Jocul Pasiunii: Shoot Me

Capitolul 27 - „ Sfârșit! "

          — Nu, nu ai să te vezi cu niciun Armando! țipă Ares prin difuzorul telefonului.

          — Ares, suntem prieteni din copilărie, pentru numele lui Dumnezeu nu îl văd nimic mai mult decât un prieten! mă răstesc fiind deja enervată de geloziile lui absurde.

          — Dacă te atinge măcar cu un deget, mă ocup personal de el! mârâie, cedând.

          — Îți promit că nimic nu o să se întâmple, ieșim la o cafea și atât, mă adresez calmă.

          — Așa să fie, oricum te voi suna din cinci în cinci minute să mă asigur că e totul bine și acel maimuțoi nu se atinge de tine! rostește serios.

          — Bine, iubitule, eu închid ca să mă pregătesc, te iubes... , nu apuc să termin căci mă oprește.

          — Pentru ce te pregătești, ieșiți doar ca și prieteni, să nu te prind că-ți iei lenjeria roșie! mârâie prin telefon.

          Este fenomenal omul acesta, mă scoate din sărite mai tare decât au făcut-o copiii la școală. Oftez, închizându-i telefonul în nas. Sunt perfect conștientă de ce o să mă aștepte pentru lucrul acesta, dar simt că-mi explodează capul dacă mai stăteam să-i mai explic o dată că nu o să se întâmple nimic între mine și Armando. Îmi este ca un frate mai mare și nimic nu va schimba acest aspect. Îl iubesc pe Ares îndeajuns de mult ca să mai apară alt bărbat în viața mea.

          Merg către sertarul cu lenjerie, luându-mi una neagră, iau din dulap o bluză albă, pe gât și largă și pantaloni de piele. Ce? Nu am de gând să mă duc în văzul lumii îmbrăcată ca un om de pe stradă. Mă aranjez pentru mine, nu pentru alții.

***

— Surpriză! exclamă Ares, chiar când deschid ușa să plec.

Nu-mi vine să cred că din cauza geloziei lui a luat avionul și a venit înapoi doar din cauza unei întâlniri idioate. Trece pe lângă mine, intrând în living alături de Alessandro și Stiles.

— Fetelor, mergeți și pregătiți-vă, vă scoatem în oraș, rostește Alessandro.

— Ares, pot vorbi cu tine între patru ochi? îl întreb, mușcându-mi buza nervoasă.

— Da, răspunde, așa că mergem amândoi către baia de jos.

Deschid ușa, intrând, așteptându-l și pe el pentru a o închide. Nu-l înțeleg de ce face așa, e doar o cină între doi prieteni din copilărie, Armando nu mă vede mai mult și nici eu pe el.

— Ce crezi că faci? întreb abținându-mă să nu țip.

— Ies în oraș cu iubita mea, prietenul ei și prietenii noștrii, rostește ridicând din sprâncene. Iar tu unde te gândeai să pleci așa, ți se vede prea mult fundul prin pantalonii aceia, adaugă certându-mă.

Nu apuc să-i răspund căci mă întoarce cu spatele la el, lipindu-mă de ușă. Știu de ce are chef în momentul acesta așa că mă las dusă de val. Îi simt respirația ce-mi mângâie gâtul, apoi două buze calde ce se lipesc de el, continuând cu săruturile cât bluza îi permite. Mă întoarce cu fața către el, izbindu-și violent buzele de ale mele într-un mod brutal, dar totodată plăcut. Îmi afund degetele în părul lui abia făcut, trăgând ușor și auzind câte un geamăt înfundat. Își coboară mâna în pantalonii mei, masându-mi ferm feminitatea, scap un geamăt gutural, făcându-l să zâmbească în sărut. Îi prind gulerul cămășii trăgându-l mai aproape de mine, mâna mea croindu-și drum către bărbăția lui.