Tot ce zace

Eu

Vorbe fără rost
Sunt aruncate peste tot,
Cuvinte ce mor în zbor
Dar învie când ajung la sol,
Promisiuni spuse
Irosind vorbe mute,
Jurăminte ce se îneacă în foc
Și ard pe loc.

Ochi mă ustură privind ecranul mic,
Ceasul iar a trecut de trei
Iar eu nici măcar nu mă mișc,
Fixă dar fără perspectivă,
Aici, constantă într-o rutină,
Lumea îmi e cu menghină.

Telefonul cade dar eu la fel rămân,
Ochi mi se ridică spre tavan privind,
Și caută comorile ce încă nu le-au găsit,
Mâinile îmi cad mecanic lângă corp
Pieptul mi se ridică
Respirația fiind parcă un test lipsit de joc.

Corpul amorțit, mintea răvășită,
Sufletul arzând și inima undeva pe pământ.
Asta sunt eu.
Un corp, un suflet și o minte
Lipsită de cuvinte
O ființă vie ce greșește
Dar spre excelență privește.

Ironia sorții e cu adevărat o comedie.

Visătoare, cu capul mai sus de nori,
Dar realistă și cu picioarele aici,
De parcă pământul le-ar ține prinse cu lipici.
Dar fără imaginație și mult prea gânditoare
Niciodată atentă dar mereu prezentă.

Eu sunt fata ce preferă să tacă,
Să stea cu capul ridicat,
Deși e tras spre pământ, precum un bolovan.
Mereu dreaptă și solidă
Dar în umbră și lichidă.

Cad și mă ridic
Lupt și iarăși pic,
Dar oricât de slabă aș fi
Am curaj să continui orice ar fi.

Asta sunt eu
Ce pe uni îi deranjează,
Iar pentru alți sunt antipatică,
Dar dacă cineva mă va iubi
Defectele mele cu drag le va primi,
Se va îngriji de ele
Și le va transforma în comori,
Aripile cu care voi putea să zbor.

Asta sunt eu,
Și nu vreau să schimb nimic.
Pentru că mai eu decât eu
Nici eu nu voi m-ai putea găsi.

18.11.2020