dadea carliontii in toate directiile, toate astea ii aduceau o pace cu care incepea sa se obisnuiasca drept parte din noua ei viata. Si-a intins mainile in lateral, a privit cerul, iar de undeva, o frunza galbena i-a cazut in san.

Strangea o asemenea frunza galbena acum, insa nu mai era galbena, ci rosie. Sangera si delira si isi amintea chestii ce poate nu s-au intamplat de fapt. Se simti ridicata de la pamant, insa de fapt nu era, era sus pe munte, si se gandea cum nu a terminat inca sa invete, nu a terminat inca sa studieaze si sa traiasca.

A depus cererea de inscriere la Facultatea de Psihologie din Bucuresti la putin timp dupa ultimul ei moment de libertate, cu bratele deschise si un vant in inima, de pe munte. Nu avea de unde sa stie ca va avea sa se indragosteasca, sau sa isi gaseasca prieteni de o viata, sa isi descopere scopul intr-un plan de razbunare incropit de altcineva in ani de cugetare. Eliza era orice, dar nu o persoana curajoasa, nu pana nu ii punea cineva un cutit in mana si un pericol de neocolit in fata ochilor.

***

In seara asta, in care Eliza e ridicata de bratele puternice ale Ameliei, in care Eliza isi da ultimele puteri pentru a retrai amintirile astea, in vorbele grabite (cum nu erau niciodata) ale Ameliei, isi dadu seama ca cutitul a fost in mainile ei in tot acest timp, dar a ales sa nu il vada.