Capitolul 25 - „ Armando! "

765 36 2
                                    



Ailyn

          Ies din baie după un duș lung și revigorat, acoperindu-mi corpul cu un prosop lung. Au trecut trei zile de când Ares este acasă și începe să-și revină la vechiul el. Îmi privesc chipul în oglinda aburită a băii, observând micile punguțe de sub ochi. În ultima vreme n-am putut nici să dorm, mă gândeam numai la sănătatea lui și așteptam ziua să vină acasă lângă noi.

          — Iubito, mai durează? îl aud văicărindu-se din spatele ușii închise.

          — Nu mult, iubitule, rostesc îndreptându-mă către ușă.

          Deschid ușa lăsând la vedere un Ares adormit, cu părul răvășit și având pe el doar o pereche de boxeri. Mă analizează din cap până în picioare, mușcându-și buza de jos.

          — Dacă nu ai fi însărcinată nu știu ce ți-aș fi făcut, mârâie prinzându-mi talia strâns.

— De fapt, știm amândoi ce s-ar fi întâmplat, rostesc trecând pe lângă. Dar spre nefericirea ta, cel mic o să aibă o pauză lungă, adaug auzind din partea sa un bombănit.

Zilele astea am luat legătura cu o fostă colegă din facultate, și mi-a spus că este un post liber de profesoară de istorie, ceea ce mi-a surâs. Am făcut masteratul în istorie și un modul pedagogic înainte de a da la poliție și cred că această meserie mi-ar prinde de minune. În câteva ore am prima mea oră de curs, iar Ares nu s-a lăsat înduplecat să mă duc singură, îi este frică că poate din nou se întâmplă același lucru.

Las prosopul să cadă, imediat ce ajung în dreptul dulapului. După experiența aceea ne-am mutat împreună și pot să spun că nu-mi displace absolut deloc să-l știu lângă mine. Ariana, formează un cuplu cu Alessandro și n-am mai văzut-o așa de fericită de foarte mult timp, ochii ei s-au luminat odată cu relația asta.

Îmi pun lenjeria pe mine, auzind cum ușa băii se deschide, lăsând la iveală un Ares plin de picături de apă, ce se preling din păr, având bazinul înconjurat cu un prosop. Intr-o fracțiune de secundă ajunge lângă mine, mâna lui oprindu-se pe unul din sâni mei.

— Nu știu cum am să pot rezista atâta timp fără să te am, rostește în umărul meu.

— Fă un efort pentru micul bob de mazăre de aici, spun, ducându-i mâna către pântecul meu.

— Pentru tine bob mic de mazăre fac asta, ai auzit? se lasă la nivelul lui, rostind apăsat.

Chicotesc, iar el se ridică, plasându-mi un mic sărut. Îl iubesc din ce în ce mai tare și ce mă bucură cel mai mult este că și-a luat responsabilitatea de tată și nu a plecat în momentul în care a aflat. Mulți se blochează când află că vor fi tați, iar cum lucrurile între noi sunt așa grăbite, m-am gândit că el o să fie unul din bărbații aceea, dar cu siguranță m-am înșelat. Se comportă exemplar cu mine, se ocupă să nu-mi lipsească nimic, să fiu în siguranță, chiar îmi dovedește pe zi ce trece că mă iubește, iar lucrul acesta e nou pentru mine. Dacă mă întrebai vreodată dacă aș renunța la visul meu pentru ca iubesc un bărbat aș fi zis că nu, dar uite-mă stând în casă cu un bărbat total opus mie, știți cum se spune, opusele se atrag, dar cine se aseamănă se adună, asta înseamnă că nu suntem atât de diferiți pe cât părem, exceptând faptul că fiecare vine din altă lume.

Jocul Pasiunii: Shoot MeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum