I'm immortal (#ID 2)

7. Aşa familie să tot ai!

Maya

-Dă-ţi cotul ăla mai în colo, Marc!

Nici nu părea că suntem într-o misiune de informare în caz de atacuri ale inamicilor demonici din ,,familia" noastră, având în vedere comportamentul fratelui meu mai mare. Christian a vrut să conducă maşina, pentru că era maşina lui, iar Evelyn îşi rezervase anticipat locul din faţă. Implicit, îl aveam pe frate-miu pe cap.

-Copii, linişte în spate, strigă Evelyn spre noi.  Aproape am ajuns.

-Aş face linişte, i-am replicat eu nervoasă, dar mă enervează.

-Ce? spuse Marc.

Aproape uitasem că el nu vedea fantomele. Chestia asta era deja obositoare.

-Nimic.

Practic îl vedeam pe Christian dându-şi ochii peste cap. Imaginea asta mi-a smuls un zâmbet de pe chip. Îmi era dor de optimismul ăsta al meu de când plecam în călătorii... Asta pentru că ştiam ce mă aştepta, sau mai bine zis, nu ştiam. Preferam să mă bucur de sâcâiala fratelui meu cât mai aveam timp.

-Păstraţi-vă discuţiile pentru mai târziu, zise Christian pe măsură ce parca maşina. 

Privea încruntat numerele caselor de pe stradă, până a văzut numărul 64. Părea mulţumit de sine.

-Se pare că am ajuns.

-Whoa, spuse Marc holbându-se la casa din faţa lui. Asta da locuinţă.

-Trebuie să fim serioşi, i-a tăiat-o Evelyn. Haideţi să ne facem un plan.

Suntem serioşi, chiar dacă o fantomă ne-a sugerat asta, am vrut să spun, dar m-am gândit că nu era momentul potrivit să fac o aşa remarcă. Parcă anticipându-mi gândurile, Evelyn îmi aruncă o privire pătrunzătoare. 

-Propun să merg doar eu cu Arianna, spuse Christian.  Trei indivizi la uşa femeii ar fi prea mult.

Marc nu părea profund deranjat de propunerea lui Christian, aşa că nu spuse nimic. Evelyn, pe de altă parte, scutură din cap.

-Eu vin oricum.

-Ca să ce? am întrebat-o. Mai degrabă stai să ai grijă de Marc.

Fratele meu îmi aruncă şi el acea privire. Nu era el conştient de prezenţa lui Evelyn, dar cred că ne ghicise subiectul discuţiei.

Evelyn ridică din umeri.

-Pot oricând folosi o tigaie să vă apăr. 

-Şi ideea asta de unde-ţi veni? am întrebat-o.

-Păi, am auzit odată de o fantomă care i-a făcut asta tatălui ei. Din Broken Arrow tipa, cred că ai auzit de ea...?

Am mimat un râs fals.

-Da, lasă-te de glume. Poţi veni şi tu. Marc, să te încui pe dinăuntru.

Privită din afara maşinii, casa de la numărul 64 părea chiar mai mare. Casă? Mai bine zis vilă. Avea trei etaje şi o curte foarte mare în spate. Un Volvo roşu era parcat în faţa proprietăţii. Mă gândeam că greşisem adresa...  Nu ştiam oricum să am rude bogate.

Am bătut la uşă. Mă aşteptam în toată casa aia, dacă era cineva acasă, să fie în capătul celălalt al ei şi să nu ne audă. Am avut baftă, însă, iar destul de repede ne-a fost deschisă uşa de către un bătrânel. Cunoscându-mi bafta la ăştia, mi-a venit să-mi dau ochii peste cap. N-am zis nimic, totuşi.

-Bună ziua, cu ce vă pot ajuta?

Avea un accent mai greu de înţeles şi ne zâmbea larg. Ah, deci era britanic. Uşurată că părea de treabă, i-am zâmbit amabilă.