(emoji) inktober 2020 ✔

8. 🦊🍂🌄

"E doar un coleg de camera. Chiar nu trebuie sa faci asa de mare tam-tam legat de asta."

"E un strain." a spus Astria, si si-a incrucisat mainile in fata, asa cum ar face un copil mic cand nu este lasat sa mai stea in parc dupa ce apune soarele.

Tatal ei se uita la ea in oglinda retrovizoare, sprancenele lui groase fiind exact ca cele ale Astriei, dar cu mai multe fire albe. "Ti-am zis ca poti avea apartamentul tau doar daca ai un coleg de camera."

"Am un job." a zis Astria, desi stia ca argumentul ei nu isi avea locul in acea discutie. Lucra patru ore pe zi, cinci zile pe saptamana, la cafeneaua "5 sa mergi", iar din salariul ei de acolo de-abia daca ar fi avut bani de mancare pentru o luna.

"Deja suntem aici." a continuat tatal ei, prefacandu-se ca nu a auzit-o. "Si o stiu pe Arabella de la voluntariat, nu ai cum sa nu te intelegi cu ea. E ca o raza de soare."

"Si totusi a decis sa ne vedem la ca-caderea noptii."

Nici macar nu trebui sa se uite in sus pentru a stii ca tatal ei o privea dezamagit, asa ca Astria ofta si isi scoase centura. Parintii ei faceau parte din "Asociatia Femeilor Aromane din Romania", unde s-au intalnit  cu Arabella, o tanara voluntara ce isi cauta o casa de cand parintii ei s-au dus la munca peste hotare. Astria nu a mai intalnit-o pana atunci, si sa spuna ca ii era frica sa o cunoasca nu era destul pentru a descrie nodul din gatul, inima si stomacul ei.

"Astria. E o dulceata de om. Crede-ma pe cuvant."

Se uita la el in oglinda acum, la ochii lui caprui si iubitori si isi dadu ochii peste cap. Era mai mult pentru show; amandoi stiau atunci ca Astria se va intalni cu Arabella si va face tot ce va putea sa se inteleaga cu ea. Daca nu pentru ca avea, intradevar, nevoie de un coleg de camera, atunci pentru privirea plina de speranta din ochii tatalui ei, trebuia macar sa incerce.

Se gandi la Tudor in timp ce se dadea jos din masina, Tudor ce a decis sa faca facultatea in Brasov, Tudor ce a fost foarte distant in ultimele zile de scoala, uitandu-de constant dupa cineva ce nu era acolo. Cand Astria l-a intrebat intr-un final daca era cineva pe care il cauta, Tudor a privit-o drept in ochi, de parca nici macar nu o recunostea, si a zis nu. Din acea zi, relatia lor s-a racit fara motiv; poate daca Astria nu i-ar fi pus acea intrebare in ziua aia, acum s-ar fi putut muta cu el.

Scutura gandul departe de el si isi urma tatal spre cafeneaua aleasa de Arabella. Era un loc micut si retras, luminat de instalatii cu beculete, fiecare masa avand o lampa ce isi schimba culoarea. Pentru ora opt seara, era putina lume: un cuplu batran, ce mancau impreuna o portie de paste si o persoana cu parul lung, roscat, si o palarie mare.

"Ea e." a zis tatal ei, indicand cu un deget spre fata intoarsa cu spatele. Astria il privi pe sub sprancene.

"De unde stii?" intreba, indreptandu-se spre masa in pas cu el.

"Mereu poarta palaria aia." ridica din umeri, si imediat erau in fata Arabellei, ce sorbea dintr-un pahar cu vin.

Aceasta se ridica in picioare; era mai scunda ca Astria, parul ei aratand chiar si mai lung acum ca statea in picioare, iar pielea ei avea o culoare asa intunecata incat parea ca straluceste. Astria nu era sigura ca a mai vazut pe cineva asa eter, si isi simti gatul cum i se usuca atunci cand se simti trasa intr-o imbratisare.

Ura imbratisarile de la straini, simtind toate punctele in care pielea rece ca gheata a Arabellei o atingea, insa reciproca gestul dupa o secunda. Cand Arabella se departa, ii zambi cu buzele stranse si ochii de o nuanta gri-metalic. Se intreba daca avea lentile de contact, sau daca pana si ochii ei, nu doar frumusetea in general, erau nepamanteni.

"Tu trebuie sa fi Astria! Parintii tai mi-au spus atat de multe lucruri despre tine, m-ar surprinde sa imi zici ceva ce nu stiam deja." a zis ea, iar vocea ii era mai joasa si suava decat si-ar fi imaginat de la cineva ce purta o rochie albastru-pastel, sosete albe cu dantela pana la genunchi  si pantofi cu toc. Nu judeca dupa aparente, asa cum se spune.