Jocul Pasiunii: Shoot Me

Capitolul 14 - „Orice demon are nevoie de un înger în viața lui"

          Privesc către coșciugul din fața mea, încă nevenindu-mi a crede că este chiar Elias. Dar este o simplă cutie din lemn, el a plecat de mult de printre noi. Nu doresc nici măcar dușmanilor să aibă soarta lui, nimeni nu merită așa moarte chinuită. Să te faci praf și cenușă în mai puțin de cinci minute, să mori incinerat într-o mașină. A murit în locul unde mereu și-a dorit să muncească, în mașina poliției. 

          Sunt aici alături de Juliet, deoarece Ariana nu a vrut să vină, ea este o fire mai rece, plus că biserica nu prea o încântă dese ori, iar dacă ar putea ar cânta și ar dansa în jurul lui Elias.

          — Mă bucur enorm de mult că sunteți toți aici ca să-l conducem pe ultimul drum, mai ales de prezența ta, Ailyn, începe mama sa a rosti un discurs, eu zâmbind puțin în colțul gurii. Știu că a făcut multe greșeli față de tine, dar cu toate astea tu l-ai iertat de fiecare dată, ai fost cea mai potrivită fată pentru el, dar nu a știu cum să te aprecieze, iar după cum vezi, când și-a dat seama a fost prea târziu. Acum, vreau să vă spun ceva tuturor tinerilor din sală, faceți ceea ce simțiți înainte să fie prea târziu, adaugă o lacrimi prelingându-se ușor pe obrazul ei îmbujorat.

          Nu pot spune că-i înțeleg suferința deoarece nu știu cum e să-ți pierzi copilul și nici nu aș vrea să aflu vreodată, nu cred că aș face față durerii provocate, poate dacă ar fi doi ar mai alina durerea, dar tot o să se simtă lipsa altei voci prin casă, alta care să strige „Mamă, am venit!". Elias obișnuia să-i spună asta mamei lui, în schimb Emilia nu dădea pe acasă cu săptămânile. Nimeni nu știa unde este și cu cine. Un suflet așa de cald ca și al mamei lui, nu cred că o să mai văd altul la fel, în afară de al mamei mele. 

          — Mă bucur foarte mult să te revăd, glasul dânsei mă scoate din visare.

          — Și eu mă bucur, îmi pare nespus de rău că ne-am întâlnit în asemenea circumstanțe, rostesc tristă.

          — Dacă așa a vrut Dumnezeu, spune, zâmbind pal. Acum trebuie să plec, mai vorbim, draga mea, adaugă îndepărtându-se.

          Cred că ar fi timpul să plec și eu, îmi pare extrem de rău, dar nu mai pot face ceva ca să-l întorc. Pot numai să încerc a-l răzbuna, nu pot să-i omor, dar îi pot băga pe viață la pușcărie. Să aibă timp să se gândească la câte vieți au luat, câte familii au distrus. Dar întrebarea mea rămâne aceeași. De ce Elias și nu oricine altcineva!? 

          — Mi-a dat Lili mesaj și mi-a zis să venim urgent la secție, a găsit niște informații care sigur ne vor ajuta, rostește Juliet. 

          — Ar trebui să o chemăm și pe Ariana, spun, deschizând portiera mașinii.

          — Este deja la birou, mă informează, urcându-se și ea.

          Privesc mici stropi de ploaie ce se izbesc puternic de suprafața tare a pământului, lăsând în urma lor un praf puternic. Norii au prins o culoare cenușie, iar vântul a început să adie destul de tare. Se apropie o furtună destul de puternică, mereu am crezut că ploaia are darul de a curăța totul de imperfecțiuni, de a reîmprospăta. La fel ca în iubire, după o furtună în suflet, lacrimi și cuvinte aruncate asemenea unui glonț de calibru mic menit poate doar să rănească, simți ca te-ai descărcat , toată tensiunea acumulată s-a risipit, simți cum te inundă un val de putere care te ajută să o iei de la capăt cu mintea și sufletul reîmprospătat. Pentru alte persoane, ploaia poate părea deprimantă, cerul întunecat, vântul ușor rece care adie, fulgerele care luminează cerul și tunetele care îți fac trupul să tresară, dar dacă privim în adâncime vom descoperi că nu este așa.