My psycho girl

Capitolul 36

Pov. Sarah

Sarah:Nick eu, dar nu su..
Nick:Shhh. (Spune și îmi acoperă gura cu un sărut.) Te rog să accepți acest inel ca o promisiune, de fapt este un inel de promisiune, așa că îți promit că te voi apăra mereu, îți voi fi alături în perioadele dificile, te voi face fericită, te voi iubi și orice alegere vei face în viitor îți voi păstra un loc în inima mea.

Deja lacrimile sunt șiroaie pe fața mea, bucurie, tristețe, ușurare, dar și multă iubire. Îmi făceam griji că va fi o cerere în căsătorie, dar nu a fost așa, căci dacă era nu știu ce am fi făcut.

Sarah:Și eu îți prom..
Nick:Nu, nu vreau să îmi promiți, vreau să îmi arăți. (Spune și se uită spre inel.)
Îmi permiți?
Sarah:Da.

Îmi pune frumosul inel pe deget și mă ia în brațe, îl îmbrățișez și eu la randul meu și îi dau un pupic pe frunte.

Nick:Te iubesc, te iubesc al dracu de mult!
Sarah:Și eu, și eu te iubesc!

Au trecut două zile de la întâlnirea noastră, nici nu mi-a stat gandul la altceva în afara acestui băiat, până cand intră pe ușă și îmi întinde un telefon, vechiul meu telefon.

Sarah:Nick.
Nick:E ok, ți-am spus că voi face asta. Poftim, simte-te liberă să faci orice dorești. Eu voi pleca câteva zile..
Sarah:De ce? Mă lași singură?
Nick:Nu, nu, mi-aș dori să te pot lua cu mine, dar in situația ta e greu.
Sarah:Înțeleg.
Nick:Nu te supăra, te rog, n-am vrut să sune așa.
Sarah:Înțeleg, serios. Spun și îl sărut scurt pe buze pentru al calma.
Nick:Mulțumesc. Te iubesc, te voi suna deseară, să îți ti telefonul aproape.
Sarah:Așa voi face.

Părăsește camera precum o furtună și îmi lasă un gol în piept, mă uit spre telefon și îl iau în mână, exact cum l-am lăsat, singurul lucru schimbat e parola, nu mai are. Pe cine să sun?
O apelez pe Cia, un ton, două, răspunde.
Tot ce apuc să spun e "Cia", iar acesta îmi închide. Nu insist. Oare Carlos va dori să vorbească cu mine sau și el crede că sunt moartă.

Sarah:Alo, Carlos sunt..
Carlos:Sarah! Ce mult mă bucur să îți aud vocea, ce faci cum te mai simți, îmi pare tare rău pentru picioare, sigur te vei vindeca.
Sarah:Wow, tu ști că nu sunt m-moartă.
Carlos :Da, normal, țin legătura cu dl. Iglesias
Sarah:Cum o mai duci?
Caorlos:Nu foarte bine, m-ai lăsat cu câteva neînțelegeri cu Regele, dar încerc să mă descurc.
Sarah:Mafia e bine? Gașca e ok?
Carlos:Da, sunt bine, dar nu mai e mafia mea, e a dl. Iglesias, unul dintre oamenii lui are grijă.
Sarah:Și tu ce faci?
Carlos:Pe mine m-au angajat, dar o duc mai bine decât înainte.
Sarah:Mă bucur.
Carlos:Eu mă bucur că m-ai sunat și voiam să îmi cer scuze că nu te-am protejat așa cum ți-am promis.
Sarah:Și eu devenisem o scorpie.
Carlos:Nu e așa!
Sarah:Sssss.
Carlos:Gata prosteala, te iubesc Sarah.
Sarah:Și eu, ținem legătura.
Carlos:Normal. Mi-ai luminat ziua.

Închid apelul și mă las pe spate, sunt așa bucuroasă că e bine. Două bătăi în ușă urmate de Laura care intră cu un zâmbet prietenos.

Laura:Ce faci, Sarah?
Sarah:Bine, Laura, bine, e deja ora mesei?
Laura:Da.

Laura se așează în pat și dă drumul unui serial, dramă și romantism. Așează platourile pe o măsuță specială și începem să mâncăm. Ne-am apropiat foarte mult în ultimul timp, sunt prietene, dacă pot zice așa. Laura începe să plângă și își șterge lacrimile cu un șervețel.

Sarah:Nu a fost atât de trist.
Laura:Ba a fost! Spune si este întreruptă de telefonul meu, un nr.  necunoscut.

Sarah:Alo?
Necunoscut:Domnișoara Sarah?!
Sarah:Laura, mă poți lasă puțin singură, e un apel important.
Laura:Normal, merg să mai fac popcorn.
Sarah:Cia!
Cia:Îmi cer scuze că v-am închis telefonul dar eram deopotrivă speriată și șocată.
Sarah:Ce se întâmplă?
Cia:Dl. Igor m-a anunțat că ați decedat, nu am știu ce să cred și am făcut câteva cercetări, m-a observat, nu am fost subtilă. Vă rog să mă iertați.
Sarah:Doamne Cia! Nu e nimic! Mă bucur că ești bine!
Cia:După asta telefonul meu e urmărit și nu mi-am permis să vorbesc cu dvs.
Am dat fuga acasă și am sunat de pe fix.
Sarah:Ai făcut foarte bine. Noutăți?
Cia:Dl. Igor de devastat, încă nu acceptă că ați murit și îl urmărește pe Dl. Iglesias ca să afle dacă îi ascunde ceva.
Sarah:Asta e grav, da. Altceva?
Cia:Afacerile nu mai merg bine.
Sarah:Tu cum te descurci? Ești plătită.
Cia:Domnișoara...
Sarah:Vreau să vi aici.
Cia:Sunteți sigură? Unde voi sta? Ce voi face?
Sarah:Uite, eu am avut un accident, dar când îmi revin ne apucăm de afaceri, încă am treburi nerezolvate.
Cia:Ce accident?
Sarah:Vei vedea, nu e foarte grav...
Cia:Unde trebuie să vin?
Sarah:Du-te in Mexic prima dată, trebuie să verifici câte ceva acolo, o să îți spun când ajungi la graniță.
Cia:Bine, domnișoară Deli...
Sarah:Nu îmi mai spune așa, nu am fost niciodată parte din familia aia.
Cia:Atunci?
Sarah:Black
Cia:Black
Sarah:Cât îmi lipsește accentul ăsta.
Blacke să fie, dar să uiți de Sarah și domnișoară. Doar Black
Cia:Trebuie să închid, bate cineva la ușă.
Sarah:Mă suni.
Cia:Numaidecât.

Las telefonul și o adrenalină mă cuprinde, nu vreau să vadă că nu pot merge, că sunt slabă. Îmi iau cârjele și mă ridic. Cu pași mici, dar preciși ajung la ușa și merg până în bucătărie la Laura.

Laura:Sarah! Ce faci? Spune pe un ton dejenitor.
Sarah:De astăzi voi renunța complet la căruț.
Laura:Nu se poate, asta decide dra. Doctor.
Sarah:Sun-o.
Laura:Poftim.
Sarah:Alo? Dr. Smith?
Miriam:Domnișoara Iglesias, cu ce ocazie?
Sarah:În primul rând, este Black, nu Iglesias și în al doilea rând, mă întrebam când pot renunța definitiv la căruț.
Miriam:Dacă vezi că poți merge dintr-o cameră în alta fără să îți tremure picioarele nu înseamnă că la un drum mai lung nu vor ceda.
Sarah:Dar sunt bine.
Miriam:Nu, oricum voi veni mai târziu să văd ce îți mai fac picioarele și gata cu prostiile.
Sarah:De obicei nu recurg la astfel de mijloace, dar nu cumva ți-o iei în cap, dacă crezi că dl. Iglesias îți permite să îmi vorbești așa, mai gândeș-te și mi se pare mie sau vi doar când este el plecat? Crezi că nu află că mă tratezi ca pe o handicapată?
Miriam:Nu o lua așa, hai să mai discutăm înainte să afle dl. Iglesias.
Sarah:De când îți permiți să îmi vorbești la pertu? Oricum ești concediată, nu am nevoie de o incompetentă.
Míriam:Asta decide domnul..

I-am închis. Dar nu las lucrurile așa.
Îl sun pe Nick.

Nick:Da, iubito, spune repede că sunt puțin ocupat.
Sarah:Îmi poți face legătura cu Dylan, am o treabă.
Nick:Ce vrei să faci?
Sarah:Míriam, doctora mea, nu îmi place cum îmi vorbește, mă sfidează și nu vreau să las lucrurile așa, mă gândeam că poate "vorbește" Dylan cu ea. Orucum trebuie să cauți pe altcineva, nu progresez de loc cu ea.
*bang*
Nick:Ah! Bine iubito!
Sarah:Nick! Nick ești bine?!
Nick:Da, am ratat un glonț. Nu îți face griji.
Sarah:Unde ești?
Nick:Mă antrenez, am cam ruginit.
Sarah:Vreau și eu.
Nick:Vorbește cu Dylan! Ia frate.
Dylan:Sarah, ce e?
Sarah:Nu scapi de discuția asta!!! M-ai auzit.
*bang bang*
Dylan:Acum nu te mai aude. Deci, ce e?
Sarah:Míriam, afurisita aia.
Dylan:Dra. Doctor?
Sarah:Da, ea, nu mă respectă, mă sfidează, crede că dacă nu e Nick lângă mine poate să face ce vrea, dar nu îi merge. Du-te peste ea, vorbește-i puțin, vreau să-i fie frică pentru viața ei.
Dylan:Sigur, nicio problemă, a că mi-am amintit, maimuța vrea să vină pe la tine, ești de acord?
Sarah:Maimuță? Cine Dawn?
Dylan:Da, ea, maimuța.
Sarah:Sigur, o aștept.
Dylan:Bine. Pe Sarah!
Sarah:Paa.

Laura:...
Sarah:Ups.
Laura:Ccu cine vorbeai despre..
Sarah:Nu e chiar așa.
Laura:Am auzit p-pistoale, cine sunteți voi?
Sarah:Doamne Laura! Ți-am mai povestit trecutul meu, am avut o familie influentă, de fapt încă am spun cu gândul la Nick. M-am supărat puțin și băieții vor vorbi cu ea, doar atât. Bine?
Laura:Bine. Spune nesigură.
Sarah:La dracu! Argh!
Mă dezechilibrez și era cât pe ce să cad.
Laura mă ajută să mă așez pe canapea. Îmi duc fața în palme și încep să plâng, de câte ori mă obișnuiesc cu situația, ceva se întâmplă și am un episod. Dar m-am săturat! M-am săturat de situația asta! Vreau să fiu normală, cer prea mult?!

Laura:Sarah...
Sarah:Nu, nu mai merge!
Laura:Nu gândi așa.
Sarah:Ba da, m-am săturat să tău sechestrată aici și să nu am voie să ies! M-am săturat să nu pot merge și să nu pot vorbi cu nimeni. Tu nu poți înțelege.
Laura:S-sechestrată? Cum adică? Am crezut că tu nu dorești să ieși din casă din cauza, ei bine. Da.
Sarah:Deschide ochii! Nu observi nimic în jurul tău, pe bune?
Laura:Eu credeam că sunteți iubita domnului Iglesias, v-a răpit?! Trebuie să sunăm poliția! Spune plângând și își apucă telefonul de pe blat.
Sarah:Nu, nu lasă telefonul!! Nu sunt sechestrată la propriu! Era o metaforă.
Laura:Alo, trebuie să anunț un...

Îi dau peste mâna cu una dintre cârje și telefonul îi cade și se sparge. Îl lovesc cu putere și sunt sigură nu va maj merge vreodată. Asta e tot ce apuc să fac înainte ca Laura să se prăbușească la pământ, țipând îndurerată.
Ce am făcut?! Doamne! Ce am făcut?!!!
Mă pun lângă ea și îi ridic fața spre mine.

Sarah:Laura! Laura ești bine?! Ce te doare? Îmi pare atât de rău!
Laura:Aaaarh!!! Mâna mea...