I'm immortal (#ID 2)

27. Înfruntarea finală (partea a doua)

Teresa

Arde focul în mine.

I-am aruncat o privire neajutorată Rhinnei, implorând-o din priviri să vină cu o idee. Nu înţelegeam de ce nu funcţiona legătura mea cu Alec, şi nici de ce îmi era aproape imposibil să stăpânesc elementele. Durerea rănii amplifica totul, îmi era imposibil să mă gândesc măcar la un plan.

Ben reuşise să disturbe legătura mea cu Alec şi să îmi blocheze accesul la magia mea. Dacă era capabil de asta, avea cu siguranţă sprijinul unei forţe superioare, pline de putere. Ştiam în sinea mea că era vorba de Lilith, chiar el îşi recunoscuse jocul... Însă tot era atât de greu de asimilat.

Aerule... vino la mine...

Am încercat încă odată să strig către elementul meu, apelând la toată energia pe care o simţeam rămasă în mine. Era atât de puţină... Trebuia să profit de ea. Speram să fie de ajuns pentru a ne salva...

Dezleagă-mi mâinile, te rog...

Durerea era arzătoare. Nu îmi aminteam ultima dată când doar să apelez la puterea mea înnăscută îmi cauzase atât de multă durere. Sau poate nu erau puterile mele, ci rana în sine care durea atât de tare. Oricum ar fi fost, îmi era tot mai greu să mă concentrez asupra ce era de făcut.

Te rog, încă puţin...

Începeam să simt, dincolo de focul ce nu înceta să ardă, energia slabă a elementului. Radia în jurul meu ca o flacără ce avea să se stingă în curând. Era atât de puţină şi o puteam pierde atât de uşor, însă trebuia să mă concentrez.

Haide, aerule, dezleagă-mi mâinile...

Încet, încet, am simţit strânsoarea frânghiei lărgindu-se, durerea estompându-se şi ea puţin. Dar numai puţin... Înainte să îmi pot mişca mâinile din nou, însă, energia dispăru. 

Drace.

Am tras de mâini, profitând de cât am reuşit să slăbesc din strânsoare. Rhinna mă privea curioasă, înţelegându-mi planul. Atunci începu să zdrăngăne scaunul.

Se apropie de mine cât putu. Fu aproape să cadă în clătinarea improvizată, însă reuşi, încet, încet, să se apropie de mine. Aproape reuşisem să îmi eliberez mâinile, însă durerea din zona abdomenului mă lovi din nou şi am încremenit.

Oricât de multă voinţă aveam, nu mă mai puteam mişca. 

-Mmm... m!

Rhinna îmi făcu semn să fac ceva, însă privirea îmi era deja înceţoşată. Înainte să mai aud altceva, însă, mi-am dat seama că aveam mâinile libere, reuşise să mă dezlege.

-MM...! 

Mi-am ridicat mâinile şi mi-am dat jos banda de la gură, uimită că puteam vorbi din nou. Puteam? Un nou val de durere mi-a izbit pieptul şi abdomenul şi am căzut de pe scaun.

-Rhinna... am şoptit... vino aici...

Eram la pământ, ştiam că nu mă mai puteam ridica. Totuşi, Rhinna clătină din nou de scaun şi căzu lângă mine. În privirea mea înceţoşată, îi vedeam ochii neajutoraţi şi o auzeam cum striga după ajutor, striga la mine să rezist. Cred că o auzeam mai bine decât îl auzisem vreodată pe Alec... striga la mine să rezist... şi aveam să rezist.

-Vino aici...

Am reuşit să o dezleg la mâini, sau doar i-am slăbit nodul şi s-a descurcat singură, nici nu mai ştiu. Cert este că am auzit-o la un moment dat şoptind incantaţii şi cred că îşi ţinea mâinile deasupra trupului meu.