I'm immortal (#ID 2)

1. Casă nouă, vecini noi

Maya

-Asta ar trebui să fie ultima.

Trântind ultima cutie în mijlocul sufrageriei, Marc mă bătu pe umăr încurajator. I-am întors fratelui meu un zâmbet şmecher, pe măsură ce se îndepărta. Şi eu aş fi vrut să fug în momentul acela.

Noua casă era plină de cutii. În orice sens mă întorceam, nu puteam să văd altceva. 

Propria ta casă presupune mult de lucru.

Când mi-a zis prima dată mama chestia asta, nu am crezut-o. Acum, în schimb, începeam să înţeleg. Nici nu era prea greu. Christian, stând şi el în dreapta mea cu braţele încrucişate la piept, părea să mă compătimească.

-Şi acum ne descurcăm singuri?

Am ridicat din umeri. Când le-am spus părinţilor mei că voiam să mă mut, nu au avut nimic împotrivă. În ciuda distanţei dintre noi, aveam nevoie să mă depărtez de trecut şi să încep o nouă viaţă... alături de Christian.

Aşa că ne-am mutat împreună într-o casă. Cu unele pile, am reuşit să ne dăm examenele finale şi să primim diplome de absolvire. Eram în sfârşit liberi să facem ce ne doream de la viaţă, să mergem la facultate în Broken Arrow, căci nu degeaba ne alesesem locaţia asta pentru a locui... şi totuşi...

Înainte să realizez, braţele protectoare ale lui Christian mă cuprindeau din nou. 

Era uimitor cum, odată revenită la viaţă, totul era simţit la un total alt nivel. Chiar ca şi fantomă mă cuprindeau fiorii de fiecare dată când mă atingea, însă acum... era total diferit. Era ca şi cum fiecare părticică a corpului meu era conştientă de prezenţa lui, iar când pielea mea o atingea pe a lui, electricitatea corpurilor noastre se intensifica la maximum. 

Nu mă obişnuisem cu prezenţa lui... nici după două luni de la înviere.

-Nu ştiu cum să vă spun, a intervenit o voce, însă lucrurile nu se aşază singure, mai ales dacă vă giugiuliţi toată ziulica.

Mi-am dat ochii peste cap când i-am recunoscut vocea Briannei. Nu puteam spune, totuşi, că nu mă bucuram că se afla aici. Vrăjitoarele se hotărâseră să se mute din Seattle şi să îşi continue munca voluntară de a ajuta fantomele să treacă de partea cealaltă aici, în Broken Arrow. 

 Culmea, îşi aleseseră o casă la distanţa de doar câteva sute de metri. Şi cum zona asta nu era prea populată, mă gândeam serios să cerem redenumirea cartierului.

-Nu avem de gând să ne giugiulim, am zis clar, poate prea serios. 

Christian mă privi îndată.

-Nu?

-Sh, i-am tăiat-o. 

Brianna începu să râdă. Tare. Avea genul ăla de râs care îţi făcea pielea de găină. 

Christian m-a strâns mai tare de mână, făcându-mă să zâmbesc. Scena putea la fel de bine să continue, însă am fost întrerupţi - din fericire - de soneria de la intrare.

-Mă duc eu, a spus.

Între timp, Brianna încă se ţinea de burtă să nu continue să râdă. Am început practic să-mi fac planuri de evadare sau să o dau afară. Nu că aveam ceva cu ea, însă trebuia să ai o dispoziţie specială ca să îţi petreci timpul cu cea mai enervantă din gaşca celor trei vrăjitoare. După cum probabil vă aşteptaţi, aceea nu era una din zilele norocoase.

Între timp, Christian a deschis uşa şi a întâmpinat pe cineva nou. Era ciudat, însă de când eram nemuritoare, aveam anumite abilităţi. Printre acestea, eram capabilă să simt energia persoanelor dintr-o arie destul de apropiată şi ştiam că asta era una diferită... şi totuşi specială. Încă dinainte să văd despre ce era vorba, ştiam că era ceva interesant.

În prag stătea un bărbat în jur de douăzeci şi cinci, poate chiar mai mult. Se remarca printr-o siluetă destul de atletică şi cu o privire întunecată. În ciuda celor detectate în aura vizitatorului nostru, nimic nu-mi era cunoscut la el.

-Bună ziua, spuse el amabil... Ăă, am văzut că v-aţi mutat în cartier, soţia mea m-a trimis cu plăcinta asta, sper să vă placă...

Christian zâmbi. M-am grăbit să vin şi eu să îl ajut.

-Mulţumim mult! am spus amabil, şi totuşi, precaut. Eu sunt Arianna, iar el este Christian, iubitul meu. 

-Alec, răspunse şi el. Încântat de...

-Aşaa, pe mine să nu mă băgaţi în discuţie!

Brianna ateriză în mijlocul nostru, făcând bot de copil răsfăţat. Nu m-am putut abţine să nu-mi dau ochii peste cap. Alo! Cărarea!

 Alec păru să observe tensiunea dintre noi, aşa că nu mai rămase pentru prea mult timp. L-am invitat să ne facă o vizită alături de soţia lui, apoi a plecat. 

Închizând uşa, m-am răstit la gâtul Briannei:

-Tu nu poţi să te abţii niciodată?

-Arianna! strigă Christian. 

-Guriţa, l-am mustrat şi pe el, apoi m-am întors spre ţinta mea: Nici nu zici că eşti o vrăjitoare matura, pentru numele lui Dumnezeu!

Vrăjitoarea nu spuse nimic. Rămase serioasă, păstrându-şi chipul inexpresiv. Abia apoi mi-am dat seama că poate exagerasem... un pic. M-am dat jos de pe ea, iar Christian practic expiră uşurat.

-Nu-mi spune că tu n-ai simţit nimic, mi-a zis ea, în schimb.

Mi-am ridicat o sprânceană.

-La ce te referi?

Ridică din umeri.

-Tipul ăla, cine altcineva? Dacă eu i-am simţit aura puternică, e imposibil ca fix tu să nu fi văzut nimic.

Avea dreptate. Fiind o vrăjitoare nemuritoare, înviată prin sacrificarea unei alte vrăjitoare nemuritoare, eram mai puternică decât îmi puteam imagina. De aceea, nici nu ştiam cum să îmi folosesc puterile. Deocamdată mă rezumam la unele vrăji de bază şi... instinct.

Simţindu-se nevoia unui răspuns, am încuviinţat în final.

-Da, ceva era ciudat.

Christian ne privea confuz, cu o oarecare teamă pe care nu mi-era greu s-o detectez. Simţind nevoia să-l calmez, am intervenit.

-E în regulă, am zis. Care sunt şansele ca singurii vecini pe care îi avem prin preajmă să fie membrii taberei greşite?

Christian nu mi-a răspuns. Nici măcar Brianna. Amândoi mă priveau cu simplă curiozitate, ca şi cum eu trebuia să am răspunsul ăsta. Eu, mereu, trebuia să am răspunsul la toate.

Oftând, m-am aşezat în singurul fotoliu liber de cutii din toată încăperea.

-Hai mai bine să facem o vrajă sau ceva. Mi s-a tăiat tot cheful de despachetat...

***

O mică precizare: personajele principale ale cărţii Sclava Destinului,  scrisă tot de mine, vor fi participante şi în această carte. Nu este necesar să citiţi cartea pentru a înţelege acţiunea, însă dacă vreţi să-i cunoaşteţi mai bine pe aceştia, vă invit cu drag să intraţi pe profilul meu şi să le citiţi povestea - cartea este completă.

Ne vedem cu următorul capitol!