I'm immortal (#ID 2)

11. Extaz și teroare

Maya

-Nu vorbi.

Am încercat să-i şoptesc numele, însă n-am reuşit să mai scot niciun sunet când buzele sale le apăsară pe ale mele. Trântise uşa în urma lui şi mă fixase de perete în acelaşi timp. Acum, corpul meu era victima unui moment de care sufletul meu nu voia să se despartă...

Sărutările sale erau ca un drog. Mă ameţeau instantaneu, iar lumina din jur nu mai exista. Singurul lucru de care eram conştientă era atingerea lui, prezenţa lui, căldura lui... Mâinile sale se mişcau peste tot pe corpul meu, iar ale mele i-l explorau cu disperare pe al lui. Simpla senzaţie a atingerii sale mă ameţea şi îmi stârnea o durere străină în adâncul inimii.

-Christian... ce facem?

Nu-mi răspunse. Încă cu spatele lipit de perete, îmi ridică picioarele şi mi le încrucişă în jurul său. Respiraţia îmi era accelerată, iar întregul corp îmi tremura de dorinţă, de plăcere. Voiam să mă atingă în continuare, mai tare, iar pe măsură ce sărutările sale erau mai puternice, mai dominante, eu doream tot mai mult... tot mai mult.

-Christian...

Ultimul gram de conştiinţă strigă spre el, însă, în realitate, nu a fost decât un sunet abia auzit. Totuşi, el mă auzise şi se oprise pentru o secundă ca să mă privească în ochi.

Preţ de o clipă, ultimele 24 de ore mi-au trecut din nou prin faţa ochilor. Cearta, comportamentul lui ciudat, reacţia Carlei când l-a văzut la Teresa acasă. Am stat să mă gândesc - doar o clipă - şi am avut acea senzaţie ciudată că ceva era în neregulă... Însă privirea lui Christian în acel moment contrazicea orice teorie aş fi avut-o. Dragostea, dorinţa - nu erau greu de citit pe chipul său. Era ca şi cum eu eram centrul universului său, o parte din inima lui. Un fior mă petrecu pe măsură ce Christian vorbi.

-Te vreau, Arianna. Eşti a mea, te iubesc şi te vreau în acest moment.

Nu am mai scos niciun sunet. 

Mă purtă, în acelaşi ritm, spre dormitor. Mă trânti în pat - nu mi-aş fi imaginat vreodată că putea să mă trântească cineva vreodată cu atâta violenţă şi să îmi placă, însă prezenţa lui Christian părea să schimbe totul.

-A mea, a mea, a mea...

Nu-mi amintesc când au zburat toate hainele, însă m-am trezit la realitate când nimic nu ne mai despărţea -doar pielea. Mie îmi fusese teamă că ceva era în neregulă, însă totul era perfect... Aş fi vrut să pun pauză momentului ca să mă bucur de el pentru totdeauna.

Pentru totdeauna...

*

Teresa

-Ţi-am spus de un milion de ori, mamă! Ceva este foarte greşit legat de băiatul ăla!

Încercam să mă ocup de treburile mundane prin casă şi să spăl vasele, însă Carla nu era nicăieri altundeva decât pe capul meu. Continua să vorbească despre vizita Mayei şi a lui Christian, comentând în continuu despre senzaţia ciudată pe care a avut-o când l-a văzut.

-Carla, am mai vorbit despre asta. Eşti doar un om normal - nu vrăjitor, nu nemuritor, nu clarvăzător...

-Şi dacă ţi-aş spune că mi-am dat seama cine era cealaltă fantomă cu care vorbeai dinainte să îi acorzi măcar atenţie? 

Am îngheţat. Am închis apa de la robinet şi mi-am şters mâinile rapid. Am privit-o cu simplă curiozitate.

-Cum aşa?