Jocul Pasiunii: Shoot Me

Capitolul 18 - „Ți-a tras-o mai bine Ares decât ți-o trag eu?"

          Părăsesc apartamentul mergând încet spre scări, simt privirea unei persoane ce mă analizează, dar nu bag asta în seamă. De obicei aș fi coborât cu liftul, doar că acum simt nevoia de a coborî pe scări. Pășesc prima treaptă, dar mâna îmi este prinsă, iar în următoarea secundă sunt adormită.

***

          Deschid ochii, clipind des din cauza luminii proeminente din cameră. Mâinile îmi sunt legate de o parte și de altap a patului. Pat e mult spus, arată exact ca unul din pușcărie. În ușă observ un bărbat cam de vârstă cu Ares, poate puțin mai mare, ce mă analizează din cap până în picioare. Statura lui impune un aer superior, ochii lui negri mă pătrund până în adâncul sufletului. Nu-i pot remarca ca lumea trăsăturile feței din cauza întunericului din partea aceea a camerei, dar simt că îl cunosc, deși nu a scos nici măcar un cuvânt.

          — Cu cine am onoarea? întreb spărgând liniștea apăsătoare dintre noi doi.

— Hassan Onür, în carne și oase, răspunde cu un ton superior.

          — Cu cine crezi că vorbești pe tonul ăsta? întreb enervată la culme.

          — Ușor polițisto, ai stat și tu puțin pe lângă Hernàndez și te crezi din mafie de ai arfele astea? întreabă pe un ton batjocoritor.

          — În primul rând eu și Hernàndez nu avem nici măcar o legătură, iar în al doilea rând, dacă ai fi așa de bărbat precum te dai, m-ai dezlega și am vorbi față în față, continui trăgând mai tare să-mi eliberez o mână.

In schimb reușesc doar să-mi fac o rană care începe să sângereze, ce drăguț.

— Atât îți spun, ai de ales, ori frății Hernàndez se duc după gratii, ori cariera ta de polițistă se va termina imediat ce vei ieși de aici, răspunde pe un ton nonșalant, aprinzându-și țigara.

— Și cum ai putea tu să-mi strici cariera? întreb sigură pe mine, chiar dacă știu răspunsul deja.

— Păi, atâta timp cât ai dovezi pentru a băga anumiți oameni din mafie în arest, iar tu nu le iei în seamă, asta denotă faptul că tu tragi cu mafia și ești omul lor din poliție, și știu foarte bine faptul că tu ai visat la cariera asta încă din copilărie, nu cred că ai vrea să o pierzi acum și asta din vina unor criminali, nu? întreabă de parcă nu ar știi răspunsul.

— Ares nu este un criminal! mă trezesc răstindu-mă la el.

— Vai dar ce călcâie aprinse ai după el, păcat că totul este un joc de al lui pentru a obține informații, râde în batjocură, scoțând fumul pe nări.

          — Nu știu ce vrei de la mine, dar nu dai dovadă de masculinitate atâta timp cât tu vorbești cu mine în timp ce mă ții legată, râd și eu în batjocoră privindu-l cum se enervează.

          Palma lui face contact cu obrazul meu simțind imediat o usturime apăsătoare, nici tata nu și-a permis să dea în mine în viața lui, iar el a îndrăznit să mă atingă, dacă mă eliberez o să vedem care pe care amenință.

          — O sa regreți palma asta din tot suflețelul tău, mă răstesc reușind să mă eliberez la o mână.

          Pășește către mine amenințător, prinzându-mi bărbia între degete. Mă forțează să-l privesc în ochi, dar sinceră să fiu curajul mi-a pierit în momentul în care a scos din buzunar un mic dispozitiv de electrocutare. Nu-mi vine să cred în ce m-am putut băga și asta numai din vina lui Ares, ca să-l salvez din rahat. Dar pe mine cine mă salvează? Țipătul meu ascuțit se aude în toată camera în momentul în care electroșocul face conectat cu pielea de pe abdomenul meu. Îl prind de mână, deși durerea pe care o simt este nemiloasă de tare. Îl fac să scape electroșocul, luându-i pistolul din curea. Cobor repede din pat îndreptând arma către capul lui.