My psycho girl

Capitolul 23

Pov. Sarah

Îl văd pe Nick cum îi dă un pumn fratelui meu, iar el cade la pământ, Maya se aude țipând din dormitor, iar eu sunt luată cu forța și băgată într-o mașină.

Sarah:De ce ai făcut asta?
Nate:Îmi pare rău, dar trebuia să îl anunț.
Sarah:Nathan, ești mort.

Nicolás apare la geam și îi spune lui Nathan să mă ducă la vilă. El pornește mașina și pleacă cu viteză, lăsând un nor de parf negru în urma.
Îmi iau telefonul și îi scriu Izei mesaj că ne vedem la casa ftetelui ei urgent.

Aștept liniștită să ajungem și cobor din mașină. Intru în casă fără rușine și mă așez pe canapea.

X:Bună ziua, vă servesc cu ceva?
Sarah:Da, un ceai fierbinte.
X:O secundă.

Nathan se așează în spatele meu, iar eu arunc cu lichidul fierbinte pe hainele lui.

Nathan:Aaaaa, de ce ai făcut asta, tu mică c..
Nick:Mică.... Ce?
Nathan:Eu mă retrag!
Nick:Așa spuneam și eu.
Sarah:Ești un nesimțit.
Nick:De ce?
Sarah:Trebuia tu să te bagi și i-ai mai dat și un pumn!
Nick:O merita! Se dădea la tine!
Sarah:Era fratele meu!
Nick:Ou.
Sarah:Vreau să plec.
Nick:De ce, te așteaptă Igor?
Sarah:Am luat o pauză. Am venit singură.
Nick:Da, asta să o crezi tu, Igor, să te lase singură, în Los Angeles, singură, cu mine, singura? Mă faci să râd.
Sarah:Vă urăsc pe amândoi! Sau ești cumva gelos?
Nick:Gelos, de ce, că stați împreuna în casă?
Sarah:Că ne-am logodit.
Nick:Știu, Vladimir ăla o să plătească.
Sarah:Nu, noi doi suntem împreună.
Nick:Ce?
Sarah:Da, ne-am certat puțin și oricum îmi era dor de L. A.
Nick:Tu te culci cu Igor?!

Ce, nu, știu că suntem un cuplu sau eram, dar nu m-am culcat cu el, cred că încă nu am trecut peste, dar o mică minciună nu îmi poate face rău. Mă apropii de urechea lui și îi șoptesc.

Sarah:În fiecare seară, ahh.
Nick:Du-o în camera ei, nu știu ce ii fac.
Sarah:Ce voiai să fi tu în locul lui?

Nicolás ridică palmă spre mine, dar se oprește chiar înainte să îmi atingă obrazul.

Sarah:Hai dă!!
Nick:Mincinoasă mică, nu te-ai culcat cu el!
Sarah:Ce? Ba da!
Nick:Da? Atunci ești obișnuită cu astea.

Nicolás, începe să mă sărute pe gât, iar eu nu am puterea să mă opun, mă las moale în brațele lui și încerc să îi spun să se oprească, dar tot ce îmi este printre buze sunt niște șoapte.
Mă trântește pe canapea și îmi sărută cu poftă buzele roșii.
Ușă se trântește de perete, iar Iza intră peste, noi mă ridic repede și mă rușinez inmedat.

Iza:Ai bătut-o! Uite ce are pe gât, te omor!!! Cum ai îndrăznit să dai în ea?
Nick:Eu cred că i-a plăcut pedeapsa, nu prințesă?
Iza:Sarah?
Sarah:Iza, hai să mergem acasă.
Iza:Hai, vorbim noi mai târziu!
Nick:Ea nu pleacă nicăieri, aici e în siguranță!
Sarah:Nu, eu vreau să plec. Dacă vrei să vorbim mă suni. Am venit aici cu treabă.
Nick:Închideți-le în camere.
Iza:Sper că ai învățat ceva acolo.
Sarah:De când am așteptat asta. Dar, acum FUGI!

