Jocul Pasiunii: Shoot Me

Capitolul 7 - „Când plecăm?"

          Parchez mașina în fața secției coborând ușor din ea. Pe zi ce trece parcă devine din ce în ce mai greu. De ce nu revine totul la normal sau măcar la momentele acelea când tot ce făceam era să arestez și să interoghez suspecții. Deja cazul senatorului m-a făcut să mă dau peste cap în ultimul hal, am nevoie de odihnă, departe de toată lumea.

          Simt nevoia să mă relaxez undeva departe de toate cazurile de sinucidere și de toți psihopații de aici. Sunt total confuză în urma a ceea ce s-a întâmplat acum câteva ore. Doar în momentul în care mă gândesc, stomacul meu parcă se face ghem. N-am mai simțit emoția asta din liceu, adică a trecut destul de mult timp de când nu am mai avut așa numiții „fluturași". Nu vreau să recunosc că buzele lui s-au simțit foarte bine peste ale mele, chiar dacă în fond așa este, dar nu am de gând să mă mai gândesc la cele întâmplate și sper să-mi fi luat în serios cuvintele și să mă lase în pace.

          — Unde ai fost? glasul Arianei mă scoate din starea de visare.

          — Am avut puțină treabă, Maya e bine? schimb subiectul, îndreptându-mi privirea în altă parte. 

          Nu o pot privii, deoarece mă cunoaște prea bine și o să-și dea seama că s-a întâmplat ceva. Iar în momentul acesta nu am nevoie de sutele întrebări pe care mi le-ar pune dacă ar afla. Are puterea de a stoarce și ultimul cuvânt atunci când știe că nu i-am spus tot.

          — Să zicem că te cred, vorbim noi după program, îmi spune dându-mi o privire nu tocmai frumoasă. Maya este bine, este în biroul șefului, vorbea despre tine și despre niște bărbați dubioși, dar psihologul a zis că, posibil, e din vina sperieturii pe care a avut-o în urma răpirii. 

          Răsuflu ușurată căci Vanessa, psihologul de aici, a spus că și-a imaginat din cauza șocului provocat. Nu știu cum aș fi scos-o la cap cu toată povestea.

          — Șeful ne-a chemat la el în birou, îmi spune Ariana mergând spre intrarea în secție.

          O urmez fără a îi mai spune ceva, sunt prea obosită, iar psihicul meu nu este în cele mai bune momente. Deschide ușa biroului făcându-mi loc pentru a intra. Ochii îmi cad pe micuța Maya ce se află acum pe canapeaua mică, maro, aflată în colțul camerei, jucându-se cu câteva păpuși. Rămân în ușă, un zâmbet apărându-mi pe chip. Deja imaginile îmi acaparează toată mintea, făcând ca starea mea de bine să se piardă ușor. 

          Aceeași „fluturași" apar în momentul în care îmi aduc aminte de acel sărut, parcă n-aș mai fi vrut să se termine. Dar oricum am da-o, e ceva interzis, ar trebui să-mi iau gândul de la acel bărbat, oricum numai rele mi-a adus pe tot parcursul acestor zile.

          — Știu că ați muncit din greu zilele astea, atât cu cazul Ivanov, cât și astăzi cu Maya, vreau să vă dau două săptămâni de concediu, vocea șefului meu mă scoate din visare. 

          — Sunteți sigur că nu mai aveți nevoie de noi? întreb pentru a mă asigura că nu mă cheamă din concediu.

          — Ailyn, nu sunteți numai voi trei în această secție, înțeleg că voi v-ați dat cel mai mult silința, mai ales zilele astea și de aceea am luat decizia aceasta, răspunde așezându-se lângă Maya.

          — Mulțumim mult, răspund înaintând spre mica prințesă.  Mă bucur că ești bine, scumpo, adaug depunându-i un mic pupic pe creștetul capului.

          — Ce a vrut bărbatul acela de la tine? mă întreabă, iar fața mea se îngălbenește.

          Să vedem cum o scot eu la cap acum, poate că șeful crede psihologul, dar Ariana sigur nu.