I'm immortal (#ID 2)

25. Șah

Gabriel Fray

-Jur că dacă nu îmi spui ce se întâmplă acum, nu te voi ajuta cu nimic.

Lilith stătea în faţa mea, sub forma unei femei brunete cu privire întunecată. Cred că era forma ei preferată în care să se afişeze oamenilor, nu îmi amintesc să o fi văzut de prea multe ori în altă formă.

Acum stătea picior peste picior şi mă privea autoritară, parcă voia să râdă de mine. Asta mă înfuria, iar ea ştia. Îi plăcea să se hrănească cu furia mea, să obţină cel mai mic strop de emoţie din care să construiască un plan favorabil ei.

-Of, Gabriel...

Plecă din cameră. Nu am strigat după ea, ştiam că avea să urmeze ceva. Am aşteptat.

Trecură câteva minute bune, iar eu am tăcut intenţionat. Ştiam că voia să strig după ea, să nu mai piardă timpul. Nu ştiam eu jocurile demonilor? Erau entităţi extrem de puternice ce se hrăneau din teamă, furie - emoţiile cele mai puternice ale celor vii. Căutau să obţină suflete, pentru că ele puteau fi uşor manevrate şi erau şi o sursă considerabilă de energie.

Ei voiau să deţină lumea.

-Măi, dar răbdător mai eşti!

Sângele îmi îngheţă în vene, pe măsură ce ea îşi făcea apariţia.

-Nu...

Marie zâmbi... Nu. Lilith, acum afişată mie sub forma lui Marie, îmi zâmbea.

Veni spre mine.

-Nu mă poţi impresiona astfel, i-am spus cât mai hotărât.

Lui Marie îi scăpă un chicotit. Dumnezeule mare, semăna atât de mult cu ea în tinereţe, încă dinainte să o avem pe Eve. Privirea ei, buzele ei, gropiţele-i inocente, totul... era perfectă.

Eu stăteam aşezat pe un scaun, iar Lilith se aşeză în braţele mele. Îmi cuprinse chipul cu mâinile lui Marie şi, pentru o clipă, am fost pierdut. Buclele sale erau peste tot în jurul meu, iar căldura corpului ei... mă copleşeau. Am închis ochii.

Mă sărută.

Nu mă sărută cu puterea specifică unui demon, mă sărută precum Marie, încet, fiecare detaliu pus la punct cu minuţiozitate... era copia perfectă... era Marie... M-am pierdut în îmbrăţişarea ei şi în parfumul pe care îl cunoşteam atât de bine. Să îi dau drumul era ultimul lucru pe care mi-l doream.

-Voi fiinţele umane sunteţi aşa amuzante, râse. Cu puteri supranaturale sau fără, mereu veţi avea un punct slab care vă va termina.

-Despre ce naiba vorbeşti? am întrebat-o.

Începeam, încercam, să ies uşor uşor din transă, însă prezenţa ei lângă mine mă ameţea întru totul. Voiam să renunţ la luptă, să o iau în braţe, să o iubesc şi să-mi înec dorul la pieptul ei...

Însă ea nu era Marie... Şi trebuia să rămân lucid.

-Te-ai gândit cum mi-ar merge planurile fără tine, dragă Gabriel?

-Da. Prost, i-am răspuns ironic. Ai nevoie de mine.

Lilith se ridică din braţele mele, iar eu am simţit o urmă de regret în piept. Începeam să îmi revin, totuşi. Realizarea mă cuprindea uşor uşor, iar imaginea lui Marie se dezintegra. Iubita mea era demult plecată. În faţa mea nu era nici măcar o copie, era o scamatorie, special făcută să mă distragă de la ce se întâmpla de fapt.

-Pentru un vrăjitor de un aşa succes, eşti un prost.

Am deschis gura să-i comentez replica, însă o durere infernală îmi cuprinse întregul corp... M-am uitat spre stomacul meu...