Jocul Pasiunii: Shoot Me

Capitolul 19 - „Poate un nepoțel?"

Nu o să permit ca Ares să rămână acolo, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să continui relația cu Elias, pur și simplu nu pot să trăiesc cu gândul că omul la care țin se află între patru pereți și o ușă de fier. Elias o să plătească scump pentru ceea ce face.

          Mă ridic din pat mergând agale până la dulap luându-mi un tricou mai lărguț, alb și o pereche de blugi, negri, mulați. Mă schimb rapid și dau să ies pe ușa camerei, dar mă lovesc de un trup solid. Îmi ridic privirea și îl văd pe Alessandro oprindu-se lângă el fiind Ariana. Casa mea a ajuns să fie bulevard, intră și iese cine vrea.

          — Unde pleci? mă întreabă Ariana, analizându-mă din cap până în picioare.

          — Am puțină treabă, răspund încercând să trec de ei.

          — Dacă te gândești să te duci la Ares, renunță, nu vrea să te mai vadă, rostește Alessandro.

          — Aici nu e pe vrute și nevrute, avem lucruri de rezolvat și n-am de gând să le las în aer, răspund enervată. Dacă el nu mă vrea, eu îl vreau, adaug trecând de fratele său.

          — Măcar lasă-ne să mergem cu tine, se roagă Ariana de mine.

          — Bine, doar că am nevoie să nu fiu recunoscută de către Elias, deoarece ar agrava și mai tare situația în care mă aflu.

          — Am o vesta lungă în mașină și are și glugă, dacă vrei ți-o pot da ție, îmi oferă Alessandro posibilitatea de a mă strecura mai ușor.

***

          Ajunsă în fața penitenciarului analizez clădirea parcă desprinsă din filmele horror. Culoarea de un cenușiu, geamurile având gratii la toate etajele, probabil pentru a nu se sinucide vreun deținut. Gardurile sunt imense, sus având de jur împrejur sârmă ghimpată. Polițiștii ce păzesc curtea par cele mai reci persoane și fără scrupule, asta deoarece toți pușcăriașii li s-ar urca în cap dacă s-ar comporta frumos cu ei.

          — Vrem să-i facem o vizită deținutului Ares Hernàndez, rostesc către bărbatul de la intrarea în curtea instituției.

          — Cine sunteți? întreabă pe un ton apăsat.

          — Șefa de secție din cadrul crimelor și al detectării organizațiilor mafioate, îi răspund scoțând legitimația din buzunarul blugilor.

          Deschide poarta lăsându-ne să intrăm, imediat cum pășesc în curte un aer rece mă face să mă cutremur. Am un sentiment atât de urât aici, nu am cum să accept ca el să rămână definitiv în locul acesta plin de mucegai și șoareci de mărimea pisicilor.

          Un polițist ne conduce până în fața celulei lui, făcându-mi loc să intru imediat ce deschide ușa. In încăpere se află opt bărbați ce nu cred că au intrat aici pe fapte bune. Ares stă în unul dintre paturi fumând o țigară și uitându-se pierdut pe geam. Sub ochi i-au apărut cearcănele semn că nu s-a odihnit deloc în orele astea de când este aici. Devine șocat în momentul în care mă vede și privirea i se întunecă treptat. Mă îndrept către el, fiind puțin temătoare, deoarece nu mă pun cu puterea unui bărbat, mai ales unul furios. Ajung în dreptul lui cu destul de multă frică, mâna lui ajungând să mă strângă extrem de tare de braț.

— Ce cauți aici? spune pe un ton apăsat.

— Am venit să vorbim, nu las lucrurile așa! exclam trăgându-mi mâna din strânsoarea sa.