I'm immortal (#ID 2)

4. Adevărata natură

Christian

Nu multe lucruri obişnuiau să mă sperie. Nu după toate lucrurile prin care trecusem cu Arianna. Practic, crezusem acest cuvânt scos definitiv din vocabularul meu: înfruntasem mânia vrăjitoarelor, mă îndrăgostisem de o fantomă care acum înviase şi era nemuritoare, iar tatăl ei psihopat a vrut să mă omoare. Chiar devenisem obişnuit cu lucrurile astea...

Teresa Grigorovich, însă? A readus în mine toate trăirile din urmă cu câteva luni, începând cu întâlnirea Ariannei pentru prima dată: femeia asta era ceva nou, presus de capacităţile mele de înţelegere. Modul în care se ocupase de Rhinna, pur şi simplu închizând ochii, pronunţând câteva cuvinte şi întinzând mâinile, după ce două vrăjitoare încercaseră deja să o ajute, mi se părea fantastic.

Nimeni nu-şi terminase nici măcar felul întâi. Când a văzut că Rhinna era în regulă, Raquel se grăbi să aşeze masa, să trecem mai repede de faza asta şi să ajungem la discutat. 

Însă Teresa nu putea să mănânce. Iar dacă ea nu mânca, toată lumea era tensionată şi se preocupa de ea... Mai puţin Arianna, care părea pierdută în propriile gânduri.

-Eşti OK? am şoptit spre ea.

Tresări imediat. O trezisem din reverie.

-Da, doar că e...

Ciudat. Am încuviinţat, ştiind deja ce voia să zică. Era ciudat, însă ajunsesem să o cunosc mult prea repede şi destul de bine. Plus, ceea ce simţeam pentru ea se amplifica pe zi ce trecea, iar sufletele noastre păreau tot mai mult menite unul pentru celălalt... oricât de clişeic suna, era înspăimântător de adevărat.

Când liniştea deveni prea asurzitoare, Raquel se pregăti să ia cuvântul. În calitate de unică gazdă - din moment ce Rhinna încă se recupera după ce a fost posedată de un demon, iar Brianna colinda străzile - vrăjitoarea îşi îndreptă privirea spre invitaţi. 

Teresa părea puternică, impunătoare şi amabilă deopotrivă. Era o combinaţie mortală, ai fi putut spune. Şi totuşi, părea oarecum confuză, însă nu eram sigur dacă era doar o impresie. Continua să-l ţină de mână pe soţul ei, care însă privea spre mine cu un aer evaluator. Mi-am întors imediat privirea.

-Sora mea, Brianna, m-a anunţat de venirea voastră în această seară, delcară Raquel. Suntem extrem de încântaţi să vă avem aici.

Cei doi zâmbiră amabil. Arianna, în acel moment, îmi strânse mâna cu o putere incredibilă, determinându-mă s-o privesc.

Un firicel de transpiraţie îi traversa obrazul.

-Am întâlnit-o întâmplător, a spus Alec. A văzut-o pe Teresa şi a remarcat-o, s-a gândit că ar vrea să vorbiţi cu noi...

Mi-am îngustat ochii.

-Brianna ştia cum vă numeaţi înainte să vă ofere invitaţia? Sau a aflat după?

Cei doi părură confuzi, iar Raquel îmi aruncă o privire ciudată. Totuşi, faptul că Arianna era din ce în ce mai tensionată lângă mine şi se agăţa tot mai mult de mâna mea îmi distrăgea atenţia. Alec continua să ne studieze, dar ceva mai încruntat.

-Da, ne-am prezentat amândoi dinainte, a spus el în cele din urmă, apoi s-a întors spre mine: Dă-i drumul la mână.

Teresa îl privea acum confuză pe Alec, care însă îi făcea semn să se calmeze. Şi deşi părea că avea încredere în soţul ei, eu tot nu ştiam dacă să-l ascult.

-Vreau să văd ceva, mi-a explicat el calm. Dă-i drumul la mână.

Am înghiţit în sec. Înainte să mă conving că trebuia s-o fac, deşi nu părea mare lucru, Arianna îşi eliberase deja mâna dintr-a mea.