I'm immortal (#ID 2)

5. Războiul începe...

Întâlnirea Teresei și a lui Alec Grigorovich mi-au dat ceva de gândit pentru o perioadă destul de îndelungată.

Conceptele noi cu care ne luptam îmi dădeau ceva bătaie de cap, trebuia să recunosc. Vrăjitoarele făceau tot ce le era în putință ca să ne ajute... Însă nimic nu părea să fie suficient. Cu fiecare lucru nou pe care îl aflam, descopeream un milion de alte posibilități ce ne conduceau spre alte teorii - o bătaie totală de cap.

Teresa mi-a explicat ca puterea celor 4 elemente ale naturii avea să-și facă apariția treptat. Și a avut dreptate: după cina la care am fost "înzestrată" cu puterea pământului, au urmat: apa, aerul și focul. Toate au venit la pachet cu urlete și dureri, însă prezența lui Christian ameliora orice durere.

După ce am purtat alte discuții cu Teresa, am mai aflat un lucru: Christian mi-era consort. Evident, nu am înțeles ce însemna asta, deci am dat iar de noțiuni total paralele cu viața normală... însă am ajuns la o concluzie:

Eram o ciudățenie a naturii.

Toate aceste noutăți, însă, au avut și un impact pozitiv asupra noastră: am realizat că nu mai țineam pasul cu realitatea, iar daca Gabriel Fray avea să se întoarcă să se răzbune, am fi fost morți din prima secundă de luptă.

Prin urmare, astăzi călătoream. Aveam unele lucruri de aflat despre familia mamei, pentru a stabili de unde și până unde eram ceea ce eram. Iar pentru asta aveam să cercetăm ceva...

Să stau pe scaunul din dreapta în timp ce Christian conducea calm mașina, însă, mi-a oferit un deja-vu. Diferența acum, însă, era că eram materie vie, nu o parte a lumii paranormale. Mă rog, o ciudățenie tot eram - sunt nemuritoare, va aduceți aminte? Aceste gânduri mi-au conturat un mic zâmbet pe chip.

-Ei, asta n-am mai văzut de ceva vreme, sparse Christian liniștea.

Mi-am îndreptat capul automat.

-Adică...?

-Nu știu, ridică din umeri. Ești foarte stresată în ultima vreme. Cu toții suntem. Rareori te mai văd zâmbind.

Am ridicat din umeri. Ștam că avea dreptate, însă nu aveam răbdarea necesară să dezbat în continuare subiectul. Am preferat să fixez în continuare un punct în gol și să sper că nu va mai zice niciunul nimic.

Speram în zadar.

-Trebuie să-ți zic ceva, Riri.

-Spune.

Christian înghiți în sec. O sclipire a privirii lui îmi indica că urma să spună ceva destul de serios.

-Odată ce totul se va sfârși, va trebui să discutăm despre noi doi, știi...

Inima mi se opri în loc instantaneu.

-Christian!

-Da?

-Ce vrei să spui cu asta?

Acum el era confuz. Mă privi pentru două secunde, apoi își scutură capul.

-Ah, cred că s-a înțeles altceva... Iartă-mă.

Inima continua să-mi bată cu putere.

-Christian, suntem în regulă, nu?

Încuviință grăbit.

-Evident, iubito. Cum de te poți îndoi măcar de asta?

Am ridicat din umeri. Dintr-odată, mă simțeam aiurea rău. Și obosită.

Christian trase imediat pe dreapta. Apucă frâna de mână și o trase cu putere. Nu-l urmăream cu privirea, pur și simplu nu mă simțeam în stare să fac asta. Și totuși, îi simțeam ochii fixându-mă.