Jocul Pasiunii: Shoot Me

Capitolul 6 - „Mă bucur să te văd din nou"

          O privesc pe femeia din fața mea, neștiind ce i-aș mai putea zice pentru a îi da curaj. Nu știu prin ceea ce trece ea în acest moment, dar îmi pot imagina că nu-i deloc ușor.

          — Dacă acum o bate sau dacă au luat-o pentru organe sau..., nu o mai las să continue, întrerupând-o.

          — Nimeni nu ar fi un monstru așa de mare încât să-i facă rău unui copil de patru ani, îi spun așezându-mi mâna peste a ei.

          — Și dacă până la urmă o să-i facă ceva? Ce mă fac eu fără Maya? întreabă, iar o lacrimă îi curge ușor pe obraz.

          — Nu o să se întâmple nimic, o vom găsi, promit, rostesc privind spre o poză cu toți trei de pe perete.

          O știu pe Maya de când s-a născut și nu cred că un om poate să fie atât de crud încât să-i ia viața unui copilaș. Oricât de multă răzbunare ai vrea, nu pot să-mi imaginez că s-ar putea întâmpla asta.

          Telefonul îmi vibrează semn că am primit un mesaj, îl deblochez citind acele mici rânduri de pe ecran în gând.

          "Măi să fie, în loc să fii acum alături de dragele tale colege, tu te afli consolând femeia șefului. Fetița este la noi, acum tu alegi. Vii tu în schimbul ei sau micuța nu o să-i mai vadă vreodată pe părinții ei. Este strict alegerea ta și să nu faci vreo șmecherie să vii însoțită, de preferabil ar fii să-ți lași telefonul acasă. ~ semnat A"

          De ce nu-mi dă pace o dată? De la ce vine A? Adrian? Albert? Alfred? De la ce? Nu cunosc niciun bărbat cu inițiala numelui A, doar pe Ahmed, dar nu cred că ar fii în stare să se joace cu mine în halul ăsta.

          O sun pe Ariana ce este încă la treabă pentru a îi spune să ne întâlnim, dar nu răspunde. Am să mă duc, fie ce o fi.

          Nu știu unde mi-a pierit curajul, am trecut prin mai multe momente grele, dar niciodată nu m-am panicat atât de tare. N-aș vrea să plec în momentul ăsta de lângă această femeie, dar e singurul mod în care pot să-i aduc prințesa acasă. 

          — Dacă vrei, poți pleca, îmi spune femeia fixându-mă cu privirea.

          — Sigur? întreb deoarece nu aș vrea să o las singură în momentele acestea.

          — Ailyn, nu ne cunoaștem de două zile, dacă ai o problemă de rezolvat  poți pleca, îmi spune ridicându-se de la masă. 

          Aprob ridicându-mă și eu, îndreptându-mă spre ușă. O să-ți aduc fata acasă, îți promit asta. Acesta este ultimul meu gând privind-o, ca mai apoi să ies din casă. 

          " Vino în Toledo Provence, se află la ieșirea din oraș. Și cum ți-am zis, fii deșteaptă și vino singură, asta dacă vrei ca mica zână să fie dusă în siguranță la secția de poliție.

***

          Privesc micul cartier abandonat de la marginea orașului simțindu-mă mai ceva ca în filmele de groază. Unele clădiri mai având puțin și căzând, câteva geamuri sunt sparte de gloanțe cel mai probabil după structura sticlei crăpate. Am parcat mașina de poliție pe marginea drumului principal, telefonul lăsându-l pe banchetă. Mașina de poliție are sistem de localizare, iar telefonul îmi este ascultat. Un tușit mă face să mă întorc către persoana din spatele meu, punând mâna pe pistol. 

          — Urmează-mă, spune fără vreo reacție. 

          Deschide ușa unui bloc, făcându-mi loc pentru a intra. Mă conformez intrând și analizând fiecare colțișor al scării. De ce ai răpii o fetiță și ai aduce-o în locul acesta, în primul rând este plin de microbi, iar unui copil de patru anișori nu-i face bine mediul de aici. Și cred că tocmai am văzut un șobolan ce a ieșit din lift. Vreau să o găsesc pe micuță și să plecăm o dată din locul ăsta atât de mizerabil. Bărbatul respectiv urcă scările, făcându-mi semn să îl urmez. Urcăm scările intrând într-un apartament, ce în ciuda faptului că ne aflăm într-un cartier atât de dărăpănat, este destul de amenajat. După culorile pereților îmi pot da seama că aparține unui bărbat. Pereții sunt de un gri închis oferind mister, canapelele sunt negre, având patru pernuțe mici, două gri la fel de închise ca și culoarea pereților și două roșii. Pe perete se află un tablou de dimensiune mare, pe care se află pictată o viperă neagră pregătită să atage, iar din colții săi cad picături mici roșiatice, semănând cu sângele. Înseamnă că aici stă cineva din organizație.