I'm immortal (#ID 2)

16. Un joc de şah

Gabriel Fray

-Deci, unde mergem?

Era pentru a zecea oară când tânărul Christian mă sâcâia cu întrebarea asta. 

Iniţial, m-am gândit că nu era o idee rea să îl folosesc pe băiat în continuare. Pe de altă parte, în fiecare moment care trecea, dubiile mele creşteau tot mai tare. Trebuia să fiu foarte atent, în cazul în care Christian făcea o mişcare neprevăzută (nesăbuită) să fi putut interveni îndată. Privirea lui inocentă ascundea un curaj incredibil de care dăduse dovadă de multe ori. Ştiam că nu trebuia să mă las influenţat de aparenţe şi să fiu vigilent.

Nu voiam să-i văd reacţia când aveam să-i dau răspunsul, aşa că am continuat să-l ignor. 

Am băgat maşina în viteză şi am accelerat, ştiind că nu avea să fie un drum prea lung. Cât de rău putea să fie?

-Eşti surd de fel? întrebă Christian din nou.

-Încep să regret că te-am luat cu mine. 

Tânărul îşi dădu ochii peste cap. Mi-am abţinut un rânjet la acea reacţie, ştiind că şi eu aş fi făcut exact la fel dacă eram în locul lui.

-Abia aştept să te posede Lilith din nou. Chiar şi compania ei e mai plăcută.

-Faptul că un demon ţi se pare o companie mai plăcută decât a unui om normal spune multe despre tine.

Am pufnit.

-Om normal? Aşa te-ai autodescrie tu?

Christian tăcu şi îmi aruncă o privire lungă, pătrunzătoare. O persoană care era posedată în mod regulat de un demon căpetenie nu putea fi catalogată drept o persoană normală. Şi la modul cel mai serios, îmi plănuiam cu atenţie cum avea să se întâmple prima reîntâlnire cu Lilith, când avea să se întoarcă, iar eu eram obişnuit cu astfel de interacţiuni, dar toate lucrurile care îl defineau pe Christian nu indicau nici măcar pentru mine normalitatea.

-Ştii la ce mă refer, Gabriel Fray. Acum răspunde-mi la întrebare: unde mergem?

Mi-am dat ochii peste cap. Copiii din ziua de astăzi erau groaznici. În special cei vii.

-Mergem la o veche prietenă, dragul meu. Acum taci din gură acolo sau o să te fac eu să taci.

Privirea pe care mi-o aruncă apoi nu era una surprinsă, ci plină de dispreţ. Mă obişnuisem cu asta, aşa că nu am reacţionat în vreun fel. 

Se aşeză înapoi în scaunul său şi a tăcut din gură tot restul drumului. Am mulţumit tuturor Dumnezeilor şi demonilor, pentru că aveam în sfârşit puţin timp să procesez ce aveam să fac. Pe o tablă de şah, Sabrina Branwell ar fi câştigat cu succes titlul de regină, prin complexitatea gândirii ei. Nu degeaba a fost aleasă de către demoni să fie Migi Bluah, regina vrăjitorilor întunecaţi. 

Mă întrebam dacă aş fi fost eu ales în locul ei dacă: 1. aş fi fost femeie şi 2. aş fi stăpânit acel tip de magie. Totul era prea complicat, însă, căci erau prea mulţi parametri necunoscuţi. Am renunţat curând la gând, înlocuindu-l cu cel ce-mi dădea cea mai multă putere: tu stăpâneşti lumea...

Dar serveam dorinţele demonilor şi puterea mea se extrăgea din Migi Evaar, cea mai puternică vrăjitoare a binelui.

***

Selena Vanders

-Am ajuns cât de repede am...

M-am oprit în loc când am văzut-o pe Maya trântită pe canapea. Avea ochii larg deschişi şi privea în gol spre tavan, în timp ce Tessa şi ceilalţi stăteau împrejurul ei. Am înaintat confuză în cameră, temându-mă să pun vreo întrebare. Nimeni nu mă observa, erau concentraţi asupra tinerei adolescente.