Izabelle nu mai stă pe gânduri și fuge direct spre mașina, pe care o și pornește, se uită agitată spre fine, așteaptă să o acompaniez, fug și eu spre mașină și împușc doi bărbați, mă urc pe locul din dreapta și plecăm rapid.

Iza:Nu putem trece, e închisă poarta.
Sarah:Îți asumi riscuri?
Iza:Da.
Sarah:E nebunesc, dar treci prin poartă.
Iza:Nu pot e făcută special, am muri la impactul cu poarta.
Sarah:Ascultă, du-te, sigur vor deschide poarta, doar nu ne lasă să murim.

Mergem cu viteză spre poartă, iar eu închid ochii, fata pune o frână bruscă care mă dă cu capul de bord.

Iza:Sarah!!!! Mă auzi?
Sarah:Capul meu, ăsta e sânge?
Iza:Uită-te în față.

Îmi ridic capul și în fața porții îi văd pe Igor și Vladimir,fuck, ăștia îmi mai trebuia. Mă dau jos din mașină și merg spre ei.

Sarah:Ce cauți aici?
Vladimir:Am venit să te luăm acasă.
Sarah:De ce?
Vladimir:Îmi cer scuze pentru Igor, am auzit ce s-a întâmplat în seara aceea, dar unde s-a mai auzit să îți plece soția singură în altă țară. Deci, iartă-mă, dar urcă-te în mașină, plecăm.
Nick:Nu pleacă nicăieri, unchiule.
Vladimir:Nicolás, nu te bagă.
Nick:Ba da, el mi-a luat-o, eu am fost primul.
Vladimir:Chiar așa? Sarah?
Sarah:Da, da! Eu și Nicolás eram împreună înainte să vin în Rusia.
Vladimir:Și de ce ai venit?
Sarah:Să mă antrenez desigur.
Vladimir:Asta da încurcătură, nu e bine, să nu se facă consiliu. Nick, tatăl tău e acasă? Avem de vorbit.
Nick:Nu, e la sediu.
Vladimir:Nick, Igor, voi veniți cu mine.
Sarah:Și eu? Ce sunt eu? O bucată de carne?
Vladimir:Ești femeie, nu ai ce cauta acolo.
Sarah:Igor, ne despărțim, definitiv, și îți poți lua și afurisitul ăsta de inel!

Arunc cu inelul în el și și ies pe poartă plângând, vântul îmi suflă în fața, dar nici nu am de gând să mă opresc, mă urc într-o mașină și o iau la goană spre oraș. Mașinile vin rând pe rând spre mine, accelerez cât de mult pot, dar lacrimile îmi încețoșează privirea, încerc să iau curba spre ieșirea din pădure, dar mă izbesc frontal de un copac, mașina e stivita, iar eu încerc să îmi eliberez piciorul din fiarele ei, în câteva secunde, vederea mi se înnegrește și simt un miros de fum, deschid ușa și totul se face negru.

4 SĂPTĂMÂNI MAI TÂRZIU

Pov.Sarah

Deschid ochii confuză și văd că mă aflu pe un pat de spital, îmi scot perfuziile de la mâini și mă dau jos din pat, nu fac nici doi pași căci o durere mare îmi cuprinde picioarele, mă pun pe jos și strig după ajutor. O domnă îmbrăcată în alb își face apariția și mă ridică.
Mă așez pe pat și mă uit curioasă la ea.

Sarah:De ce sunt aici? De ce nu pot merge?!
As:Calmează-te, ai suferit un accident grav, mă mir că ai scăpat cu doar câteva leziuni minore, iar piciorul tău este luxat.
Sarah:De când sunt aici?
As:De o lună. Doriți puțină apă?
Sarah:Dacă tot spui, am gâtul puțin cam uscat.
As:Cum te numești drăguță?
Sarah:Numele meu?

Da, numele meu, cum mă cheamă? Cine sunt?

As:Nu ști? Asta e grav. Îți amintești ceva despre familie sau viața ta.
Sarah:Nu, nu îmi amintesc nimic. Nu a venit nimeni să mă vadă?
As:Nu.
Sarah:Mă doare capul.
As:E normal, întinde-te, va veni un doctor mai târziu să te consulte.

Închid ochii și mă afund în întuneric.